TVR Cultural îşi încetează emisia din 15 septembrie, de la ora 23.59. Măsura a fost dispusă astăzi, 13 septembrie 2012, prin Ordin al Preşedintelui-Director General al SRTv, Claudiu Săftoiu, se anunţă într-un comunicat al televiziunii publice.
Decizia este parte a Programului de redresare economică a SRTv, elaborat de noua conducere a televiziunii publice.
Misiunea TVR Cultural va fi preluată de viitorul canal TVR 2 Cultural, a cărui grilă va cuprinde, printre altele, publicistică culturală, documentare, spectacole de teatru, operă, concerte şi producţii muzicale prezentate pe genuri, filme de artă, programe educative dedicate copiilor şi tinerilor, producţii ale tinerilor creatori independenţi, divertisment de calitate adresat tuturor categoriilor de vârstă.
Până la lansarea noilor grile, o mare parte din programele difuzate de TVR Cultural va fi preluată de TVR 2.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Eu din contra consider ca MTV si Sport.ro sunt cele mai aiurea canale din ograda CME