Skip to main content

Zi neagră la Adevărul Holding: concedieri şi scăderi de salarii. Cifrele restructurării

 

Publicitate

Trustul Adevărul Holding trece zilele acestea prin noi restructurări. După ce, ieri, revista de business Forbes România a fost închisă, după cum Paginademedia.ro a scris aici, astăzi s-a trecut la planul de restructurare.

Adevărul Holding a renunţat astăzi la mare parte dintre angajaţii de la marketing şi IT. Urmează concedieri şi din zona redacţională.

La amiază, Răzvan Ionescu (fost director editorial al Adevărul, actual şef al unui proiect online dezvoltat de Cristi Burci) i-a anunţat pe angajaţii Adevărul despre tăierile salariale care vor urma: scăderi de 15% pentru cei cu salarii de până în 4.500 de lei şi 25% pentru lefurile mai mari. Răzvan Ionescu a ţinut şedinţa dar precizat că nu vorbeşte dintr-o calitate oficială în ierarhia Adevărul Holding.

Ionescu a mai precizat că în cazul publicaţiilor închise vor fi păstraţi oamenii care „merită salvaţi”, printre care Ionuţ Bonoiu, redactor-şef Forbes, şi Petre Barbu, senior editor.

El a mai propus jurnaliştilor să semneze o cerere de concediu fără plată pe septembrie, urmând ca aceştia să nu-şi mai ia banii pe această lună. Angajaţii au refuzat categoric acest lucru.

CIFRELE RESTRUCTURĂRII. Din informaţiile paginademedia.ro, restructurările din redacţia Adevărul vor atinge aproximativ 25-30 de persoane, iar la Click! este vorba de aproximativ 10 oameni. Din redacţia Forbes, care numără, aproximativ 15 de oameni, câţiva vor trece la Adevărul.

Nu numai redacţiile Adevărul şi Click vor fi restructurate. Alte concedieri consistente vor fi făcute la tipografii, dar şi la departamentul de carte şi la librăriile Adevărul.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • AE AE
    bani, bani, bani. numai despre asta e vorba. da, faceti-va, pentru voi asa, niste declaratii de avere. ce aveati cand ati venit la AH, si ce aveti acum. puneti la socoteala si concediile prin zone exotice, inclusiv concediile de anul asta. sicine este mai amarastean decat atunci cand a venit sa ridice doua degete.. PS. pentru costel. cartianu are 7000. de restul nu stiu, nu ma bag.
  • costel costel
    AF... chiar ai tupeu. Tu vb de companie? Pentru ce? pentru cei 56.000 de euro cat are Imre salariu sau pentru cei 10.000 ai lu' Cartianu? Sau pentru cei 20.000 pe care ii lua Ionescu ....
  • alt sclav alt sclav
    Auzi ba, AE, ia du-te tu frumos in China acolo. Ba nu, stiu un loc si mai bun: Coreea de Nord. Sa plangi acolo in grup dupa conducatorul iubit. Ori esti diliu ori ai un interes anume sa scrii astfel de mesaje si incerci cumva un joc ieftin de manipulare. Altfel nu imi explic. Eu zic sa alergi dupa Patriciu sa ii lingi pantofii si sa ii spui ca esti mandru ca i-ai fost sclav. Eu cred ca un astfel de om care a ridicat adevarul holding merita! nu crezi? Hai fugi fugi, pana nu pleaca ala inapoi la el in Elvetia, unde pasarelele canta si nici in cot nu-l doare.
  • AF AF
    Bravo AE, ai dreptate. In Coreea de Sud, cand a fost criza, oamenii au facut cozi pentru a-si dona tot aurul scumpei lor patrii. In Japonia, cand o companie trece printr-o criza, salariatii muncesc gratis pentru companie, un numar dublu de ore. Apoi, ies singuri si alearga pentru a vinde produsele realizate de ei. Isi implica intreaga familie, neveste copii, parinti, rude din provincie. De asemenea, dupa ce ies la pensie, japonezii revin si lucreaza pentru companie, gratis, cu program redus. Nici nu puteti concepe asa ceva, sa lucrati pentru compania voastra din dragoste! Cand vedeti pe cineva citind Adevarul pe o banca, ar trebui sa simtiti cea mai mare fericire posibila. Nicio suma de bani nu e mai valoroasa decat aceasta mandrie! Sa poti sa spui: uite, eu am contribuit la ziarul ala! Cu aceasta bucurie trebuie sa va umpleti sufletele! Un covrig-doi se pot cumpara si foamea trece. Nu e important sa primit bani, important este sa puteti spune " Iata, ziarul continua datorita mie! ". Sa va spuneti: "Eu lucrez fara bani, dar munca mea se vede! Adevarul merge mai departe!"
    A stat vreunul dintre voi inca patru ore dupa program sa vanda ziarele in metrou? De ce sa nu faceti asta? E produsul muncii voastre mandria voastra. Nu stiti decat sa cereti si sa aveti pretentii!
    Nu va ganditi ce poate face compania pentru voi, ci ganditi-va la ceea ce puteti face voi pentru companie. Credeti ca ziua de lucru a domnului Peter Imre are 8 ore ca a voastra? Va inselati!
    Daca domnul Imre intalneste la restaurant sau oriundealtundeva, in asa-zisul timp liber, un alt manager despre ce credeti ca vor vorbi?
    Va zic eu, ii va vorbi despre Adevarul Holding, va incerca sa obtina bugete de publicitate pentru a plati salariile voastre! Voi il urati si il vorbiti de rau, in timp ce dansul se zbate pentru voi asa cum se zbate un adevarat tata pentru fiii sai.
    O luna fara salariu nu este un capat de tara. Inseamna un inceput si un prim pas pe calea unui viitor infloritor. Da, este nevoie de sacrificii, dar trebuie sa fiti cu totii uniti, trup si suflet, in jurul managementului. Sa ii sustineti si sa inaintati luptand cu abnegatie pentru Adevarul Holding pe calea pe care dansii va calauzesc.
    Voi sunteti adevaratii proprietari ai Adevarul Holding, voi cei care il realizati si care ati facut pana acum cel mai performant produs pe care l-a avut vreodata mass-media romaneasca.
    Fiti mandri ca sunteti o parte din Adevarul Holding!
  • sclav pe plantatie sclav pe plantatie
    ooooohhhhh, giovanni, abia astept s-o vad pe umflata aia intr-un post in care zbiara cineva la ea si-o trateaza ca pe-un gunoi, asa cum a facut ea ani la rind cu angajatii AH! Numai ca leprele au tupeu si parca vad ca se-nvirte tot de-un post de sefa, de unde o sa manince ficatii altora. Dar nu-i bai, dumnezeu le vede pe toate si cind i-o fi lumea mai draga, o sa plateasca pentru toate relele pe care le-a facut. Asa sa-ti ajute dumnezeu!
  • AE AE
    scuze, dar nu te-a obligat nimeni sa faci credite la banci, mai mari decat poti duce. nu sunt manager ca sa stiu eu care e politica buna de trust. cand ne-a dat trusul gratis de mancare, mai bine de trei luni, a fost o politica buna? Masina, orice numai de lux nu e. chestia e ca trebuie sa intelegem ca e criza economica, la toate ziarele e naspa si noi totusi suntem numarul 1. eu muncesc mult mai mult decat sunt platit si nu ma plang ca poate as merita un salariu dublu.
  • aidan aidan
    cel care semneaza AE pare intr-o stare avansata de ebrietate. sau de noapte a mintii.finalul fiind apoteotic:"sa faci si tu ceva ca trustul sa supravietuiasca"! extrapoland as zice:" nu te intreba ce face trustul pentru tine, intreaba-te ce faci tu pentru trust" se pare ca pentru unii meseria e un fleac, trustul avand nevoie de vietile si casele angajatilor nu de munca lor. AE, pana unde poti merge cu debusolarea? n-ai vrea sa-mi maturi in fata blocului, asa ca pentru trust, adica gratis? trustul va aprecia.
  • pe bune pe bune
    AE - ori e pusa sa sporeasca comentariile aici ori e o pupincurista care incearca sa mai ramana in trust. Da' tu ce-ai facut bre pentru trust? pai asa se pune problema?
    ok, daca ajutam trustul satraiasca, traim si noi si e ok, atunci sa ne intalnim si la numarat banii din profit; la vedere, oficial, pe hartii nu pe vorbe.
    AE, la tine in cartier painea e gratis, mancarea e gratis, banca te pasuieste fara penalizari cat vrea muschii tai?
    chestia e ca cei care taie salarii, dau afara oameni o fac din masini de lux iar multi, dar multi care au fost pusi pe liber sunt niste frecatori de menta cu aere de mari scule si care acuma vitupereaza; treaba e amestecata.

    Apropo AE, tu ce ai facut cand ai sesizat ca trustul pentru care ne indemni sa "facem ceva" are o politica proasta? Aud? ai pupat si mai tare si apasat in c u r pe sefii mai mari ca sa fii si tu un sef mai mic.
    gandacule...
  • Bogdan D Bogdan D
    Daca ce ai scris nu e pamflet (apropo stii ce e ala un pamflet?) ... atunci "baieti si fete".... cautati-l pe AE ...si tragetii o flegma! ...

    Daca spune asa ceva .... acest individ castiga peste 2500 ron (daca ar fi sa ne gandim, ca suma reprezinta un procent, castiga bine peste 4000 ron). Daca un asemenea individ primeste acest salariu ...cum dracu sa nu se aleaga praful de tot in AH????

    Bai idiotule, cum sa opresti suma fixa unui angajat, care castiga undeva pe la 1400-1800 ron?? Daca suma fixa este 2.000 ...ce fac acesti oameni, vin cu bani de acasa???

    Cum poti sa zici ca numai sefii fac munca, "bai idiotule care esti tu idiot" ... (bine in cazul adevarul, exista un sambure de adevar in aceasta afirmatie, pentru simplu fapt, ca majoritatea celor care au ramas, sunf sefi!) .... Ce fac sefii din adevarul, produc un ziar pe care nu il citeste nimeni???

    As fi curios cine este acest individ!
  • ihi ihi
    dap .... normal ar fi sa iti vinzi apartamentul .... sa aduci banii in firma ... eventual si un rinichi
  • sclav pe plantatie sclav pe plantatie
    Felicitari, ai facut o analiza excelenta si corecta a presei la momentul asta!
    cit despre AH, ai perfecta dreptate: in ultimii doi ani numarul palmasilor a scazut cu 60%, dar sefii sunt tot atitia!!! sunt departamente in care numarul sefilor e aproape egal cu al redactorilor! ca nu ajunge un redactor sef, mai trebuie si redactor sef adj (de preferat 2!) editor coordonatoe, director editorial s.a.m.d.
    Razvan Ionescu? l-ai descris perfect, o nulitate, un impostor si un imoral. ca fapt divers, imprumuta bani de la prietenele-vedete si uita sa-i dea inapoi :) isi trimit alea PR-istele sa-l caute si sa-si recupereze banii! Halal!
  • AE AE
    nu stiti decat sa injurati. care pe care v-a suparat. mie nu mi se pare corect sa taie din salarii in procente. 300 de lei nu e tot una cu 2500. ar putea sa taie 1000 de lei ( de exemplu) de la fiecare, in mod egal si unitar. Oricum eu sper ca la salariile redactorilor-sefi si ale adjunctilor lor sa nu se umble, ca ei fac totul la ziar... cat despre salariul, asa zis care nu se mai da, pot sa spun ca e normal sa faci si tu ceva pentru ca trustul sa supravietuiasca
  • Giovanni Giovanni
    usor usor se strange latul si in jurul grasunicei de OANA BARBU, hoata de la HR. Lasa fata ca vine si randul tau, nu te mai prinde revelionul pe aici.
  • avocat avocat
    Daca e vreun angajat hr sau juridic pe receptie, sa se gandeasca bine la ceea ce fac. Concedii fara plata inseamna ca nu dati banii oamenilor, dar nu platiti nici taxele catre stat. pentru Fisc asta e sustragere de la plata obligatiilor catre stat si evaziune fiscala, cu consecinte grave pentru ca e vorba de zeci de persoane. Angajatii care semneaza in fals aceste cereri se expun unor consecinte judiciare serioase, pentru ca iau parte la savarsirea infractiunilor. Fiind vorba de multe persoane se va putea discuta de constituire de grup infractional organizat. Atentie mare ce semnati. un om de buna credinta poate sa ajunga cu probleme mari din cauza unor ticalosi. Mai e un aspect. Patriciu si Imre sunt puscariabili pentru inselaciune cu consecinte grave daca nu incasati banii. V-au prezentat o stare falsa ca fiind reala pentru a obtine foloase necuvenite. Este valabil si pentru furnizorii neplatiti. Stiau ca nu au bani si au facut achizitii, au chemat oamenii la munca. Ma mir cun de nu a facut nimeni plangere pana acum.
  • geana geana
    Zvon cu 99% iz de adevar! Puscariabilul, :), este chiar Razvan Ionescu! El a venit cu ideea de a nu da drepturile salariale pe luna septembrie! A facut precum tiganul ajuns imparat, intai l-a omorat pe taica-su. Cred ca a ramas perplex si P. Imre. O sa fie o competitie acerba intre ei. Daca Mr. Burci il agreaza pe Imre, puiutul asta o sa aiba cat de curand "gatul taiat". Cine scapa de concediri o sa aibe un spectacol pe cinste! A remarcat bine cineva de mai sus, faptul ca tragea dintr-un trabuc cateva zile. Are numai apucaturi de parvenit! Il citesti de la distanta cat de fals este. Distractie placuta! :(

Trimite un comentariu

sus