Actorul Ashton Kutcher a intrat direct pe locul întâi în topul celor mai bine plătiţi actori de la TV. Revistei Forbes estimează că în perioada mai 2011 - mai 2012, Kutcher, care l-a înlocuit pe Charlie Sheen în serialul Doi bărbaţi şi jumătate, a fost plătit cu nu mai puţin de 24 de milioane de dolari.
În schimb, Charlie Sheen, cel care a părăsit cu scandal sitcomul, nu mai este de găsit în topul celor mai bine plătite vedete de la TV. Asta în ciuda faptului că în ediţia de anul trecut, Sheen era ocupantul locului întâi, cu un venit de aproximativ 40 de milioane de dolari.
Pe locul al doilea se află Hugh Laurie, cu un venit de 18 milioane de dolari, pentru ultimul sezon al serialului House, care s-a încheiat în luna aprilie. În clasamentul întocmit de revista Forbes se mai află Alec Baldwin (actor în serialul 30 Rock).
Cei mai bine plătiţi actori de la TV
- Ashton Kutcher (Two and a Half men) - 24 de milioane de dolari
- Hugh Laurie (House) - 18 milioane de dolari
- Ray Romano (Men of a Certain Age) - 18 milioane de dolari
- Alec Baldwin (30 Rock) - 15 milioane de dolari
- Mark Harmon (NCIS) - 15 milioane de dolari
- Tim Allen (Last Man Standing) - 14 milioane de dolari
- Jon Cryer (Two and a Half men) - 13 milioane de dolari
- Patrick Dempsey (Grey's Anatomy) - 12 milioane de dolari
- Jim Parsons (The Big Bang Theory) - 8 milioane de dolari
- Johnny Galecki (The Big Bang Theory) - 8 milioane de dolari
- Jason Segel (How I Met Your Mother) - 8 milioane de dolari
Sursa: Forbes.com
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Trimite un comentariu