Cupa Presei la Cântat a atras, până acum, 15 ziarişti dornici să-şi arate talentul muzical. Înscrierile pentru concursul care va avea loc pe 15 noiembrie continuă până la data de 8 noiembrie şi se pot face numai pe Paginademedia.ro, AICI.
Florin Ghioca, organizatorul concursului la care Paginademedia.ro este partener oficial anunţă şi preşedintele juriului din acest an: Mircea Vintilă. El a mai condus juriul şi în ediţiile precedente.
Mircea Vintila, preşedintele Juriului:
"Sunt onorat să particip din nou la Cupa Presei la Cântat şi am acceptat cu plăcere invitaţia lui Florin Ghioca. Cu siguranţă că va fi o seară pe cinste, la fel ca în ediţiile trecute, când distracţia s-a prelungit până în zori. Alături de ceilalţi juraţi o să încerc să punctez originalitatea şi show-ul, principalele ingrediente ale unei seri deosebite, aşa cum numai jurnaliştii ştiu să facă. În ceea ce mă priveşte, cu toţii pot conta pe imparţialitatea mea şi pe fair play-ul de care am dat dovadă de fiecare dată."
Cei care doresc să se însrie o pot face numai pe Paginademedia.ro, AICI.
Alte detalii despre mersul competiţiei se pot afla pe pagina oficială de facebook Cupa Presei la Cântat.
Citeşte şi:
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
Comentarii
dan: fac io cinste cu o shaorma pe foamea asta! ;)