Grupul Leo Burnett îşi extinde serviciile în domeniul marketing-ului mobil şi lansează o nouă companie, Breeze Mobile, condusă de Dan Vîrtopeanu.
Mediul principal pe care îl va aborda noua companie este telefonul mobil şi tot ce implică acesta în comunicarea către consumatori.
Ştefan Iordache, COO al grupului Leo Burnett, despre lansarea noii companii:
“Telefonul mobil are capacitatea de a înlocui mare parte din mediile actuale şi, din acest punct de vedere, are o miză viitoare foarte mare în mixul de comunicare. (...) A nu face comunicare pe mobil în anii următori are acelaşi grad de probabilitate ca a renunţa la internet.”
Despre Breeze Mobile
Serviciile Breeze Mobile acoperă o gamă de produse care pleacă din zona site-urilor mobile, a aplicaţiilor şi a activărilor punctuale, dar şi dezvoltarea de mecanici de vânzare sau loializare prin mobil.
Dan Vîrtopeanu, Managing Partner al Breeze Mobile, despre piaţa de mobile marketing:
“Este foarte posibil ca în 2013, penetrarea telefoanelor inteligente să ajungă la o cifră critică de peste 20%, iar utilizarea internetului mobil să depăşească 50%, întrecând numărul utilizatorilor de internet desktop. (...) Astfel, preconizăm că 2013 este anul în care piaţa locală de marketing mobil va depăşi pragul de 10 milioane de Euro.”
Cine este Dan Vîrtopeanu
- Dan Vîrtopeanu are o experienţă de 15 ani în comunicarea pe mobil şi tehnologii emergente.
- Fondator al Mobile Marketing Association România, acesta s-a implicat activ în educarea şi dezvoltarea pieţei locale prin seria de seminarii dedicate marketingului mobil începută în 2008.
Despre grupul Leo Burnett
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.roGrupul Leo Burnett deţine mai multe agenţii: Leo Burnett & Target, Starcom MediaVest, iLeo, The Practice, 23 Communication Ideas, Digital Star, The Geeks, 2 Parale, 8team şi Breeze Mobile.
Trimite un comentariu