Skip to main content

Biserica în era lui iGod. Mănăstirea Curtea de Argeş lansează o aplicaţie cu rugăciuni

 

Publicitate

iGod. Mănăstirea Curtea de Argeş lansează joi aplicaţia cu rugăciuni pentru iPhone şi iPad, oferind credincioşilor posibilitatea de a purta cu ei, oriunde s-ar afla, rugăciunile, scrie Digi24.

Aplicaţia include o colecţie numeroasă de rugăciuni şi acatiste, dar şi un planificator cu alarmă care aminteşte ce rugăciune şi-a propus, la ora şi data setată de credincios.

„Modul de trai modern este mai alert, avem mai multe responsabilităţi şi mai puţin timp liber, de aceea mulţi dintre noi mergem din ce în ce mai rar la biserică pentru a ne ruga. Credinţa noastră nu trebuie să pălească în absenţa unui cadru religios. Important este să ne îndreptăm gândurile către divinitate şi să ne rugăm, oriunde ne-am afla”, argumentează într-un comunicat Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului, adăugând că tehnologia ar putea fi de un real ajutor în acest sens.

Pe lângă toate acestea, utilizatorul va avea acces la cele mai noi ştiri ale Arhiepiscopiei Argeşului: hramuri, pelerinaje, acţiuni ale Bisericii Ortodoxe, întâlniri şi vizite ale înalţilor prelaţi, evenimente de caritate organizate de instituţiile Bisericii, regulamente noi, dar şi colaborări cu alte rituri.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • scary scary
    hiiiiiiiiiiiiiiiiii :):):-*
  • scary scary
    owowowowooooooooooooooooooooowwwwwwwwwwwwwwwwww11!111111!11!1111//11 bie dogggggggggggggggg
  • scary scary
    my name is scary im afried
    :(
  • Robert Robert
    Nu e ironie, e pe bune si e de bine!
  • Robert Robert
    E o initiativa laudabila!
    Felicitari muscelenilor pentru idee!
    Am sa o descarc si eu pe telefonul meu.
  • fericitul fericitul
    sa traiasca modernismul. imi place cand preotii trag clopotele prin sms pe cand taranii mai tai iarba cu coasa. macar unii tin pasu' =)
  • jenibil jenibil
    @god

    asl pls
  • Petru Petru
    De ce ironizati Biserica? Nu asta e treaba ei, sa stea la dispozitia credinciosilor? Serios, nu va inteleg. Nu incepeti si voi cu stiri tendentioase, in stil tabloid.

Trimite un comentariu

sus