Un număr de 14 posturi de televiziune centrale şi opt posturi de radio au anunţat că găzduiesc emisiuni electorale. La acestea se adaugă şi 158 de posturi de radio locale, 120 de televiziune locale şi 238 de televiziuni de cablu.
Televiziunile de ştiri şi de dezbatere Antena 3, Realitatea TV, România TV, The Money Channel, Money.ro, Digi 24, B1 TV şi Naşul TV. La acestea, se adaugă şi posturile Taraf TV, Etno TV, Antena Internaţional, OTV, TV H2.0 şi TVR 1 (împreună cu staţiile regionale).
Posturile de radio centrale care vor difuza emisiuni electorale sunt Radio România Actualităţi, Radio Bucureşti, România Internaţional 2, Europa FM, Radio RFI, Antena Satelor, Realitatea FM şi Smart FM.
Nu este prima dată când Etno şi Taraf au emisiuni electorale. În 2009, la prezidenţiale, la vremea respectivă cele două posturi de muzică au „cântat” pentru Traian Băsescu. Drept pentru care, au fost amendate de CNA fiecare cu 10.000 de lei.
Candidatul de atunci, Traian Băsescu, a avut parte de şase ore de promovare în campanie la Etno TV şi de cinci ore la Taraf, după cum paginademedia.ro a scris AICI. Taraf şi Etno (posturi deţinute de Silviu Prigoană) şi-au mai luat o amendă şi pentru o manea electorală pro Băsescu.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Comentarii