Antena 1 a înregistrat audienţe sub Pro TV şi Kanal D cu cea de-a treia ediţie a show-ului de gătit Top Chef, ediţie în care concurenţii au gătit fructe de mare.
Suleyman Magnificul, serialul turcesc de la Kanal D, a condus seara de luni. Producţia a avut o audienţă medie de 1,6 milioane de telespectatori pe minut la nivel naţional, dintre care 957.000 erau din mediul urban.
Serialul Pro TV, Pariu cu viaţa, a ocupat locul al doilea, cu o medie de 1,3 milioane de privitori pe minut, în mediul urban, dintre care 612.000 de persoane la nivel urban.
Locul al treilea a fost al Antenei 1 pe publicul naţional şi urban pe segmentul 20.30 - 22.30, când s-a desfăşurat emisiunea Top Chef. Emisiunea de gătit a fost urmărită de 818.000 de persoane de la nivel naţional, dintre care 477.000 erau din mediul urban.
Şi pe publicul comercial (18 - 49 de ani) Antena 1 a ocupat locul al treilea, după Kanal D (413.000 de persoane) şi Pro TV (366.000 de persoane), cu o medie de 320.000 de telespectatori pe minut.
Audienţa posturilor TV luni, 19 noiembrie, pe intervalul Top Chef, în mediul URBAN:
1. Kanal D - 957.000 de telespectatori (9,1 rating)
2. Pro TV - 612.000 (5,8)
3. Antena 1 - 477.000 (4,5)
4. Antena 3 - 352.000 (3,4)
5. Naţional TV - 257.000 (2,4)
Audienţa posturilor TV luni, 19 noiembrie, pe intervalul Top Chef, la nivel NAŢIONAL:
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro1. Kanal D - 1.605.000 de telespectatori (8,4 rating)
2. Pro TV - 1.374.000 (7,2)
3. Antena 1 - 818.000 (4,3)
4. National TV - 529.000 (2,8)
5. Antena 3 - 470.000 (2,5)
Comentarii
ma intreb oare nu au gasit nicio emisiune gen dansez pentru tine? ca de creat asemenea emisiune nu sunt in stare...