Skip to main content

Vocea României a amuţit în faţa lui Suleyman

 
Suleyman
Suleyman

Publicitate

În premieră, sultanul Suleyman (Kanal D) a fost peste Vocea României în confruntare directă, pe intervalul în care cele două producţii s-au intersectat. Mai exact, serialul turcesc a ocupat locul întâi în audienţă pe intervalul orar 20.00 - 22.00, având o medie de 1,6 milioane de telespectatori pe minut, dintre care 966.000 de persoane erau din mediul urban.

Pro TV a ţinut aproape cu o medie de 1,5 milioane de telespectatori la nivel naţional şi 955.000 de privitori la nivel urban.

Suleyman a condus la nivel naţional şi urban, însă targetul comercial (18 - 49 de ani) a fost al Pro TV-ului.

Dacă în primele două ore de difuzare Vocea României a ocupat locul al doilea, după terminarea serialului Suleyman, Pro TV a recuperat în audienţă. Astfel, luând în calcul tot intervalul de difuzare al Vocii României (20.15 - 23.25), show-ul a ocupat primul loc cu o medie de 1,5 milioane de telespectatori la nivel naţional, dintre care 985.000 erau din mediul urban.

Cifrele înregistrate de talent show au fost printre cele mai slabe înregistrate de show în acest sezon. Pe lângă Suleyman, Vocea României a concurat şi cu meciul de fotbal CFR Cluj - Braga din Champions League, difuzat de TVR 1, Digi Sport şi Dolce Sport.

Pe targetul comercial, Pro TV a condus întreaga seară, cu o medie de 671.000 de telespectatori pe minut.

Audienţa posturilor TV, marţi, 20 noiembrie, pe intervalul Suleyman Magnificul (20.00 - 22.00), în mediul URBAN:

1. Kanal D - 966.000 (9,2)
2. Pro TV - 955.000 (9,1)
3. Antena 1 - 545.000 (5,2)
4. Prima TV - 306.000 (2,9)
5. TVR 1 - 191.000 (1,8)

Audienţa posturilor TV, marţi, 20 noiembrie, pe intervalul Suleyman Magnificul (20.00 - 22.00), la nivel NAŢIONAL:

1. Kanal D - 1.625.000 de telespectatori (8,5 rating)
2. Pro TV - 1.572.000 (8,3)
3. Antena 1 - 1.050.000 (5,5)
4. Prima TV - 933.000 (4,9)
5. TVR 1 - 528.000 (2,8)

Audienţa posturilor TV, marţi, 20 noiembrie, pe intervalul Vocea României (20.15 - 23.25), în mediul URBAN:

1. Pro TV - 985.000 de telespectatori (9,4 rating)
2. Kanal D - 670.000 (6,4)
3. Antena 1 - 494.000 (4,7)
4. TVR 1 - 325.000 (3,1)
5. Prima TV - 279.000 (2,7)

Audienţa posturilor TV, marţi, 20 noiembrie, pe intervalul Vocea României (20.15 - 23.25), la nivel NAŢIONAL:

1. Pro TV - 1.526.000 (8,0)
2. Kanal D - 1.134.000 (6,0)
3. Antena 1 - 905.000 (4,8)
4. TVR 1 - 724.000 (3,8)
4. Prima TV - 707.000 (3,7)

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • poporul roman poporul roman
    ti au placut numai tie de aia erau prea prosti sa fie postati pe site
  • Marius Marius
    postacii protevisti incearca sa mute mortul pe academiei :))))))))
  • expertul expertul
    da,vocea romaniei a avut audienta mai mica datorita meciului de pe tvr.
  • a avut audienta mai mica intradevar.expertul a avut audienta mai mica intradevar.expertul
    nu fi tampit, vocea a scos 12 rating pe comercial la distanta apreciabila de urmatorul clasat cu 5.7 rating. acum ai inteles?
  • me me
    mai "poporul roman", esti penibil! antenisto-comunistule, juriul de la vocea e JURIU! dar cum esti o paiatza de om ce dracu sa-ntzelegi... =))
  • Sebi Sebi
    draga expert, care 12 puncte de rating ? VR a avut 9.4 puncte, nu mai vezi sa citesti? iar sapt trecuta a avut peste 11 puncte....daca te duce putin mintea iti dai seama ca a avut audienta mai mica...nu va mai ofticati atat ca nu castigati nimic...si eu nu tin cu nimeni dar prea va dati cocosi
  • qwerty qwerty
    compari mere cu pere. xfactor e duminica, atunci cand tot romanul e acasa si se uita la tv, iar vocea romaniei e marti, cand multi inca lucreaza.
  • valy valy
    frateee..uitati-va la cifrele de pe protv.ro, cifre date de kantar media....cine pe cine a batut? titlurile astea sunt super partinitoare imi pare rau
  • mariusc mariusc
    Protv pierde o parte din telespectatori cand sunt meciuri importante pe alte posturi. Meciul in reluare nu are farmec, pe cand emisiunea e la fel de placuta.
    Suleyman are alt tip de public(mai mult feminin) de aceea nu prea e afectat.
    De aceea au facut miscare buna la meciul cu Olanda.
  • Lime Lime
    @parerea mea: sa facem o lectie de research. datele sunt interpretate pe intervalul unor emisiuni. serialul Suleyman a inceput la ora 20,00. pe intervalul lui orar, el a fost lider de audienta. nu e nicio minciuna aici. Pro tv putea trimite comunicat: pe intervalul de difuzare al vocii romaniei, am batut kanal d, antena 1 si pe cine au mai batut. nu este absolut nicio irelevanta.
  • bahmuteanca bahmuteanca
    am vazut ca protv se lauda ca a fost "lider detasat" marti seara pe audienta si la toate categoriile de public. nu sunt adepta comunicatelor PRul MediaPro insa nu cred ca telenovela turceasca a depasit showul de la Protv. mai degraba in primul sfert de ora dupa ora 20 a condus Kanal D, dupa care Protv a preluat "initiativa" secondata de kanal d si tvr...asta ptr ca sunt sigura ca tvr 1, cu acoperire nationala si cu meci de CLeague Cluj - Braga a fost mult peste filmul reredifuzat de Antena1. KantarMedia se face de ris daca cineva afla ca DOAR 325.000 de romani din mediul urban s-au uitat la superbul meci de CLegue cu Cluj...asta la o saptamina dupa ce Antena 1 a avut vreo 939.000 de spectatori tot pe urban cu un meci amical al nationale de fotbal...
  • expertul expertul
    esti doar un postac spalat pe creeri. vocea merge foarte bine fata de x factor. te oftici nu-i asa?
  • expertul expertul
    daca am pierdut? astept cifrele de pe suprapunerea celor doua programe. alfel esti doar un postac nenorocit.
  • expertul expertul
    unde a facut dogan legea aseara? logica iti lipseste cu desavarsire in ceea ce afirmi.
  • expertul expertul
    esti prost? vocea a inceput la 20:15 nu la20:00.

Trimite un comentariu

sus