Skip to main content

Vocea României a amuţit în faţa lui Suleyman

 
Suleyman
Suleyman

Publicitate

În premieră, sultanul Suleyman (Kanal D) a fost peste Vocea României în confruntare directă, pe intervalul în care cele două producţii s-au intersectat. Mai exact, serialul turcesc a ocupat locul întâi în audienţă pe intervalul orar 20.00 - 22.00, având o medie de 1,6 milioane de telespectatori pe minut, dintre care 966.000 de persoane erau din mediul urban.

Pro TV a ţinut aproape cu o medie de 1,5 milioane de telespectatori la nivel naţional şi 955.000 de privitori la nivel urban.

Suleyman a condus la nivel naţional şi urban, însă targetul comercial (18 - 49 de ani) a fost al Pro TV-ului.

Dacă în primele două ore de difuzare Vocea României a ocupat locul al doilea, după terminarea serialului Suleyman, Pro TV a recuperat în audienţă. Astfel, luând în calcul tot intervalul de difuzare al Vocii României (20.15 - 23.25), show-ul a ocupat primul loc cu o medie de 1,5 milioane de telespectatori la nivel naţional, dintre care 985.000 erau din mediul urban.

Cifrele înregistrate de talent show au fost printre cele mai slabe înregistrate de show în acest sezon. Pe lângă Suleyman, Vocea României a concurat şi cu meciul de fotbal CFR Cluj - Braga din Champions League, difuzat de TVR 1, Digi Sport şi Dolce Sport.

Pe targetul comercial, Pro TV a condus întreaga seară, cu o medie de 671.000 de telespectatori pe minut.

Audienţa posturilor TV, marţi, 20 noiembrie, pe intervalul Suleyman Magnificul (20.00 - 22.00), în mediul URBAN:

1. Kanal D - 966.000 (9,2)
2. Pro TV - 955.000 (9,1)
3. Antena 1 - 545.000 (5,2)
4. Prima TV - 306.000 (2,9)
5. TVR 1 - 191.000 (1,8)

Audienţa posturilor TV, marţi, 20 noiembrie, pe intervalul Suleyman Magnificul (20.00 - 22.00), la nivel NAŢIONAL:

1. Kanal D - 1.625.000 de telespectatori (8,5 rating)
2. Pro TV - 1.572.000 (8,3)
3. Antena 1 - 1.050.000 (5,5)
4. Prima TV - 933.000 (4,9)
5. TVR 1 - 528.000 (2,8)

Audienţa posturilor TV, marţi, 20 noiembrie, pe intervalul Vocea României (20.15 - 23.25), în mediul URBAN:

1. Pro TV - 985.000 de telespectatori (9,4 rating)
2. Kanal D - 670.000 (6,4)
3. Antena 1 - 494.000 (4,7)
4. TVR 1 - 325.000 (3,1)
5. Prima TV - 279.000 (2,7)

Audienţa posturilor TV, marţi, 20 noiembrie, pe intervalul Vocea României (20.15 - 23.25), la nivel NAŢIONAL:

1. Pro TV - 1.526.000 (8,0)
2. Kanal D - 1.134.000 (6,0)
3. Antena 1 - 905.000 (4,8)
4. TVR 1 - 724.000 (3,8)
4. Prima TV - 707.000 (3,7)

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • expertul expertul
    dar titlul articolului manipuleaza grosolan neavizatii.
  • radu radu
    Draga Sebi, pt ProTV conteaza targetul 18-49 urban, unde e lider in propotie de 90%. Pe acest target vinde ProTV-ul. Antena 1 vinde pe targetul 15-54 ani, iar Kanal D nu stiu pe ce vinde, dar oricum tot urban. Asa cum tie probabil iti plac serialele turcesti, acces direct, happy hour asa imi place VR care e o emisiune recunoscuta la nivel international.
  • Andy Andy
    Pro tv cam schiopateaza de la un timp.kanal d îi bate mai tot timpul pe national.antena 1 a intrat din ce in ce mai des cu varfuri pe comercial.s-a cam dus legenda cu pro tv face legea.de acum treptat lupta se va da egal intre trei televiziuni:pro tv,antena 1 si kanal d.
  • Lime Lime
    Este corecta abordarea, expertule. Datele de audienta sunt calculate pe intervalul pe care este transmis Suleyman. Asa se procedeaza. Vocea o fi fost lider, la randul ei, pe intervalul ei orar. Pe intervalul Suleyman, Kanal D a fost lider.
  • poporul roman poporul roman
    oricum Vocea sucks din cauza juriului
  • poporul roman poporul roman
    a pus titlul asta pentru ca vocea a avut o scadere de peste 400 000 de oameni
  • poporul roman poporul roman
    filmul e vinerea asta si vinerea viitoare e KING KONG
  • Sebi Sebi
    CE VA MAI OFTICATI CE VA MAI BAGATI UNGHIA IN GAT CAND NU ARE AUDIENTA PROTV. MAI INTAI PARIU CU VIATA PE URMA HAPPY HOUR ACUM VOCEA ROMANIEI SI URMEAZA SI DANSEZ PT TINE
  • expertul expertul
    pentru corectitudine, puneti audientele pe intervalul in care cele doua programe se intersecteaza. intre orele 20:15 si 22:00, pentru a reflecta corect situatia.
  • Dan Dan
    Pai stai, Vocea a inceput la 8 si un sfert. Ce relevanta are intervalul 8-10? Trebuia comparat pe intervalul 8:15-10. Oricum, emisiunea a fost foarte lunga si audienta medie destul de buna si mult peste X-Factor.
  • AlexX AlexX
    Am si eu o curiozitate Petrisor...Cam cat costa un film pentru televiziuni sa il difuzeze...am vazut ca antena a dat vinerea trecuta un film din 2011 parca cu Tom Cruise si protv o sa dea cavaleru noptii

    //Stiu ca nu are legatura cu articolul...
  • Florin Florin
    ce titluri. mai ales la diferente atat de mici.
  • Mihai Mihai
    Pe astia de la protv nu ii intereseaza din ce stiu datele de pe national si urabn, ci cele de pe comercial...aia ii intereseaza pe ei ca de acolo vin banii..

Trimite un comentariu

sus