Skip to main content

Călin Anastasiu, unul dintre veteranii cercetării de media, pleacă de la Radio România

 

Publicitate

Călin Anastasiu, unul dintre veteranii cercetării din ultimii 20 de ani, pleacă de la Radio România unde, timp de şase ani, a fost consilier de specialitate.

Călin Anastasiu, pentru Paginademedia.ro:

“Nu a fost neapărat decizia mea. Am avut divergenţe şi cu fostul director al Radioului, Demeter Andras. Problema era legată de marketing şi de cercetare. O perioadă lungă, radioul nu a avut nicio campanie, a ieşit şi din sondajele de radio. Practic, departamentul de marketing a fost neutralizat prin angajările şi numirile la conducerea departamentului.”

În mesajul de plecare, pe care Paginademedia.ro îl publică în continuare, Călin Anastasiu vorbeşte despre situaţia din Radio şi despre faptul că nu mai există oameni competenţi în cercetare: “nu vă las în urma un partener valabil pe probleme de cercetare”.

Călin Anastasiu este unul dintre pionierii cercetării postdecembriste. A înfiinţat institutul IMAS – Institutul de Marketing şi Sondaje în anul 1992, împreună cu Alin Teodorescu. În 1998, IMAS a lansat primul servicu de măsurare a audienţei massmedia (televiziune, radio, presă scrisă).

Cătălin Anastasiu, Carte de vizită:

2007-2012: Consilier principal al preşedintelui Radiodifuziunii pe probleme de strategie, marketing, editorial.

2005-2006: Director de marketing şi comunicare la Europe Development International (Europa FM, Radio 21)

1997-2005: Director cercetare media IMAS

1996-1997: Director de cercetare MediaPro

1992-1996: Deputat, membru al Comisiei Cultură şi MassMedia, din partea Convenţiei Democratice din România – CDR.

Scrisoarea lui Călin Anastasiu:

"Dupa 6 ani, misiunea mea la radioul public se incheie.

Colegilor din radio, celor de la Asociatia pentru Radio Audienta si tuturor celorlalti din mail list le multumesc pentru ca au fost deschisi fata de ideile mele (celor care au fost si atit cit au fost) si pentru a fi reusit, impreuna, sa miscam lucrurile pe ici pe acolo.

Din pacate, este prima data cind nu va las in urma un partener valabil pe probleme de cercetare, recrutat (de cele mai multe ori) si format de mine, asa cum a fost cazul cu Lucia (Antal, n. red) la ProTV, Monica (Ungureanu n. red) la IMAS si Marius (Strâmbeanu n. red) la Europa FM.

Imi pare rau, nu este vina mea. Alexandra (Izbăşoiu) ar fi fost varianta ideala, de aceea am incercat s-o tin aici cit am putut de mult. Intentia ei mai veche de a pleca din SRR (absolut legitima avind in vedere ce se intimpla aici) a devenit ferma cind a aflat ca voi pleca si eu. A ales IMAS, si sunt absolut convins ca va fi un mare cistig pentru Studiul de Audienta Radio si pentru colegii din ARA.

Va doresc sarbatori Fericite!"

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Dorel Dorel
    Jos profesionistii !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Trimite un comentariu

sus