Skip to main content

Cinci membri CNA, scrisoare către Victor Ponta:„Considerăm că se exercită presiuni politice cu privire la activitatea CNA”

 

Publicitate

Narcisa Iorga, Gelu Trandafir, Ioan Onisei, Valentin Jucan şi Valeriu Deacă au semnat o scrisoare adresată premierului Victor Ponta legat de cazul OTV şi decizia celor cinci a de nu lua în discuţie monitorizările din campanie.

„Vă precizăm că noi, ca membri ai CNA, încercăm pe cât posibil tocmai să nu ne raportăm în mod discreţionar faţă de niciun radiodifuzor şi să aplicăm în mod corect şi imparţial sancţiunile prevăzute de lege în cazul în care aceasta este încălcată în funcţie de gravitatea faptelor”, se spune în scrisoare.

Pe scurt, din scrisoarea celor cinci membri CNA: 

  • „Astăzi am refuzat să luăm parte la şedinţa de analizare a modului în care a fost reflectată ziua votului de către principalele posturi centrale de televiziune întrucât la data de 9 decembrie preşedintele CNA a respins propunerea noastră de evaluare în direct a emisiunilor ce se aflau în desfăşurare pe toate posturile respective.”
  • Şedinţa CNA de duminică, 9 decembrie, nu fusese convocată în mod legal. De altfel, niciodată în ultimii cinci ani, preşedintele CNA nu a convocat Consiliul în zilele în care au avut loc alegeri sau referendumuri, în ciuda solicitărilor insistente în acest sens făcute de noi. De fiecare dată, preşedintele CNA a invocat faptul că nu este corect să fie aplicate sancţiuni doar ca urmare a vizionării în direct a unor emisiuni , fără existenţa unor rapoarte scrise de monitorizare.
  • Considerăm că se exercită presiuni politice cu privire la activitatea CNA, ceea ce aduce prejudicii statutului CNA de autoritate publică autonomă şi imparţială.

Scrisoarea integrală, în continuare:

Întrucât aţi afirmat public că:
“În mod sigur, o să solicit, nu ca prim-ministru, ci ca deputat, CNA să aplice legea pentru toată lumea. Încălcarea flagrantă, încălcarea tuturor regulilor, de către o singură televiziune, în condiţiile în care toate celelalte au respectat sau sunt sancţionate, denotă un regim juridic discreţionar, în care unii sunt mai egali decât alţii şi în care legea se aplică doar la unii, şi nu la ceilalţi”,

Vă precizăm că noi, ca membri ai CNA, încercăm pe cât posibil tocmai să nu ne raportăm în mod discreţionar faţă de niciun radiodifuzor şi să aplicăm în mod corect şi imparţial sancţiunile prevăzute de lege în cazul în care aceasta este încălcată în funcţie de gravitatea faptelor.

În acest spirit, astăzi am refuzat să luăm parte la şedinţa de analizare a modului în care a fost reflectată ziua votului de către principalele posturi centrale de televiziune întrucât la data de 9 decembrie preşedintele CNA a respins propunerea noastră de evaluare în direct a emisiunilor ce se aflau în desfăşurare pe toate posturile respective. Preşedintele CNA a susţinut că trebuie să fie analizate doar OTV şi conţinutul a două reclamaţii înregistrate la CNA.

Şedinţa CNA de duminică, 9 decembrie, nu fusese convocată în mod legal. De altfel, niciodată în ultimii cinci ani, preşedintele CNA nu a convocat Consiliul în zilele în care au avut loc alegeri sau referendumuri, în ciuda solicitărilor insistente în acest sens făcute de noi. De fiecare dată, preşedintele CNA a invocat faptul că nu este corect să fie aplicate sancţiuni doar ca urmare a vizionării în direct a unor emisiuni , fără existenţa unor rapoarte scrise de monitorizare. Dincolo de prezenţa constantă a subsemnaţilor, care s-au reunit la sediul CNA în fiecare dintre zilele în care au avut loc scrutinuri (alegeri locale, parlamentare, euro-parlamentare, prezidenţiale şi referndumuri), de această dată , preşedintele CNA a reuşit să convingă alţi doi membri să vină la sediu.

Menţionăm că nu exista niciun raport de monitorizare în legătură cu derapajele de la lege sesizate de USL la OTV şi emisiunile la care se refereau celelalte două reclamaţii. Precizăm totodată că CNA nu s-a reunit în şedinţă publică nici marţi, 11 decembrie, zi consacrată reunirii în plen, deşi duminică preşedintele reclama urgenţa sancţionării OTV.

La şedinţa de astăzi a CNA, dincolo de ”cazul OTV”, nu au fost prezentate rapoarte de monitorizare complete în legătură cu derapajele înregistrate în zilele de 8 şi 9 decembrie la alte posturi de televiziune, îndeosebi la cele de ştiri. În opinia noastră, care este în convergenţă cu a Domniei voastre, corect şi legal ar fi fost ca CNA să analizeze cu aceeaşi exigenţă toate încălcările normelor privind reflectarea campaniei electorale, indiferent de radiodifuzor şi de persoanele candidaţilor.

În plus, în ultimele zile, au existat declaraţii ale unor lideri politici cu privire la modul în care trebuie să acţioneze Consiliul Naţional al Audiovizualului în privinţa OTV, în timp ce altele erau declarate de către aceiaşi lideri politici victime ale CNA. Mai mult, şeful de campanie al USL a adresat mulţumiri directe postului Antena 3 pentru modul în care a ajutat alianţa politică pe care o reprezintă.
În acest context, considerăm că se exercită presiuni politice cu privire la activitatea Consiliului Naţional al Audiovizualului, ceea ce aduce prejudicii statutului CNA de autoritate publică autonomă şi imparţială.

Mai mult, într-o emisiune de televiziune, aţi făcut trimitere directă la persoana unui membru al CNA (Narcisa Iorga) acuzând protecţia pe care CNA o acordă OTV, în detrimentul altor posturi de televiziune. Precizăm faptul că pentru încălcarea normelor legale privind reflectarea campaniei electorale, OTV a fost sancţionat pe durata campaniei electorale recent încheiate, succesiv, cu amenzi contravenţionale în cuantum de 20.000 şi 30.000 de lei, în timp ce alţi radiodifuzori, inclusiv posturile de ştiri la care s-au constatat abateri repetate, au fost doar somate de către CNA.

Pentru o cât mai corectă informare, ţinem să arătăm şi modul în care membrii CNA s-au raportat prin vot la încălcările constatate la OTV în perioada 2010 – 2012, având în vedere că, potrivit legii, orice sancţiune este stabilită cu un minimum de şase voturi. Menţionăm că datele acestea sunt publice, la adresa www.cna.ro.

Situaţia voturilor membrilor CNA faţă de abaterile constatate la OTV, numai în ce priveşte publicitatea politică în afara campaniei electorale (anexată acestei scrisori), arată că în perioada 2010 – când au debutat derapajele referitoare la publicitatea politică şi în 2011 – când aceste derapaje au escaladat, membrii CNA care au votat de cele mai multe ori pentru sancţiunile cele mai mici sunt tocmai aceia propuşi în CNA de PSD, PNL şi PRM.

Considerăm că voturile acestor membri ai CNA au încurajat, în fapt, excesele OTV în privinţa încălcării legislaţiei audiovizuale, sprijinind astfel propaganda politică evidentă promovată de acest post. Gravele derapaje de la lege ale OTV înregistrate în această campanie electorală şi în ziua scrutinului sunt şi consecinţa modului şovăielnic în care unii membri CNA au acţionat în legătură cu acest post de televiziune.

Ioan ONISEI – vicepreşedinte CNA
Narcisa IORGA – membru CNA
Gelu TRANDAFIR – membru CNA
Valeriu Mircea DEACĂ – membru CNA
Valentin Alexandru JUCAN – membru CNA

În plus, cei cinci membri au ataşat, drept dovadă, şi lista sancţiunilor acordate OTV şi felul în care a votat fiecare membru.

Sancţiunile OTV în 2010

2010
Decizie nr. Data Sanctiune Situatie vot
936 23.09.2010 Somatie Decizie cu unanimitate de voturi
1081 28.10.2010 Amenda 5.000 6 voturi pentru (Rasvan Popescu, Ioan Onisei, Gelu Trandafir, Narcisa Iorga, Attila Szasz, Dan Grigore), 3 impotriva (Cristina Trepcea, Constantin Dutu, Mihai Malaimare)

Sancţiunile OTV în 2011

2011
Decizie nr. Data Sanctiune Situatie vot
14 11.01.2011 Amenda 10.000 6 voturi pentru si 3 impotriva (Narcisa Iorga, Attila Szasz – motivare: amenda prea mica, Constantin Dutu – fara motivare)
183 01.02.2011 Amenda 50.0000 6 voturi pentru (Narcisa Iorga, Attila Szasz, Cristina Trepcea,Rasvan Popescu, Ioan Onisei, Christian Mititelu)
260 29.03.2011 Amenda 100.000 Decizie cu unanimitate de voturi
376 19.05.2011 Amenda 100.000 6 voturi pentru si 2 impotriva (Mihai Malaimare, Christian Mititelu)
428 09.06.2011 Amenda 10.000 8 voturi pentru ºi 1 vot împotrivã (Constantin Dutu)
528 13.09.2011 Amenda 25.000 7 voturi pentru - Rãsvan Popescu, Gelu Trandafir, Attila Szasz, Dan Grigore, Cristina Trepcea, Constantin Duþu, Mihai Mãlaimare
548 22.09.2011 Amenda 50.000 Decizie cu unanimitate de voturi
585 04.10.2011 10 minute 7 voturi pentru - Gelu Trandafir, Attila Szasz, Dan Grigore, Narcisa Iorga, Ioan Onisei, Cristina Trepcea, Christian Mititelu impotriva: Mihai Malaimare, Ctin Dutu)
633 03.11.2011 Somatie publica Decizie cu unanimitate de voturi
647 08.11.2011 Amenda 10.000 6 voturi pentru (dna Iorga si dl Dan Grigore au votat pt amenda de 50.000)
672 29.11.2011 Amenda 50.000 cu 7 voturi pentru ºi 1 vot împotrivã (dl. Christian Mititelu)

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • VaDin VaDin
    Pora ar putea sa se mute cu pat cu tot la B1.Este un deranj si o pierdere de timp sa plece acasa si apoi dimineata sa revina.

Trimite un comentariu

sus