Skip to main content

Discuţiile pe subiectul RCS-Discovery, amânate de CNA. Ce au spus reprezentanţii RCS şi Discovery în faţa forului

 

Publicitate

CNA amână o decizie în cazul RCS&RDS - Discovery pentru şedinţa din data de 18 decembrie, la propunerea membrului CNA Lorand Turoş. RCS&RDS ceruse CNA să aprobe scoaterea din grila de programe a companiei de cablu a posturilor Discovery. La rândul lor, reprezentanţii Discovery au trimis o solicitare ca CNA să analizeze „cu rezervă” a schimbărilor din grila RCS&RDS.

Membrii CNA au luat în discuţie şi o eventuală amendă pentru că RCS&RDS nu a înştiinţat CNA în legătură cu modificările operate în grila de programe, însă propunerea nu a mai ajuns la vot.

Totodată, reprezentanţii CNA au votat în unanimitate trimiterea unei sesizări către Protecţia Consumatorului.

Reprezentanţii Discovery au precizat în faţa membrilor CNA RCS&RDS face abuz de poziţia sa şi că a înaintat o sesizare către Consiliul Concurenţei în acest sens.

În replică, reprezentantul RCS&RDS a declarat: „Negocierile dintre RCS&RDS şi Discovery au durat până în ultimul moment. Ne-au cerut număr garantat de abonaţi, toate canalele să fie preluate şi anumite posturi să apară în pachetul de bază. Vă rog să aveţi în vedere cine are o poziţie dominantă, cine face grila cui?”

La rândul său, Vlad Tudosiei, manager general Discovery Romania, a declarat: „Ofertă detaliată pe fiecare canal spun că nu au primit, dar au primit undeva prin vară.” Ceea ce am vrut timp de 10 luni şi am încercat să luăm legătura cu ei şi să avem o discuţie constructivă. Nu poate fi vorba să cerem un număr garantat de clienţi de la o companie care are un număr de abonaţi în continuă schimbare. Am vrut doar să înţelegem ce canale vor fi în bază şi care vor fi în pachetele extra”.

Kerry Kent – vicepreşedinte public, policy and regulators Discovery Networks International.

  • Credem că in ceea ce priveste comportamentul RCS pe piata arata ca compania este pregatita sa abuzeze de pozitia sa, aceea de cel mai mare jucator din piata si de detinator al unor posturi tematice proprii.
  • Este dominant în relaţia cu furnizorii de conţinut dar cel mai important are o poziţie dominanta în relaţia cu consumatorii.

Lucian Mihai avocat RCS&RDS:

  • Reprezentanţii Discovery au vorbit de o poziţie dominantă ar avea o poziţie dominantă, dar dimpotrivă Grupul Discovery  deţine o poziţie dominantă. Faptul că am prelungit contractul de redifuzare de trei ori arată interesul nostru de a purta negocieri.
  • Cu privire la modificarea de avize făcută de societatea noastră, aceasta a fost depusă în ultimul moment tocmai pentru că am sperat că se vor finaliza negocierile. Dacă am fi difuzat canalele după 1 decembrie, am fi ajuns în faţa unei infracţiuni.

Cristina Sârbu, avocat RCS&RDS:

  • Pentru poziţia dominantă, abuz de poziţie dominantă şi alte discuţii desigur că există cadrul de reglementare. Negocierile dintre RCS&RDS şi Discovery au durat până în ultimul moment. Ne-au cerut număr garantat de abonaţi, toate canalele să fie preluate şi anumite posturi să apară în pachetul de bază. Vă rog să aveţi în vedere cine are o poziţie dominantă, cine face grila cui?
  • Am susţinut şi susţinem că nu se pune problema că vrea cineva să elimine din grilă pe cineva.
  • Le-am propus un pachet separat pentru toţi cei care vor aceste canale. Suntem dispuşi la negocieri care nu sunt sterile.

Vlad Tudosie, manager al Discovery România:

  • „Ofertă detaliată pe fiecare canal, spun că nu au primt, dar au primit undeva prin vară.”
  • Ceea ce am vrut timp de 10 luni şi am încercat să luăm legătura cu ei şi să avem o discuţie constructivă. Nu poate fi vorba să cerem un număr garantat de clienţi de la o companie care are un număr de abonaţi în continuă schimbare. Am vrut doar să înţelegem ce canale vor fi în bază şi care vor fi în pachetele extra.

Reclamaţia Discovery Channel: 

„În acest moment, prezenţa Discovery pe piaţa românescă este ameninţată de refuzul RCS&RDS de a negocia în bună-credinţă cu noi. Operatorul a refuzat să încheie un nou acord de retransmisie cu Discovery Networks şi a dat dovadă de lipsă de bună credinţă în negocieri. Credem că RCS&RDS dispune de o poziţie dominantă în piaţă şi se foloseşte de această poziţie pentru a ne impune clauze contractuale injuste”

„În ciuda faptului că există o serie de alţi furnizori pe piaţă, RCS&RDS este de departe cel mai mare, dispunând de o marjă semnificativă, având 3,2 milioane de abonaţi în România, cu 2 milioane mai mult decât cel mai apropiat competitor al său”

„Faptul că RCS&RDS este o companie integrată pe verticală şi operează nu doar ca distribuitor ci şi ca furnizor de programe, nu face decât să-i întărească poziţia comercială, prin prisma faptului că poate bloca accesul competitorilor prin utilizarea propriului conţinut”

„Discovery a încercat, fără succes, să renegocieze un contract cu RCS&RDS, pe parcursul ultimelor 10 luni şi a acceptat până în prezent 3 prelungiri ale contractului actual. Pe de altă parte, o astfel de ofertă nu ar fi acceptabilă pentru nicio companie care operează într-o piaţă liberă. Credem că RCS&RDS şi-a permis să transmită o astfel de ofertă, fiind conştienţi de dependenţa economică a furnizorilor de conţinut în faţa marilor reţele.”

Considerăm că negocierile nu au fost făcute cu bună credinţă de RCS&RDS. Au existat trei prelungiri la contractul iniţial, compania promiţând de fiecare dată să îneapă negocierile conform procedurilor. Propunerea comercială iniţială a fost înaintată de Discovery la data de 26 februarie 2012. RCS&RDS nu a agreat nicio întâlnire până pe 31 mai, 3 luni mai târziu. Alte patru luni au trecut înainte ca RCS&RDS să fie de acord cu o întâlnire de follow-up pe  septembrie. În tot acest timp, Discovery a prezentat mai multe propuneri detaliate pentru reînnoirea relaţiei contractuale, fără a primi o contra-propunere în acest sens. În acelaşi timp, RCS&RDS nu şi-a manifestat interesul de a purta o discuţie constructivă.

Pe parcursul acestei perioade, în care a refuzat să negocieze, RCS&RDS a dezvoltat propriile sale canale, care vizează în mod direct canalele Discovery şi care sunt folosite în prezent pentru a le înlocui pe acestea în grila RCS&RDS.

Noile canale lansate de RCS&RDS concurează direct cu principalele noastre trei canale din România: Discovery, TLC şi Animal Planet. Este greu de crezut că tergiversarea negocierilor şi lansarea în acest interval de timp a unor canale proprii, cu format apropiat canalelor Discovery, reprezintă o coincidenţă. De aceea nu putem să nu ne întrebăm dacă există aspecte anti-concurenţiale la mijloc şi dacă RCS&RDS încearcă de fapt să ne blocheze accesul în piaţă.

O dovadă în plus a felului în care RCS&RDS îşi abuzează poziţia este faptul că propriile canale, Digi World şi Digi Life, au fost incluse automat în pachetul de bază în timp ce pentru niciunul dintre canalele Discovery nu a existat o variantă tehnică sau comercială de a fi prezente în acest pachet.

O altă dovadă a lipsei de credinţă a RCS&RS este şi faptul că o parte din programele Discovery au fost întrerupte înainte de expirarea contractului, producând daune imediate telespectatorilor abonaţi la reţeaua RCS&RDS. Acest lucru dovedeşte, încă o dată, lipsa de interes real din partea distribuitorului de a ajunge la un acord comercial rezonabil şi de a permite Discovery să-şi continue prezenţa pe piaţa din România.

Prin prisma acestor fapt, am făcut deja o sesizare către Consiliul Concurenţei şi deci solicităm CNA să ia în considerare acest lucru în momentul în care va discuta pe marginea solicitării RCS&RDS de a schimba canalele Discovery cu cele ale BBC.

În România, Discovery distribuie în România opt canale Discovery Chnnel, TLC, Animal Planet, Discovery World, Discovery Science, Discovery HD Showcase, ID Investigation Discovery şi Animal Planet HD.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • LL LL
    De ce ar vrea alti cablisti aceste gunoaie de canale si le mai si dea bani celor de la RCS pentru ele eu chiar nu inteleg. Ar trebuii sa fie tampiti la cap dupa cat le-au cerut in trecut per abonat RCS pentru Liga 1 (digisport) si obligativitatea sa il bage in baza neacceptand un pachet separat. Dar cum cablisti au mintea scurta te poti astepta la orice...
  • Morariu Marius Morariu Marius
    Sa fim seriosi oameni buni. Ceea ce face RCS-RDS este un abuz total... Sa scoti ce programe vrei ,cand vrei din grila fara o anuntare in prealabil de 30 de zile mi se pare abuz . Faptul ca au cumparat tot ce tine de retele in romania nu le da dreptul sa faca monopol si sa faca ce doresc ei pe piata, ba mai mult sa scoata canalele in conditiile in care nu au acord de transmisie si sa le bage in pachete auxiliare pentru pretul de 7 lei.. Ei ne cred chiar prosti? Sau ce naiba.... Io nu inteleg de ce sa permis achizitionarea tuturor firmelor mici de comunicatii(internet,televiziune,telefonie) de aceasta companie pentru a se ajunge la monopol si ca aceasta companie sa faca ce vrea pe piata plus de asta sa stabileasca ce preturi vrea... Ce o fi facut Consiliul Concurentei sau Ancom-ul cand le-a permis asta sau au existat interese la mijloc gen spagi??
  • voicu voicu
    Merci pentru idee. Cum te-ai gandit la ea? Chiar acum ne incolonam sa-i dam curs... Adevarul e ca fara Discovery ma simt pierdut. Imi intrase in ritm sa vad in fiecare luna aceleasi programe. Ce o sa ma fac acum?
  • sfinx sfinx
    sfat de mos nicolae!!! reziliati contractele de internet/telefonie si de televiziune cu RCS RDS
  • bahmuteanca bahmuteanca
    Astia de la Discovery sunt disperati sa ramina, in conditiile pe care le impun ei, in grila RCS@RDS, ceea ce nu prea este normal. Fratele meu, e afacerea mea, e casa mea, daca nu accepti conditiile mele, poti sa fi si CNN, si BBC, nu ai ce cauta in grila mea...la fel si abonatii nemultumiti; sa renunte la pachetul suplimentar, la contracte; nu au decit sa se duca la Dolce, la UPC, cine ii tine legati de unguri?
  • Razvan Razvan
    Parerea mea este ca mai multi clienti se uitau pe Discovery decat pe Neptun TV, Taraf TV (aici e discutabil), Trinitas & co. Iar genul de informatii date pe Discovery nu cred are termen de expirare, chiar si asa prefer sa ma uit la documentare "expirate", decat sa vad ce mireasa mai are fiul ei, daca intelegi ce spun.
  • Alexander Alexander
    Au scos un program care câștiga 30% din veniturile pe cablu
    Acum pe bune, de ce nu răspunde Discovery la mesajul trimis de către Rcs cu crearea unui pachet Discovery?
    Fiindcă știu ca nu vor câștiga mai mult de câteva zeci de mii euro pe luna iar Discovery vrea zeci de milioane de euro pe documentare expirate de 4 -20 de ani.
  • Razvan Razvan
    Ia sa scoata si National Geografic sa pot sa scot si eu RDS din casa, am in grila zeci de programe de barfe, scandaluri, manele, sport si trinitas, au scos printre putinele canale care aveau un program informativ.
  • Dany Dany
    daca licenta de drept de difuzare a programelor discovery pe RCS expira pe 30 noiembrie 2012 ce CNA sa faca sa il difuzeze in continuare ca nu au drept de difuzare?
    plateste cumva CNA amenda din bani statului catre Discovery ca RCS transmite ilegal Discovery?
  • popa popa
    ba imi faceti sila cu atata vorbaraie goala, fara rost. situatia e simpla, eu am platit pachetul extra pentru care dau 7 lei in plus pe luna ca sa vad canalele discovery. fara o notificare, instiintare si ce mai vreti voi, rcs mi-a dat m..e si a scos canalele ptr care plateam cei 7 lei. ce e asta? cna ce face? sau prietenii marinarului (recte bozgorul de la rcs) pot face ce vor?

Trimite un comentariu

sus