Skip to main content

11 Ianuarie: CNA vrea să acorde premii de excelenţă posturilor care au respectat legea

 

Publicitate

PREMII DE EXCELENŢĂ PENTRU TELEVIZIUNI. Laura Georgescu, desemnată preşedinte al CNA pe 28 decembrie 2012, a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, că noul Consiliu va începe acest an cu acordarea unor premii de excelenţă televiziunilor care au respectat reglementările legale şi care fac ceva pentru educarea gustului publicului, scrie Mediafax.

“Cred că maximum de eficienţă al instituţiei pe care astăzi încerc să mi-o asum este un an fără amenzi. Şi proba cea mai clară este că acest an va începe cu acordarea unor premii. CNA va acorda premii de excelenţă televiziunilor care înţeleg să îşi asume respectarea reglementărilor legale şi să facă ceva privind educarea gustului publicului", a spus Laura Georgescu.

CNA vrea să acorde premii de excelenţă televiziunilor care au respectat reglementările legale


ESTIMĂRI PENTRU PUBLICIS. Conducerea Publicis, unul dintre cele mai mari grupuri de comunicare de pe piaţa locală, mizează în acest an pe o majorare a cifrei de afaceri cu circa 5% faţă de 2012, când a avut un business estimat la circa 105 milioane de lei (23,5 mil. euro), a afirmat pentru Wall-Street.ro, Teddy Dumitrescu, CEO al grupului.

Teddy Dumitrescu estimează că grupul pe care îl conduce a terminat anul 2012 cu un business de aproximativ 105,2 milioane de lei (23,5 mil. euro). În 2011, grupul a avut o cifră de afaceri de circa 24,7 milioane de euro, potrivit Ministerului de Finanţe.
Dumitrescu, Publicis: Pentru 2013 am bugetat afaceri în creştere cu 5%


ESTIMĂRI PENTRU PIAŢA DE OOH. Piaţa de OOH (out of home media- panotaj stradal, reclame în lifturi, toalete, parcări, săli de aşteptare) va avea o evoluţie bună anul acesta, pentru că, în general, anii care urmează perioadelor electorale sunt mai buni decât cei anteriori, a declarat pentru Wall-Street.ro, Raluca Tonciu, directorul general al Getica România, fosta companie News Outdoor Romania.

“Daca în 2012 piaţa nu şi-a revenit, chiar a înregistrat o scădere faţă de 2011, anul acesta va fi mai bine. Probabil că valoarea pieţei nu va oscila, ne aşteptăm la aceleaşi rezultate ca şi în acest an. 2013 va fi un an fără campanii electorale, iar, istoric, anii următori campaniilor electorale sunt buni, în care advertiserii profită din plin de locaţii bune în lunile de varf. Tendinţa principala pe care o sesizăm este o dezvoltare a segmentului de advertiseri locali, în detrimentul celor internaţionali”, explica Tonciu.
Tonciu, Getica: În 2013 va fi mai bine. Istoric, anii următori campaniilor electorale sunt ani buni

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • MirceA MirceA
    Prima nu prea ia amenzi ca nici nu se prea uita lumea la acest canal. La ce sa amendezi pe cineva la care nu se mai uita nimeni ?
  • Ionut Ionut
    :)
    Buna asta !
  • pablo pablo
    cred ca prima tv va lua un premiu acordat de CNA, pentru respectare reglementarilor legale, avand in veder ca prima tv este un canal care respecta moralul publicuui sau.

Trimite un comentariu

sus