Skip to main content

PRESA DE AZI. Evenimentul zilei: OTV, închis ilegal

 

presa de azi, 29 ianCotidianul Evenimentul zilei titrează pe prima pagină “OTV, închis ilegal”. Ziarul scrie tot pe prima pagină că “a întrebat, a cercetat şi a descoperit că demersul Laurei Georgescu, noul preşedinte al CNA, faţă de OTV este ilegal".

Publicitate

Pentru a ajunge la această concluzie, EVZ a consultat un practician în insolvenţă, pe avocata. Elena Bustea. Aceasta a studiat datele puse la dispoziţie de CNA şi "a ajuns la o concluzie clară: CNA nu avea voie să închidă OTV, indiferent de data aplicării amenzilor, respectiv anterior sau ulterior deschideriii procedurii de insolvenţă. Măsura luată de CNA obligă televiziunea lui Dan Diaconescu să intre în faliment”.

Adevărul deschide ediţia de astăzi cu un material despre clasa pregătitoare la şcoală. “Clasa Zero i-a cucerit pe copii”, e titlul de pe prima pagină a cotidianului generalist. Despre acest subiect, Adevărul mai scrie că “sondajele realizate printre părinţi, învăţători şi copii cu privire la primul an cu clasă pregătitoare la şcoală arată un grad de satisfacţie ridicat”.

Alte titluri de pe prima pagină a ziarelor de astăzi:

  • România liberă: Ce se ascunde în spatele demisiei lui Voiculescu
  • Gazeta Sporturilor: “Pastilaţi-l că-l ia vîntul!” - Ieri, Rîpă abia s-a ţinut pe picioare la duelurile cu coechipierii de la Steaua.
  • Naţional: Cum e şmenuit Ponta de “Doi ş’un sfert” - Ofiţerii DGIPI protejează “cloaca” de la crima organizată
  • Libertatea: Andra şi Paszkany bagă 300.000 de euro într-o casă de discuri
  •  ProSport: Dinamo în grevă! - “Câinii au luat în discuţie aseară, în vestiar, boicotarea cantonamentului din Spania, care ar trebui să înceapă joi. Mulţui fotbalişti nu şi-au mai primit salariile de patru luni şi jumătate!”

Vedeţi cum arată primele pagini ale ziarelor de azi, în rubrica Presa de azi.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus