Skip to main content

Pro TV, despre contractul cu Dolce: “Nu excludem continuarea negocierilor”

 
Pro TV, despre contractul cu Dolce: “Nu excludem continuarea negocierilor”

Publicitate

Canalele grupului Pro urmează să iasă de mâine, când contractul expiră, din portofoliul operatorului Dolce, deţinut de Romtelecom, dar ambele părţi speră să ajungă la o înţelegere.

Nu excludem continuarea negocierilor”, a declarat pentru Paginademedia.ro Maria Apostol, PR Manager Pro TV. Discuţiile vor continua chiar dacă, în această noapte, posturile grupului Pro nu vor mai putea fi văzute pe Dolce, operatorul DTH al grupului Romtelecom.

Potrivit unor surse apropiate negocierilor, există posibilitatea ca Dolce şi Pro TV să ajungă la o înţelegere astăzi, în ultima zi de contract.

Pro TV rămâne pe Next Gen, operatorul de cablu al Romtelecom

Dacă viitorul Pro TV pe Dolce este neclar (până în acest moment, cele două părţi nu s-au înţeles), canalele grupului Pro vor putea fi văzute în continuare pe Next Gen, companie din portofoliul Romtelecom care oferă şi servicii de televiziune din cablu.

Next Gen şi-a anunţat abonaţii, în ultima zi a anului 2012, că va avea canalele Pro în grilă.

Next Gen operează servicii de telecomunicaţii şi internet şi are aproximativ 150.000-200.000 de abonaţi.

Preţul pentru posturile Pro TV au fost mărul discordiei

Pro TV şi Romtelecom nu s-au înţeles, la finalul anului trecut, pentru preţul pe care Dolce ar trebui să-l plătească pentru canalele Pro, după cum Paginademedia.ro a scris aici.

Romtelecom nu a agreat condiţiile de reînnoire cerute de Pro TV pentru contractul de retransmisie a canalelor de televiziune din portofoliul Pro TV SA”, spuneau oficialii Pro TV.

De cealaltă parte, cei de la Romtelecom declarau că Pro TV a cerut o "creştere semnificatică a preţului", că negocierile continuă, dar că „există o probabilitate ridicată ca, începând cu 3 ianuarie 2013, Romtelecom să fie nevoită să înceteze difuzarea celor 11 canale ale ProTV”.

Poziţia Pro TV:

"În decursul negocierilor incepute in luna septembrie, Romtelecom nu si-a aratat disponibilitatea de a plati pentru canalele PRO TV un pret care sa exprime valoarea corespunzatoare pe care canalele PRO TV o reprezinta in pretul platit de fiecare abonat Romtelecom, se precizează în comunicat."

Anca Budinschi, Director General PRO TV S.A:

“Succesul financiar al distribuitorilor de canale de televiziune, precum Romtelecom, se bazeaza in primul rand pe atractivitatea PRO TV si a altor canale romanesti, care determina intr-o proportie covarsitoare decizia de abonare. PRO TV face in fiecare an investitii masive in continut pentru a satisface asteptarile telespectatorilor. Este corect ca valoarea acestui continut, pentru care distribuitori precum Romtelecom obtin venituri din abonamente, sa se reflecte in pretul pe care furnizorii acestor servicii il vor plati de acum inainte PRO TV.”

Poziţia Romtelecom:

"Romtelecom şi ProTV S.A. negociază de mai multe luni cu privire la continuarea difuzării celor 11 canale TV ale grupului, pe platformele de televiziune ale Romtelecom.

Având în vedere că, până la acest moment, nu s-a ajuns la nicio concluzie, există o probabilitate ridicată ca, începând cu 3 ianuarie 2013, Romtelecom să fie nevoită să înceteze difuzarea celor 11 canale ale ProTV, inclusiv MTV România şi VH1.

Pe parcursul negocierilor, ProTV S.A. a solicitat Romtelecom o creştere semnificativa a costurilor de difuzare pentru cele 11 canale ale grupului, ceea ce ar presupune, în mod automat, costuri mai mari pentru clienţii Romtelecom.

Ţinând cont de faptul că fiecare leu contează pentru clienţii săi, Romtelecom doreşte să îi asigure pe aceştia de toată deschiderea şi bună voinţa de a face toate eforturile pentru a ajunge la o înţelegere cu Pro TV S.A, cu privire la un preţ stabil şi rezonabil pentru transmiterea celor 11 canale ale grupului, exprimându-şi, în acelaşi timp, speranţa că şi Pro TV S.A ţine cont de interesul telespectatorilor români."

Canalele Pro TV: ProTV, Pro TV International, Pro TV HD, Acasa TV, Acasa Gold, Acasa HD, Pro Cinema, Sport.ro, Sport.ro HD, MTV Romania, VH 1.

Citeşte şi:

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • horia horia
    de maine 09.01 se reintroduc canalele protv, sincer n-am simtit decat lipsa apropo...
  • john john
    Sa dai cu piciorul la 4 mil euro (cat platea inainte Pro TV) in conditii de criza mi se pare aiurea. Nu cred eu ca dispare dolce doar din asta, insa e cert ca abonatii vor avea de suferit + trustul media pro care are o gaura de 4 mil euro. O fi bine?
  • geflomedia geflomedia
    Cand o platforma DTH scoate din grila un program care emite si HD, codat pana in dinti, la pachet duce direct la faliment rapid al operatorului DTH.
    Avem 2 programe tari….hbo, hbo comedy?????va asigur ca in maxim 3 luni dispar aceste programe.
    Noi avem o problema.
    Suntem romanasi, ne injuram.
    Daca apar posturi tv romanesti pe satelit (multe, nu conteaza calitatea)avem telecomanda si putem schimba acel program.
    Dolce stiu ei ce au facut in trecut.
    Un anume operator dth a fost sparta norma de codare ( cine se afla in spatele acelor meseriasi?) sa fie rromtelefon dolce? nu cred…cum sa faca dolce asa ceva….Aveti dreptate, mediaprostv au fumuri multe pe cos dar sa vezi ce ard creditorii pe dolce.
    Eu nu le urez celor de la rromtelefon un faliment rapid ..Nu respecta un contract semnat intre parti (nu au informat clientul de intentia lor cu 30 de zile inainte ).
    Falimentul vine in maxim 40 zile cand abonatul nu numai ca va rezilia contractul de tv, voce, net dar nu va plati pur si simplu.
    Clientii sunt sfatuiti sa faca plangere la ANPC (protectia consumatorului) sa vedeti ce si-o iau in bot cei de la dolce.
    Cei care sunt pro dolce o parte sunt din tabara lor ori nu stiu miscarile dth
  • bahmuteanca bahmuteanca
    Cei de la Protv au fost eleganti; nu au avut un PR agresiv, ca al celor de la Discovery care au lansat scrisori deschise catre abonatii Digi sa se rascoale, au lansat petitia aceea on-line cu 90.000 de semnatari dintre care doar o parte erau abonati Digi...ori Antenele disperate care le cereau abonatilor DigiSatelit sa isi schimbe operatorul de cablu, cu mesaje non-stop pe ecranul televizorului.
  • maria maria
    daca se scot din grila toate programele PRO-tvului , atunci sa-mi scada factura.Nu-mi convine sa mai platesc pentru tot ce mi se baga pe gat. Puteau sa negocieze 3 programe la pretul care il plateau si multumea pe toata lumea. Vreau in continuare stirile de la PROtv si postul ACASA.
  • cyberblue cyberblue
    @ Mihai. Tot ce a fost filmat in pelicula cândva a fost rescanat in general HD. Existră Star Trek din anii 60 4:3 dar HD. Uită-te la filmele pe care le dă TVR HD, western-uri HD 16:9 și nu cele de la Pro TV HD unde e 4:3 și upscalling la greu - și nu doar la filmele de serie B care poate nu au versiune HD - nu cunosc motivul. Caută orice film te interesează în BluRay pe Amazon și vei avea o surpriză. Cât despre canale de muzică HD cred că UTVHD și Mooz HD sunt arhisuficiente, chiar dacă acum în muzică contează doar cât de bine se văd fetele.
  • nelu nelu
    au scos PRO TV de pe dolce, restul canalelor sunt inca disponibile
  • Kius Kius
    Mai jurnalistilor, de ce nu faceti voi o investigatie sa stim si noi despre ce bani este vorba aici. Unii spun ca multi, ceilalti ca putini, dar ca abonat la cablu as vrea sa stiu si eu cat din banii mei se duceau la "magnatul media" si cu cat ar trebui sa imi scada abonamentul.
  • Mihai Mihai
    Procinema e un canal care difuzeaza in majoritate filme care nu sint in hd pe nicaieri . Cred ca e suficient sa fie 16:9 pt ca altfel vedem in hd cubenzi negrelateral sau filme upscaling. Chiar si hbo hd mai upscaleaza unele filme difuzate . Cred ca ar putea difuza mai bine mtv hd
  • Cyberblue Cyberblue
    Mie nu îmi convine să fiu obligat să plătesc prin abonament pentru canale cum ar fi Acasă, Acasă Gold, Acasă HD. Culmea e că nu emit Pro Cinema în HD, singurul care m-ar fi interesat cât de cât. Lumea trăieşte cu impresia că aceste canale, cât şi "Antenele" trăiesc din publicitate în condiţiile în care cer operatorilor de cablu şi satelit sume comparabile cu abonamentul TVR, în condiţiile în care televiziunea publică nu are reclame în interiorul programelor ci doar între acestea.

Trimite un comentariu

sus