Skip to main content

Proiectul de modificare a Legii Audiovizualului, pe ordinea de zi a Comisiei de Cultură a Senatului

 

Publicitate

Mult discutata lege de modificare a Legii Audiovizualului iniţiată de deputaţii Raluca Turcan, Brânduşa Novac, Doiniţa Chircu şi Cezar Preda, în urmă cu doi ani, a ajuns, din nou, în vizorul Parlamentului.

Pe ordinea de zi a şedinţei Comisiei de Cultură din Senat, care va avea loc mâine, a fost trecut şi Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii audiovizualului nr.504/2002. Tot mâine va fi pus în discuţie şi proiectul de modificare a unui articol din Legea Audiovizualului propus de Victor Socaciu în legislatura trecută. Mai precis, este vorba despre interzicerea folosirii în spoturile publicitare difuzate la radio şi tv a bunurilor care fac parte din patrimoniul cultural naţional, cum ar fi Ateneul Român, statuia poetului Mihai Eminescu sau vechi colinde

Aceasta vine în contextul în care chiar astăzi Sorin Roşca Stănescu, membru în Comisia de Cultură a Senatului, a vorbit despre necesitatea unei noi legi a audiovizualului.

„Eu aş dori să reducem această instituţie care reglementează audiovizualul strict la o instituţie care veghează la standardele tehnice de emisie ale posturilor de radio şi de televiziune şi care să nu aibă absolut nicio putere de a mai pune vreodată în discuţie conţinutul emisiunilor de radio şi de televiziune, lăsând acele încălcări”, a mai precizat senatorul.

Proiectul de modificare a Legii Audiovizualului a fost adoptat tacit de către Camera Deputaţilor în mai 2011 şi ar fi trebuit să treacă în aceeaşi perioadă şi de Senat, însă a fost abandonat. Iniţiativa a fost adoptată tacit deoarece termenul de dezbatere şi vot final, stabilit pentru 21 aprilie 2011, fusese depăşit, potrivit Mediafax.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Co Co
    Daca inteleg eu bine, dl senator SRS, ar vrea ca atributiile CNA sa fie pur tehnice! Atunci ANCOM ce sa mai faca? Cine sa mai controleze continutul programelor TV? Isi doreste oare, dl senator SRS sa poata desfiinat, demoniza, lichida mediatic pe oricine?, sau poate vrea sa vedem la TV emisiuni care sa calce in picioare demnitatea minorilor?
    E trist sa vezi cum unii ajung din studioul A3 direct in Parlament!
  • matei_a matei_a
    Socaciu era geniul cu ideea scoaterii subtitrarilor nu?

Trimite un comentariu

sus