Postul Radio Guerrila ar putea să rămână cu doar patru licenţe. Potrivit unei solicitări trimisă de Realitatea Media, cea care operează licenţele postului de radio, către CNA, postul Guerrilla ar putea rămâne cu doar patru licenţe din 25, câte are în prezent.
Mai precis, radioul ar putea rămâne cu licenţele din Bucureşti, Cluj Napoca, Sibiu şi Sulina.
Pe restul de 21 de s-ar auzi Realitatea FM, radioul care retransmite programele televiziunii de ştiri Realitatea TV.
Solicitarea a fost pusă pe ordinea de zi a şedinţei CNA de astăzi, însă Alin Petran, reprezentantul postului i-a rugat pe membrii CNA să amâne această discuţie pentru o altă dată, când poate fi prezent şi Florin Bercea, administratorul special de la Realitatea media. „Încă mai analizăm această transformare. Cererea a rămas la CNA de anul trecut”
Contactat de paginademedia.ro, Cozmin Guşă, director editorial Realitatea Media, a declarat că mişcarea „este o treabă internă trustului”. Cozmin Guşă, pentru paginademedia.ro: „Reorganizăm media în trust pentru a maximiza potenţialul de piaţă atât al Radio Guerrilla, cât şi al Realitatea FM”.
Care sunt riscurile în momentul în care Radio Guerrilla, un post cu o anumită audienţă pierde acoperirea? „Suntem o companie privată care îşi asumă decizii manageriale pentru profit”, a mai spus Cozmin Guşă.
Cele 21 de oraşe care ar putea rămâne fără Radio Guerrila: Baia Mare, Brăila, Cernavodă, Comăneşti, Constanţa, Craiova, Darabani, Focşani, Iaşi, Olteniţa, Petroşani, Piatra Neamţ, Râmnicu Vâlcea, Sighişoara, Timişoara, Tulcea, Turnu Măgurele, Târgovişte, Târgu Mureş, Vaslui, Zalău.
Până la momentul redactării acestui material, reprezentanţii Radio Guerrilla nu au putut fi contactaţi.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Comentarii