Skip to main content

Antena 1, scrisoare deschisă către Avon după scoaterea reclamelor de la Acces Direct

 

sorin-alexandrescu-2
Sorin Alexandrescu, CEO Antena Group

Publicitate

Paginademedia.ro publică fără alte comentarii punctul de vedere al Antenei 1 în legătură cu retragerea reclamelor Avon de la emisiunea Acces Direct.

Domnului Răzvan Diraţian, director general

„Am constatat faptul că Avon, compania dumneavoastră, a luat decizia de a afecta relaţia comercială dintre companiile noastre prin intermediul declaraţiilor de presă, aşa cum acestea sunt prezentate în spaţiul online încă din data de 6.02.2013.

Considerăm că decizia, aşa cum aceasta a fost emisă în spaţiul public, nu face decât să dea curs şi să vă implice direct într-o acţiune de manipulare mediatică, promovată de  o persoană care are interese personale, acţionând cu rea credinţă împotriva companiei noastre.

Constatăm că aţi dat curs acestui demers într-o manieră neconformă cu principiile elementare de business, în contradicţie totală cu modul în care Antena Group a derulat relaţiile comerciale cu dumneavoastră, cu toate că reprezentaţi doar 0,003% din cifra noastră de afaceri.

Maniera în care v-aţi exprimat şi felul subiectiv în care v-aţi coordonat deciziile nu are decât un singur efect, acela de a afecta vizibilitatea produselor dumneavoastră faţă de publicul ţintă vizat. Acest efect este cu atât mai puternic cu cât decizia dumneavoastră a fost influenţată de acţiuni de presă manipulative, fără a fi întemeiată pe pe studii sau cercetări care să releve impactul conţinutului emisiunii Acces Direct asupra comportamentului de consum al clienţilor.”

Sorin Alexandrescu

CEO Antena Group

Totodată, postul de televiziune a anunţat că va da Paginademedia.ro în judecată. Detalii AICI.

Paginademedia.ro îşi reafirmă poziţia că articolele despre cazul Acces Direct au fost de bună credinţă şi au avut ca unic scop informarea corectă a publicului fără alte interese decât cel public.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • ROYCE ROYCE
    IDIOTI SUNT LINGAII BASISTI CARE SPUN NUMAI MINCIUNI.
  • Marian Marian
    rusine sa va fie idiotilor. dati oamenilor numai mizerii pe post, retarzi ce sunteti.nimic frumos, nimic care sa innobileze sufletul, ii manipulati abject, doar sa faceti voi bani.oameni si suflete mizere.rusine!
  • MirceA MirceA
    O multime de comentarii, niciunul pe subiect.
    Problema e de ce se discuta despre o singura emisiune cand in Romania sunt multe altele, exact la fel.
    Am mai spus, si o mai spun, pentru ca are logica: daca erua prezentate macar 3 - 4 astfel de emisiuni si clientii care platesc publicitate in ele, era ok. Cand arati, dintr-o multime care face acelasi lucru, un singur individ si il acuzi de ceea ce fac si ceilalti, inseamna ca ai ceva personal doar cu acela.
    Din pacate, asta s-a intamplat aici.
  • Martin Martin
    si-asa Avon au produse cam proaste :)
  • Kandia(no) Popescu Kandia(no) Popescu
    Haha! Sluga urat mirositoare Alexandrescu mai e si agramata! Haha! Cofetare, ia zi-i tu, va plac prajitura?...
  • andra andra
    SA RENUNTAM CU TOTII SA MAI DESCHIDEM TELEVIZOARELE PE RTV, A3, A1,KANAL D. Poate dupa ce vor avea 0% rtg isi vor schimba atitudinea! Dar cu cine? Cu poporul asta de manelisti si telenoveliste?
  • Anca Anca
    la cum arata, mai greu cu scrisul si socotitul
  • cristi cristi
    foarte bun comentariul, ai dreptate.
  • baiesu baiesu
    Transmiteti-i din partrea mea onorabilului Sorin Alexandrescu, CEO Antena Group, ca este un agramat: "Maniera [...] și felul [...] nu ARE decât un singur efect".
  • mariana mariana
    Aceasta specie umana precum Simona Gherghe nu trebuie iertata ba din potriva trebuie pusa la punc si sa--si cistige piinea facind altceva nu mincind ceara din ureghe a acelei nefericite care sincer va spun reprezinta cu succes grupul INTACT, cu este IOANA TUFAR asa este grupul INTACT.Bravo AVON acum sunt decisa sa-mi comand parfumul TREZEL.
  • Anca Anca
    da-te la fund cu parfumul, bai
  • Anca Anca
    asteptam o analiza serioasa a jegului din latrine
  • Anca Anca
    ne [';][- si noi pe el
  • Anca Anca
    asta e oparit la fund, celalalt nu
  • Anca Anca
    nesimtire mare la latrine

Trimite un comentariu

sus