Skip to main content

Gabriel Jugaru: “De la 1 ianuarie, am renunţat la televizor şi la Facebook”

 

Jugaru

Publicitate

Am renunţat la cablu de la 1 ianuarie şi mă simt foarte bine!”, declară pentru paginademedia.ro farseurul Gabi Jugaru, acum prezentator la Naţional FM. Cunoscutul om de televiziune, care acum realizează emisiunea radiofonică ”Antistres”, alături de colegul său Denis Ciulinaru, a povestit despre experienţa începută odată cu 2013.

Florin Ghioca: Ce motive te-au îndemnat să renunţi la televizor?

Gabi Jugaru: M-am săturat de degradarea în care se află majoritatea programelor TV. Unele sunt ok, dar sunt puţine. Ştirile sunt deprimante, pentru creierele uşor de manipulat şi sunt motiv de inspiraţie pentru tinerii infractori. Eu mă uitam puţin, dar dacă şi în puţinul ăla mi se incoculează prostii am preferat să renunţ. Am renunţat la cablu de la 1 ianuarie şi mă simt foarte bine! Mi-am închis şi contul de Facebook, pentru că nu mai e o reţea de socializare, au început să se promoveze tot felul de lucruri aiurea.

Şi cum te simţi acum?

Sunt mult mai liniştit, am timp mai mult cu nevasta, cu fetele mele, cu prietenii, mai scriu câte ceva, dezvolt alte proiecte. Prefer să mă uit pe net la un documentar, să-mi iau filme…. Sau cum s-ar zice ” Sunt fericit şi mă simt bine, scopul vieţii l-am descoperit de când te-am tăiat pe tine, cablule!”.

Vedeam numai ştiri despre pseudo-vedete, fata de la pagina 5 (...) băgarea aia de seamă de care încă nu s-a lecuit românul

Cât crezi că o să ţină această ”cură”?

Eu nu mi-am propus să mă ţină sau nu. Am zis ”gata, sunt suprasaturat!”. Schimbam canalele şi nu vedeam absolut nimic. Nimic benefic pentru mine. Vedeam numai ştiri despre pseudo-vedete, fata de la pagina 5, băiatul de la pagina 9, oameni care se ceartă, care au amante, băgarea aia de seamă de care încă nu s-a lecuit românul.

Dacă ai un pom plin de paraziţi şi nu ai decât două frunze bune, mai bine tai pomul

Dar există ceva ce ţi-a plăcut la televizor?

Există emisiuni care te atrag, fireşte, care sunt bine făcute. La Pro, Dansez pentru tine, Românii au talent, Vocea României, Master Chef, Las Fierbinţi, care este un serial bine scris şi jucat, o variantă rurală a BD-ului de altădată, nu cu nume celebre, dar cu actori care au şanse să devină la fel de cunoscuţi. Îmi plăcea şi Top Chef, de la Antenă… Dar din păcate sunt prea puţine lucruri bune, aşa că am decis să renunţ. Dacă ai un pom plin de paraziţi şi nu ai decât două frunze bune, mai bine tai pomul.

Gabi Jugaru este cunoscut pentru emisiunile de farse pe care le-a făcut la Pro TV (Jugaru Shukaru) şi la Naţional TV (Joker cu Jugaru). Din primăvara lui 2011 realizează emisiunea ”Antistres” de la Naţional FM împreună cu Denis Ciulinaru. Pe 14 februarie, de Valentine’s Day, emisiunea va avea o ediţie specială, la doi ani de la prima emisie.

Autor: Florin Ghioca florin.ghiocagmail.com
viewscnt

Comentarii

  • Radu09 Radu09
    pana nu vad nu cred ....
    oricum Jugaru mai e in reluare pe la National tv
  • mimisor007 mimisor007
    pesemne avea un pachet de programe prost sau modest :) Eu la televiziunile romanesti nu ma mai uit din 2007. Am deschis pe realitatea parca in 2009 inainte de turul 2 ( confruntarea candidatilor la prezidentiale) si asta vara pe 6 iulie ca sa vad cu ochii mei nenorocirea si nerusinarea din parlament ( sedinta de suspendare). Dar asta nu inseamna ca n-am ce vedea pe cele 22 de canale de filme si seriale, sau pe cele...am si uitat cate sunt ( multe) de documentare, sau pe alte cateva canale ( gen Arte). Da, facebookul e tampitor si obositor. Eu insa il accesez rar, mai mult pt a lua legatura cu fosti colegi de liceu/facultate demult plecati in tari straine.
  • burningsnowflake burningsnowflake
    Bravo, felicitari!
    Si eu am renuntat la Facebook cand am realizat ca este o forma de ipocrizie planetara si s-a transformat intr-un fel de vehicul de sharing pentru melodii si fotografii.
    In loc sa ne intalnim undeva in oras si sa povestim, stam in fund in fata monitorului, fiecare in casa lui, si ne benoclam la toate nimicurile celorlalti.
    Adio Facebook, amin!
    Apoi am dezinstalat messenger-urile, am pastrat doar Skype pentru comunicarea ocazionala cu copiii si ceva prieteni si rude din strainatate.

Trimite un comentariu

sus