Skip to main content

Costin Ştucan a rămas fără emisiune după ce a criticat Steaua

 

stucan

Jurnalistul Costin Ştucan, redactor-şef al ziarului ProSport, a fost suspendat din emisiunea Ora de ProSport, difuzată de Sport.ro, după ce Steaua a ridicat, vineri, acreditările jurnaliştilor din trustul Pro, despre care paginademedia.ro a scris aici.

Peste weekend, cei de la Steaua s-au răzgândit şi au ridicat interdicţia de la Pro TV şi Sport.ro, dar cei de la ProSport au rămas suspendaţi.

Potrivit Gazetei Sporturilor, Mihai Stoica, managerul Stelei, a anunţat pe Facebook, încă de vineri, „ca o premoniţie”: „Ştucane, o să-mi lipseşti”. Aceeaşi sursă mai precizează că Felix Drăghici, şeful diviziei sport din trustul Pro, i-ar fi transmis lui Ştucan că nu va mai realiza emisiunea începând de luni, timp de 30 de zilei, apoi nu se ştie.

Ştucan a mai avut o problemă şi cu Mitică Dragomir, pe vremea când realiza emisiunea Contraatac la Gazeta Sporturilor. Decebal Rădulescu, invitatul permanent al lui Ştucan, a fost dat afară de pe post după ce l-a criticat în nenumărate rânduri pe Mitică Dragomir. După acest episod, Costin Ştucan a decis să-şi dea demisia.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • niculae georgeta niculae georgeta
    Stimate Domnule Felix Draghici,
    Urmaream cu interes in fiecare zi emisiunea lui Costin STUCAN. Nu inteleg de ce la nivelul dvs. stati in loc de un analfabet ca Gigi BECALI si o panarama ca MM Stoica. Consider o lipsa de respect fata de telespectatorii dvs. sa suspendati o emisiune a unui jurnalist apreciat numai datorita faptului ca nu la pupat in c-r pe acest analfabet. Imi pare rau dar cred ca sunteti aproape de nivelul lui Horia de la Digi care face o emisiune pupandul in c-r toata ziua pe Becali si difuzand zilnic aberatiile acestui parvenit.Cred ca traim intr-o tara libera si avem dreptul sa avem si alte pareri decat ale lui Becali. Sa vedem ce atitudine veti lua cand o sa inceapa scandalul la Steaua, pe cine o sa mai laudati. Sa va fie rusine ca iati suspendat emisiunea lui Stucan pentru un fariseu ,analfabet si parvenit ca Becali.
  • younes younes
    esti bolnav cu capul daca vrei sa i-a steaua bataie in europa...
  • Dan Dan
    Toti prostevistii sunt asteptati la palat pentru a pupa moastele aduse de Fecali !
  • Stefan2 Stefan2
    Stucan,cel mai disgratios jurnalist.La el toate meciurile sunt aranjate.Eu unul nu ma mai uit la nici o emisiune de batut apa in piua de la Sport.ro, si Gsp tv.,hipopotamul Ivanovici sau parintele Decebal Radulescu,este o mare pierdere de vreme.
  • Andrei Andrei
    Nu ma mai mira nimic in tara asta. Un trust de presa suspenda un om care are curajul sa critice niste personaje(mm si becali) care sunt implicate in nenumarate procese si unul dintre ei a fost si la puscarie. reghe la fel este acuzat de oameni care fac parte din mafia pariurilor(nu din Romania) din Germania, Serbia si cu totii stim ce a facut el la chiajna.
    Nu stiu cate dovezi mai vrea lumea ca sa inteleaga ca majoritatea oamenilor din fotbalul romanesc sunt niste infractori.
    Dar asta este Romania, daca pupi in fund mergi inainte, daca te apuci sa critici si sa spui ceva curajos, esti privit cu dispret si tratat tendentios. Rusine!!!
  • nadia nitov nadia nitov
    habar n-am de fotbal, dar daca omul asta si-a luat-o din cauza lui becali este evident cine e idiotul si cine e victima idiotului. pe becali cand o sa am norocul sa nu-l mai VAD DEBITAND tot ce-i trece prin cap si nu-i trece nimic destept...e un rau exemplu pentru copii. pot ajunge sa creada ca daca faci o manarie cu armata pe niste terenuri nu mai trebuie sa inveti la scoala ca ajungi europarlamentar :(
  • o blonda o blonda
    Foarte rai sunteti cu Stucan...mie imi placea de el, e drept ca nu intelegeam tot ce spunea, dar vorbea asa frumos....Si el e frumos, are un gen de uritenie atragatoare, in stilul antistar, vesnic tuns prost, cred ca de-aia il uriti:) , sunteti invidiosi..
  • Costin_el Costin_el
    Doamne fereste cum sa te legi de steaua si de jiji ??? Aveam alta impresie despre trustul Pro. Apropo abia astept sa-i scoata din Europa ligue pe stelistii astia ca ne-am saturat toate televiziunile de sport cronometreaza timpul la secunda pana ce incepe un meci cu steaua.TI SE FACE LEHAMITE.
  • Ghita Ghita
    oricum e un jurnalist de 2 bani, asa ca mare paguba
  • kala shnikov kala shnikov
    eu i-as ridica statuie lui stucan, daca ar fi asa cum pretinde, ca a fost suspendat pt critici la adresa stelei. DAR ESTE FALS ! i se creeaza o imagine de erou, pe care nu o merita. ce facea el in emisiune se califica la sectiunea abuz in serviciu. va continua sa o faca la ProSport. isi facuse o tinta personala din antrenorul stelei si din sotia acestuia, lansa ZILNIC, acuzatii si aluzii lase si nesustinute de legaturi ale acestuia cu MAFIA PARIURILOR, repet, nesustinute ! profita de functia sa, de influenta data de ziar si emisiune, pt a discredita munca antrenorului stelist, fara probe palpabile. totul devenise prea personal, era momentul unui "cool off ."
  • cotos cotos
    Nu pot sa cred..Nu il urmaream sau cv de genul, dar sa faci asa ceva doar pentru ca un cioban si o prostituata (meme) incalca niste drepturi??/ Pro ati ajuns penibili, ma...
  • Nicoleta Nicoleta
    Asta e Stucan 100%, e ca admiratoarea Elenei Udrea :))
    S-a dat de gol cand a dat-o pe-asta cu "puţinii care mai aveau curaj"
  • Toni Toni
    esti varza, taci
  • Toni Toni
    ei nu stiu sa manance, ei stiu doar sa suga
  • adrian adrian
    Astea sunt slugile din trustul PRO!Si nu orice slugi ci ale lui Becali!Asta este omul din umbra pe nume Draghici Felix.El este cel care sta drepti si executa fara cracnire.Isi sacrifica fara nicio jena orice om.Asta se intampla la trustul PRO Cine credea ca acolo e independenta e un naiv.Pacat de Stucan.E unul dintre putinii care mai aveau curaj!

Trimite un comentariu

sus