AUDIENŢE. A doua ediţie a emisiunii România dansează, de pe Antena 1, a fost pe primul loc după media audienţei emisiunii, atât la nivel naţional, cât şi la oraşe şi pe publicul comercial.
Faţă de săptămâna trecută, când a fost lider pe toată durata emisiunii, de această dată România dansează a fost depăşită pe intersecţia cu filmul Teroare în Paris, de pe Pro TV şi cu Ochii din umbră (Kanal D). După ce filmul s-a terminat, audienţa Antena 1 a crescut.
Paginademedia.ro vă prezintă, în continuare, audienţa celei de-a doua ediţii România dansează:
LA NIVEL NAŢIONAL. La România dansează s-au uitat 2,1 milioane de români în medie în fiecare minut. Pe intervalul show-ului jurizat de Mihai Bendeac şi CRBL la Pro TV erau 1,86 milioane de telespectatori.
LA NIVEL URBAN. Aproape 1,3 milioane de telespectatori ai concursului de dans au fost din mediul urban. Pe intervalul emisiunii, pe Pro TV erau puţin peste un milion de orăşeni în fiecare minut.
SEGMENTUL COMERCIAL. România dansează a fost pe primul loc şi pe targetul comercial (o noutate faţă de săptămâna trecută). Astfel, Antena 1 avea 741.000 de telespectatori pe minut între 18 şi 49 de ani pe intervalul concursului (13,4 rating pe segment). La Pro TV se uitau 618.000 de persoane din segmentul comercial (11,1 rating).
Audienţa posturilor TV duminică, 24 martie, pe intervalul emisiunii România dansează:
NATIONAL | URBAN | ||
---|---|---|---|
Antena 1 | 2.102.000 telespectatori pe minut (11 rtg) | Antena 1 | 1.294.000 (12,3) |
Pro TV | 1.860.000 (9,8) | Pro TV | 1.011.000 (9,6) |
Kanal D | 1.731.000 (9,1) | Kanal D | 677 (6,5) |
Prima TV | 710.000 (3,7) | Antena 3 | 366.000 (3,5) |
Acasa | 706.000 (3,7) | Prima TV | 325.000 (3,1) |
România dansează, depăşită pe intersecţia cu filmul Teroare în Paris
Dacă după media emisiunii concursul a fost pe primul loc, pe intersecţia cu filmul Teroare în Paris (Pro TV) şi cu Ochii din umbră (Kanal D) clasamentul a fost diferit.
La nivelul întregii ţări, pe primul loc a fost Kanal D, cu Ernest, urmată de Pro TV, cu filmul şi apoi de România dansează.
La nivel urban, pe intersecţia cu filmul de pe Pro TV, Antena 1 a fost pe locul doi, la o diferenţă de 40.000 de telespectatori în urma producţiei Teroare în Paris.
Audienţa posturilor TV pe intervalul în care România dansează s-a intersectat cu filmul Teroare în Paris (Pro TV) şi cu Ochii din umbră, de pe Kanal D:
NATIONAL | URBAN | ||
---|---|---|---|
Kanal D | 2.234.000 telespectatori pe minut (11,7 rating) | Pro TV | 1.201.000 (11,5) |
Pro TV | 2.176.000 (11,4) | Antena 1 | 1.157.000 (11) |
Antena 1 | 1.905.000 (10) | Kanal D | 865.000 (8,2) |
Acasa | 969.000 (5,1) | Prima | 397.000 (3,8) |
Prima | 856.000 (4,5) | Antena 3 | 311.000 (3) |
Citeşte şi:
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
Comentarii
pt Ne0(adica om de nimica)dar cuplul de "mari comici in viata ai prost teveului(ii numi aici pe "smilliii" si "gartos" cum sunt?nu se dau in stamba?dar tu nu vezi ca e de prost gust ce fac ei tu vezi doar ce face bendeac(tipic prostevist)