VIOLENŢA ASUPRA ZIARIŞTILOR. "Există un citat celebru al lui Orson Wells, care spune că jurnalismul este să redai ceea ce alţi oameni nu vor să redai. Restul este PR şi în România se face atât de mult PR, inclusiv de către jurnalişti, şi atât de puţin jurnalism, încât mi se pare că orice încercare de a trece un pic de zidul ignoranţei este binevenită”. Citatul a fost invocat de jurnalistul Cătălin Tolontan, într-un reportaj realizat de Digi 24, despre agresiunile împotriva jurnaliştilor.
Materialul, care a fost difuzat la emisiunea Din Interior şi pe care Paginademedia.ro îl redă în continuare integral, porneşte de la un caz în care ziariştii postului Digi 24 au fost agresaţi de un agent de pază de la Nitramonia Făgăraş, în timpul unei documentări despre privatizarea fabricii.
Câteva declaraţii din reportaj:
De ce au reacţionat aşa?
Mircea Toma, preşedintele Agenţiei de Monitorizare a Presei - Active Watch:
„E vorba de frica de expunere publică. (...) Pazncii îi acuză pe ziarişti ca şi când ar fi nişte persoane private care intră pe o proprietate străină să fure prune, când, de fapt, ziariştii sunt purtătorii privirii publicului, pe un subiect care este de interes public, paznicul fiind parte din acest subiect de interes public”. "Dacă ne uităm la România ultimilor ani, cei mai supăraţi de faptul că ziariştii scormonesc vieţi care nu s-ar dori scormonite sunt demnitarii".
Cătălin Tolontan:
„La Nitramonia s-a întâmplat unul dintre cazurile în care autoritatea, sub orice formă a ei, sub forma dură de data asta, musculară, acţionează împotriva jurnaliştilor. Vestea rea este că jurnaliştii au fost întâmpinaţi cu violenţă, vestea bună este că încă le mai pasă unora de ceea ce difuzează, scriu sau vorbesc jurnaliştii în România”.
Diana Hătneanu, APADOR-CH:
„La nivel local funcţionează anumite găşti, mai puţin elegant. Notabilităţile locale formează un cerc închis, toţi sunt rude cu toţi şi dacă nu sunt rude, devin rude prin cumetrii şi alte asemenea metode şi e foarte greu, dacă nu faci parte din acest cerc, să îţi cauţi dreptate atunci când e sau, ca ziarist, să reuşeşti să scrii despre ei şi să poţi să şi trăieşti. Există presiuni economice foarte mari la nivelul presei locale.”
Răzvan Martin, ActiveWatch:
"La nivel local primarul îţi poate trimite instituţii cu atibuţii de control pe cap. Şi, mai grav, se pot exercita presiuni asupra companiilor care îţi acordă publicitate. Şi să te trezeşti fără publicitate. Sau firmele de publicitate să se trezească cu controle la ei pentru că îţi acordă publicitate."
Un reportaj despre violenţa împotriva jurnaliştilor, despre cazuri de agresiune, despre unde poate duce frica de expunere publică:
Comentarii
Jurnalisti is buni numa cand isi fac primarii campanie .
Sa bati sau sa agresezi un jurnalist e infractiune ,apoi dc ne miram ca multi jurnalisti au castigat multe procese la CEDO.
lacoonic: subscriu;)