Skip to main content

VIDEO. Reportaj PREMIERĂ: Cum arată şi cum se foloseşte un peoplemeter, aparatul care măsoară audienţa TV

 

Acesta este un peoplemeter. Aparatul afişează întrebarea "Cine se uită" când se deschide televizorul. Foto: Paginademedia.ro

Publicitate

EXCLUSIV. Cum arată peoplemeterul, aparatul care înregistrează audienţa TV? Cum se foloseşte? Paginademedia.ro vă prezintă în premieră, într-un video reportaj exclusiv, un peoplemeter în acţiune.

Reporterii Paginademedia.ro au filmat şi au testat în premieră un peoplemeter. Vă prezentăm în continuare, cum se instalează, cum se foloseşte şi care este traseul măsurării audienţei TV. Imagini inedite cu aparatul în acţiune, detaliat, cu prezentarea telecomenzii speciale, dar şi cu serverele de la Kantar Media, compania care măsoară audienţele TV în România.

INSTALAREA. Pepoplemeterul se instalează la televizor şi are o telecomandă specială, pe care sunt trecuţi fiecare dintre membri cu numele lor.

În România, sunt instalate aproximativ 2.000 de astfel de aparate în 1.300 de locuinţe. Din punct de vedere sociologic, panelul este reprezentativ pentru toată populaţia României.

ÎNREGISTRAREA. Când cineva apare în încăperea unde televizorul este aprins, trebuie să apese butonul care îi corespunde pe telecomandă. De fiecare dată când iese din cameră, trebuie să apese din nou respectivul buton.

Pe telecomandă sunt trecuţi membrii familiei. Foto: Paginademedia.ro

  • În momentul în care este pornit televizorul, porneşte automat şi peoplementerul care înregistrează audienţa posturilor. Pe ecranul aparatului apare întrebarea Cine se uită? Fiecare membru al familiei are trecut numele pe telecomanda specială a peoplemeterului.

Dacă cineva porneşte televizorul, dar nu se înregistrează, sistemul înregistrează problema.

  • În cazul în care în încăpere apare un vizitator, care nu are un buton alocat pe telecomandă, şi el trebuie înregistrat, pentru ca audienţa să fie măsurată. Vizitatorul trebuie să se înregistreze tot de pe telecomandă. Când vizitatorul pleacă din cameră, şi el trebuie scos din sistem.

    În momentul în care se schimbă postul, nu apare niciun mesaj pe aparat şi nu trebuie apăsat niciun buton de pe telecomanda peoplemeterului.

Dacă toată familia pleacă din faţa televizorului iar acesta rămâne pornit, există un buton special pe telecomandă prin care trebuie să anunţe că nu mai este nimeni în faţa aparatului. Butonul este „Niciun telespectator”.

Ce se întâmplă când cineva uită să apese butonul când pleacă de la televizor? Sistemul detectează automat dacă televizorul a stat neobişnuit de mult pe un singur post, fără să fie schimbat. Dacă intervalul depăşeşte patru ore, sistemul simte că este o problemă.

VACANŢĂ. Când familia pleacă în vacanţă pentru mai mult de o săptămână, trebuie să anunţe acest lucru pentru ca sistemul să nu creadă că peoplemeterul din casa familiei respective este defect. Pentru acest lucru există pe telecomandă un buton cu numele „Vacanţă”.

Cum se înregistrează datele?

Datele de audienţă sunt stocate în interiorul peoplemeterului. Informaţia video este transformată în coduri audio digitale (de tipul 0010101), la fiecare trei secunde, coduri ce sunt înmagazinate în memora internă a aparatului.

Mai departe, între orele două şi şase dimineaţa datele sunt trimise automat către serverele de la Kantar. Totul se face automat, fără intervenţia fizică a vreunui operator în sistem.

Serverele prelucrează datele. Codurile audio se compară cu emisia posturilor TV

Serverele Kantar înregistrează în fiecare zi toată emisia posturilor de televiziune măsurate din România. Aceste înregistrări se vor compara cu codurile audio primite de la peoplemetere.

Informaţiile primite de la peoplemeterele din teren ajung pe serverele de la Kantar. Codurile audio se compară cu înregistrările posturilor TV. Prin această potrivire se stabileşte exact care a fost audienţa posturilor de televiziune în casele măsurate.

Ponderarea: serverele calculează audienţa totală

În prima fază, serverele stabilesc câţi oameni s-au uitat şi ce posturi au urmărit dintre casele care au peoplemetere instalate. Există aproximativ 140 de criterii care stabilesc dacă peoplemeterele au funcţionat corect. Tocmai din acest motiv, dar şi pentru că o gospodărie poate avea mai multe televizoare, sunt instalate peste 2.000 de aparate în 1.320 de case. În fiecare zi trebuie raportate minimum 1.200 case valide din cele 1.320.

Audienţa peoplemeterelor din ţară este apoi ponderată, un proces automat. Ce înseamnă?Conform unui algoritm statistic, audienţa caselor măsurate este extrapolată la nivelul întregii ţări, pentru a da audienţa totală.

Când audienţa este calculată, serverele trimit automat datele către clienţi: posturi de televiziune, agenţii de publicitate şi clienţi de publicitate.

REPORTAJ EXCLUSIV: Cum arată şi cum se foloseşte aparatul care măsoară audienţa TV. Un peoplemeter în acţiune

Doar câţiva oameni cunosc panelul. Niciunul în întregime

Oamenii care au peoplemetere în casă nu sunt cunoscuţi de niciun operator în totalitate, spune Liliana Mihăilescu, director general Kantar Media. În rezultatele date de soft, cei din panel apar cu un cod, nu cu numele sau adresa.

"Sunt cinci oameni care se ocupă de panel, fiecare cu partea lui", spune Liliana Mihăilescu.

Cei care lucrează în media sau au rude sau cunoştinţe în televiziuni nu pot face parte din panel.

Anual, aproximativ un sfert din panelul de măsurare este împrospătat, spune Liliana Mihăilescu.

Liliana Mihăilescu, despre panelul de măsurare

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • tara de prosti ® tara de prosti ®
    @marius:
    1. in ce calitate imi raspunzi? ca te vad cu raspunsuri, sugestii si idei la jumatate din comentatori.
    2. comentariul meu e foarte la obiect si l-am ales dupa ce am vrut sa intreb mai intai care e regulamentul cand ion vine in camera iar maria se uita la telenovela? crezi tu ca mai apasa ion pe numele lui inainte sa dea pe meci mai ales ca are la bord o juma de rachiu? iti garantez ca din start jumatatea de jos a esantionului din punct de vedere educational fac ceva pe regulile firmei. dar ce rost mai avea intrebarea mea cand am convingerile din textul care deja te-a inflamat?
  • marius marius
    @tara de prosti esti offtopic

    daca citeai macar un pic din comentarii, Petrisor a fost de acord sa centralizeze intrebarile pentru ca cei de la Kantar sa raspunda. Sa inteleg ca intrebarea ta este : Care este treaba cu vizionarea copiilor in general?
  • drtg drtg
    @marius este doar o presupunere ca indolenta face parte din toti locuitorii acestei tari. este o ideea cea cu recunoasterea fetei, nu stiu cat este de implementabil, dar este o idee pozitiva
  • tara de prosti ® tara de prosti ®
    dar factorul uman? in tara in care judecatorii dau sentinte pe bani si parlamentarii dau legi la comanda ar fi cazul ca fiecare treaba de genul asta sa se faca de mai multi (si va garantez ca si atunci am vorbi despre intelegeri....)
    ...si intrebari totusi raman: de ce se uita copiii doar la emisiunile politice ale realitatii si cum este posibil sa scada peste noapte audienta unui post la jumatate ? sa fi murit atatia copii intr-o noapte ori au aflat parintii cu ce se indeletnicesc si le-au interzis ?
  • Florin Florin
    asa se masoara audienta peste tot in lume. singurul lucru care mi se pare interesant este numarul de aparate. mi se pare mic. banuiesc ca totusi se raporteaza la numarul de locuitori.
  • marius marius
    Comenzile pe care trebuie sa le dai pe telecomanda sunt atat de sacaitoare incat orice om normal nu ar urma instructiunile mai mult de cateva zile (ar fi interesant sa gasiti niste oameni care au renuntat la people metere si sa va zica de ce). Acum inteleg cum s-a ajuns la explozia asta de ratinguri si share-uri neverosimile, pe care nu le atingeau posturile tv nici acum 15 ani cand erau doar 3-4 canale.
    Cred ca in 2013 se poate realiza un sistem de supraveghere (gen "facial recognition" - vezi http://en.wikipedia.org/wiki/Facial_recognition_system) care sa monitorizeze singur cine si la ce post tv se uita, fara sa fie nevoie de atatea butoane la fiecare mers la toaleta/sunat de telefon etc.
    E trist ca emisiuni si televiziuni mor sau supravietuiesc pe baza acestui sistem imbecil. E grav ca sunt oameni care isi pierd locul de munca pe baza acestui sistem imbecil. E revoltator ca niste oameni se imbogatesc pe baza acestui sistem imbecil. Si e uimitor cum companiile comericale se lasa mintite si furate pe baza acestui sistem imbecil.
  • dizident dizident
    dar chiar nu stiu de unde si pana unde atata tam-tam in jurul chestiei asteia. se lucreaza asa de multi multi ani. si, pana la urma, in functie de aceste date se castiga bani din publicitate. deci, teoretic, treaba asta priveste strict televiziunile si clientii lor. si, in functie de asta, noi, cei care lucram in TV, ne luam sau nu banii. atata vreme cat noi acceptam asta, nu stiu de ce, dintrodata, s-a trezit simtul civic in restul populatiei.
  • Radu09 Radu09
    Petrisor ce stii exista si alta modalitate de masurare a , audientelor!!?? de exemplu : prin firmele de cablu se poate masura !?
  • Dobre Dobre
    Dragii mei cunoscatori de media... se pare ca nu mai voi ati reusit sa terminati o facultate economica sau numai voi stiti ce inseamna esantion reprezentativ si cum se construieste... Este normal sa fie multe intrebari, dar este anormal sa intrebi.. dar ce va preocupa pe voi?? unii si-au pierdut joburile, altii au dat faliment pentru ca unele date au fost si nu sunt cu o eroare de doar 3%...
  • Petrişor Obae Petrişor Obae
    scuze, marius :)
  • marius marius
    multumesc Petrisor. e bine ca voi avea un miel de Paste :)
  • Petrişor Obae Petrişor Obae
    @ cosmin: este o idee bună. Dacă sunt întrebări, le atept și le pun mai departe.
  • cosmin cosmin
    Bun venit reportajul despre masurarea audientei, felicitari Petrisor. Desi cred ca ai vrut sa lamuresti o parte din public despre felul in care se masoara audienta TV, ai reusit sa imparti lumea in doua tabere. Prima, de neavizati care sunt acum mai contrariati si mai nelamuriri decat inainte si a doua, a celor din media, care stiu cu ce se mananca problema si incearca sa-i linistesca pe primii.
    Cu siguranta sistemul nu este o inventie romaneasca, tocmai de aceea se aplica in occident de peste 30 de ani. Exista studii, statistici, sute de oameni implicati in sistem si nu vad de ce nu am avea incredere in el. Dovada este si faptul ca toate posturile TV adera la acest studiu . Daca sistemul ar da erori acestea ar fi vizibile tocmai in rating-urile transmise a doua zi.
  • marius marius
    sunt sigur ca exista multe intrebari si cred ca cea mai facila solutie pentru a afla raspunsurile este sa le puneti pe tapet f clar iar Petrisor in amabilitatea lui le poate directiona mai departe la Kantar. Petrisor ce spui? ajuti niste pasionati de media?
  • marius marius
    @sorin ca sa evitam teoria te rog lamureste in ce sens nu este practic si ce variante vezi tu pentru a-l face practic si cum ai ajuns la concluzia ca marja de eroare este enorma. detaliaza un pic te rog cei 2 termeni, estimare si masurare! sunt deschis si pot accepta o opinie chiar daca nu sunt de accord cu ea.

Trimite un comentariu

sus