Skip to main content

VIDEO. Reportaj PREMIERĂ: Cum arată şi cum se foloseşte un peoplemeter, aparatul care măsoară audienţa TV

 

Acesta este un peoplemeter. Aparatul afişează întrebarea "Cine se uită" când se deschide televizorul. Foto: Paginademedia.ro

Publicitate

EXCLUSIV. Cum arată peoplemeterul, aparatul care înregistrează audienţa TV? Cum se foloseşte? Paginademedia.ro vă prezintă în premieră, într-un video reportaj exclusiv, un peoplemeter în acţiune.

Reporterii Paginademedia.ro au filmat şi au testat în premieră un peoplemeter. Vă prezentăm în continuare, cum se instalează, cum se foloseşte şi care este traseul măsurării audienţei TV. Imagini inedite cu aparatul în acţiune, detaliat, cu prezentarea telecomenzii speciale, dar şi cu serverele de la Kantar Media, compania care măsoară audienţele TV în România.

INSTALAREA. Pepoplemeterul se instalează la televizor şi are o telecomandă specială, pe care sunt trecuţi fiecare dintre membri cu numele lor.

În România, sunt instalate aproximativ 2.000 de astfel de aparate în 1.300 de locuinţe. Din punct de vedere sociologic, panelul este reprezentativ pentru toată populaţia României.

ÎNREGISTRAREA. Când cineva apare în încăperea unde televizorul este aprins, trebuie să apese butonul care îi corespunde pe telecomandă. De fiecare dată când iese din cameră, trebuie să apese din nou respectivul buton.

Pe telecomandă sunt trecuţi membrii familiei. Foto: Paginademedia.ro

  • În momentul în care este pornit televizorul, porneşte automat şi peoplementerul care înregistrează audienţa posturilor. Pe ecranul aparatului apare întrebarea Cine se uită? Fiecare membru al familiei are trecut numele pe telecomanda specială a peoplemeterului.

Dacă cineva porneşte televizorul, dar nu se înregistrează, sistemul înregistrează problema.

  • În cazul în care în încăpere apare un vizitator, care nu are un buton alocat pe telecomandă, şi el trebuie înregistrat, pentru ca audienţa să fie măsurată. Vizitatorul trebuie să se înregistreze tot de pe telecomandă. Când vizitatorul pleacă din cameră, şi el trebuie scos din sistem.

    În momentul în care se schimbă postul, nu apare niciun mesaj pe aparat şi nu trebuie apăsat niciun buton de pe telecomanda peoplemeterului.

Dacă toată familia pleacă din faţa televizorului iar acesta rămâne pornit, există un buton special pe telecomandă prin care trebuie să anunţe că nu mai este nimeni în faţa aparatului. Butonul este „Niciun telespectator”.

Ce se întâmplă când cineva uită să apese butonul când pleacă de la televizor? Sistemul detectează automat dacă televizorul a stat neobişnuit de mult pe un singur post, fără să fie schimbat. Dacă intervalul depăşeşte patru ore, sistemul simte că este o problemă.

VACANŢĂ. Când familia pleacă în vacanţă pentru mai mult de o săptămână, trebuie să anunţe acest lucru pentru ca sistemul să nu creadă că peoplemeterul din casa familiei respective este defect. Pentru acest lucru există pe telecomandă un buton cu numele „Vacanţă”.

Cum se înregistrează datele?

Datele de audienţă sunt stocate în interiorul peoplemeterului. Informaţia video este transformată în coduri audio digitale (de tipul 0010101), la fiecare trei secunde, coduri ce sunt înmagazinate în memora internă a aparatului.

Mai departe, între orele două şi şase dimineaţa datele sunt trimise automat către serverele de la Kantar. Totul se face automat, fără intervenţia fizică a vreunui operator în sistem.

Serverele prelucrează datele. Codurile audio se compară cu emisia posturilor TV

Serverele Kantar înregistrează în fiecare zi toată emisia posturilor de televiziune măsurate din România. Aceste înregistrări se vor compara cu codurile audio primite de la peoplemetere.

Informaţiile primite de la peoplemeterele din teren ajung pe serverele de la Kantar. Codurile audio se compară cu înregistrările posturilor TV. Prin această potrivire se stabileşte exact care a fost audienţa posturilor de televiziune în casele măsurate.

Ponderarea: serverele calculează audienţa totală

În prima fază, serverele stabilesc câţi oameni s-au uitat şi ce posturi au urmărit dintre casele care au peoplemetere instalate. Există aproximativ 140 de criterii care stabilesc dacă peoplemeterele au funcţionat corect. Tocmai din acest motiv, dar şi pentru că o gospodărie poate avea mai multe televizoare, sunt instalate peste 2.000 de aparate în 1.320 de case. În fiecare zi trebuie raportate minimum 1.200 case valide din cele 1.320.

Audienţa peoplemeterelor din ţară este apoi ponderată, un proces automat. Ce înseamnă?Conform unui algoritm statistic, audienţa caselor măsurate este extrapolată la nivelul întregii ţări, pentru a da audienţa totală.

Când audienţa este calculată, serverele trimit automat datele către clienţi: posturi de televiziune, agenţii de publicitate şi clienţi de publicitate.

REPORTAJ EXCLUSIV: Cum arată şi cum se foloseşte aparatul care măsoară audienţa TV. Un peoplemeter în acţiune

Doar câţiva oameni cunosc panelul. Niciunul în întregime

Oamenii care au peoplemetere în casă nu sunt cunoscuţi de niciun operator în totalitate, spune Liliana Mihăilescu, director general Kantar Media. În rezultatele date de soft, cei din panel apar cu un cod, nu cu numele sau adresa.

"Sunt cinci oameni care se ocupă de panel, fiecare cu partea lui", spune Liliana Mihăilescu.

Cei care lucrează în media sau au rude sau cunoştinţe în televiziuni nu pot face parte din panel.

Anual, aproximativ un sfert din panelul de măsurare este împrospătat, spune Liliana Mihăilescu.

Liliana Mihăilescu, despre panelul de măsurare

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Reporter Reporter
    Sistemul e extrem de greoi, dar din ce am cautat pe net e cam cel mai bun din lume in acest moment. Are foarte multe limite, e clar, si ar trebui sa se bazeze pe onestitatea si cheful celor care manipuleaza telecomenzile. Aici e greu de crezut ca romanul chiar e scrupulos si butoneaza cum scrie la carte, dupa cum si panelul ales pare o tampenie, ca mai toate asa-zisele studii sociologice.
  • Sorin Sorin
    Problema este că ei vor să afle la ce se uită bărbaţii şi la ce se uită femeile. Receiverele digitale oferite de companiile de cablu ar putea înregistra ca şi peoplemetrele traficul pe fiecare canal însă nu ar putea deosebi cine sa uitat la el (de aia trebuie să tot butonezi telecomanda aia şi să răspunzi cine se uită: Ion sau Maria).
  • paleologu paleologu
    nu exista aparate la dth
  • JustMe JustMe
    Camere... si trebuie sa ne imbracam frumos cand stam la televizor?
  • paleologu paleologu
    conform kantar, am avut zile si cu peste 15 milioane de telespectatori :)))
  • marius marius
    @sorin/dan sunt sigur ca vorbiti din vasta voastra experienta pe acest segment de cercetare/masurare a audientei. daca ai cauta pe net ai putea sa iti faci o parere despre sistem in general si cum se procedeaza in alte tari. daca plecam de la premisa ca toate sunt mincinoase, corupte, coruptibile cred ca putem renunta la orice de azi. nu credeti baieti?
  • GEORGE GEORGE
    DA, BINE CA NE-ATI LUMINAT! Nu am stiut niciodata cum se masoara audientele la TV.Nu ne-ati spus pe ce criterii sunt selectate familiile carora li se incredinteaza aparatul. Asta conteaza cel mai mult., super-foarte mult! Cred totusi ca NICIODATA audientele inregistrate in acest mod nu vor fi fidele adevarului, CI DOAR PE-ACOLO, PE UNDEVA, CU APROXIMATIE, DAR DACA ALTCEVA NU S-A INVENTAT, E BINE SI ASA.
  • Dan Dan
    Sistemul e ridicol si nu are cum sa genereze informatii corecte. Nu vad rostul introducerii vizitatorilor, iar apasarea unor butoane de fiecare data cand cineva intra sau iese din camera e o prostie sinistra. E evident ca lumea uita sa apese acele butoane si uite asa ajung sa aiba audienta posturi care afiseaza mira sau vreo avertizare CNA.

    Un sistem corect ar presupune existenta unor camere care sa identifice persoanele care se uita la televizor.
  • Simby Simby
    Companiile de cablu spre exemplu Rcs/Rds nu are posibilitatea de a afla cati si cine se uita pe un anumit post TV?
    Aceasta metoda ar fi mult mai exactă si corecta
    De ce 2000 de persoane sa de decidă ce programe intra in MustCarry?
  • Petrişor Obae Petrişor Obae
    Cei care au instalate aparate în casă nu primesc bani pentru acest lucru.
    La sfârșitul anului, pot primi, ca recompensă, diverse electrocasnice de mică valoare (de exemplu aspiratoare, expresoare, fiare de călcate, feon-uri), dar nu televizoare sau aparate scumpe care ar putea afecta consumul de vizionare TV.
  • Horica Horica
    si cati bani primesc cei ce au aparatele instalate in casa? Nu cred ca se chinuie nimeni cu o telecomanda in plus, pe gratis. Si cum sunt sunt alese femiliile? Din diferite paturi sociale? Unde i-au gasit?
  • bahmuteanca bahmuteanca
    la ce companii de cablu/dth sunt instalate cele 1300 de aparate, mai precis cite se afla la abonatii RCS@RDS, mai precis cei DTH?
  • Sorin Sorin
    Pe un principiu asemănător sau bazat şi repartitoarele de căldură montate pe calorifere (se măsura temperatura caloriferului şi se ESTiMA consumul în întregul apartament). Aşa cum repartitoarele s-au dovedit a fi un eşec total aşa şi jucăriile astea sunt complet irelevante. O vorbă înţeleaptă spune: nu contează cine votează, contează cine numără voturile. Toţi aceştia care se ocupă cu această mascaradă sunt nişte paraziţi care-şi umplu buzunarele cu bani pe seama proştilor care-i cred că măsoară. Kantar Media nu măsoară audienţa ci o ESTiMEAZĂ (după bunul lor plac).
  • Lucian Lucian
    Foarte misto ideea de a arata cum functioneaza, felicitari!
  • Monique Monique
    Am inteles perfect. Sunt singura care a remarcat ca cifrele sunt inversate in cele doua paragrafe ale articolului ?

Trimite un comentariu

sus