Skip to main content

Concurent cu probleme la MasterChef: Georgeo Andrei a notificat Pro TV să nu mai difuzeze imagini cu el

 

georgeo andrei

Georgeo Andrei, concurentul care a ieşti de bună voie din competiţia MasterChef, a cerut Pro TV de două ori în ultima lună să nu mai difuzeze imagini cu acesta întrucât contractul dintre cele două părţi a fost reziliat. Solicitarea a ajuns şi pe masa CNA, care a decis că nu se poate implica în acest caz deoarece nu se cunoaşte contractul dintre cele două părţi.

George Andrei a spus că ar fi fost agresat de către Florin Dumitrescu, unul dintre juraţi. Pe de altă parte, Dumitrescu a spus chiar în emisiunea MasterChef de aseară că nu a existat nicio agresiune.

Potrivit unui document trimis la CNA, concurentul ar fi solicitat de două ori ca producătorul emisiunii de gătit să nu mai difuzeze secvenţe în care acesta apare. Cererea a fost făcută încă de la sfârşitul lunii martie, iar ieri a ajuns şi pe masa CNA.

Vă informez că am participat în calitate de concurent la emisiunea MasterChef – Pro TV. Întrucât contractul între părţi a fost reziliat din motivul agresiunii subite pe data de 1 martie 2013, în urma căreia s-a început o anchetă de cercetare penală, deci a nerespectării contractului din partea Producătorului, am notificat de două ori postul Pro TV şi producătorul să nu difuzeze imagini cu subsemnatul întrucât nu deţin drepturi de autor asupra imaginii mele”, a scris acesta în solicitarea trimisă la CNA.

„Această decizie a mea nu a fost respectată şi în continuare nu este respectată de Pro TV continuând difuzarea emisiunii cu imagini în care subsemnatul este concurent în emisiune. De asemenea am cerut să mi se transmită filmarea agresiunii făcute, cu cele două camere prezente în acel moment şi nu am primit niciun răspuns”, a mai scris acesta în reclamaţia trimisă la CNA.

Subiectul a fost dezbătut ieri de reprezentanţii CNA însă aceşti au decis că nu se pot amesteca întrucât nu cunosc contractul dintre cele două părţi.

Fostul concurent de la MasterChef a ataşat inclusiv notificarea pe care a trimis-o la Pro TV: 

  • „Vă solicit să încetaţi folosirea, distribuirea, transmiterea, prin orice mijloace, a materialelor audio-video filmate, înregistrate, fotografiate etc în cadrul şi în legătură cu participarea subsemnatului la Emisiune, materiale în care este surprinsă imaginea, vocea, orice referire etc în legătură cu persoana subsemnatului”.
  • În cazul în care nu veţi da curs solicitărilor formulate de subsemnatul şi veţi continua difuzarea acestor materiale, astfel cum s-a întâmplat şi în cursul emisiunii din data de 26 martie 2013, voi fi nevoit să mă adresez instanţei de judecatăurmând a solicita stoparea acestor difuzări, precum şi daune.”

LIKE. Fiţi la curent cu ştirile şi pe contul de Facebook Paginademedia.ro

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Robert Robert
    Doamne AJUTA sa-l dea PRO-ul pe idiot in judecata pentru nerespectarea contractului si pentru dezvaluiri facute inainte de termen!
    M-as duce la infatisare, sa-l vad cum ii curg balele din gura de incompetent!
  • Adi Adi
    Ce idiot! Cu I mare
  • eueu eueu
    cel mai retardat concurent ever
  • bahmuteanca bahmuteanca
    nene, ti-ai vindut drepturile de imagine; las-o balta...

Trimite un comentariu

sus