Skip to main content

Next Star cu Dan Negru, pe primul loc în audienţă. Show-ul a fost peste Pro TV

 

dan negru tv mania

Publicitate

Talent-show-ul cu copii Next Star, care a început aseară pe Antena 1, a fost pe primul loc în clasamentul de audienţă. Emisiunea prezentată de Dan Negru a fost lider pe intervalul de difuzare, peste Pro TV, şi la nivel naţional, şi la oraşe. Antena a fost pe doi doar la publicul comercial.

CONCURENŢĂ. Dan Negru s-a intersectat, în prima parte, cu serialul Las Fierbinţi, apoi cu Spitalul de demenţă, de pe Pro TV. După media pe toată emisiunea (20.30-23.00), Negru a fost pe primul loc. Situaţia a fost diferită pe intersecţiile cu cele două seriale de pe Pro. Pe intersecţia cu Las Fierbinţi, Pro TV a avut prima poziţie. Spitalul de demenţă a fost însă sub NextStar.

O altă premieră a fost, aseară, emisiunea Capcan TV, pe Prima TV. Emisiunea a avut o medie de 490.000 de telespectatori pe minut, dintre care 246.000 din mediul urban.

Paginademedia.ro vă prezintă audienţele primei ediţii Next Star:

LA NIVEL NAŢIONAL. Peste 1,6 milioane de români s-au uitat, în fiecare minut, la emisiunea cu copii de pe Antena 1. Pro TV a fost pe locul doi, având cu aproximativ 350.000 de telespectatori mai puţin.

LA NIVEL URBAN. Next Star a fost pe prima poziţie şi la oraşe: 880.000 de telespectatori pe minut au urmărit show-ul prezentat de Dan Negru. Pro TV a avut, pe intervalul Next Star, o medie de 701.000 de orăşeni pe minut.

SEGMENTUL COMERCIAL. Pe targetul comercial, 18-49 de ani, Next Star a fost pe locul doi în clasament. Emisiunea de pe Antena 1 a avut, în medie, 381.000 de telespectatori din acest segment (6,9 pe target). În acelaşi timp, Pro TV avea 472.000 de telespectatori din segmentul comercial (8,5 rtg).

Audienţa posturilor TV joi, 18 aprilie, pe intervalul emisiunii Next Star:

NATIONAL URBAN
Antena 1 1.610.000 telespectatori pe minut (8,5 rtg) Antena 1 880.000 (8,4)
Pro TV 1.265.000 (6,7) Pro TV 701.000 (6,7)
Kanal D 904.000 (4,8) Antena 3 356.000 (3,4)
Acasa TV 828.000 (4,4) Kanal D 349.000 (3,3)
Antena 3 479.000 (2,5) Acasa TV 324.000 (3,1)

LIKE. Fiţi la curent cu ştirile şi pe contul de Facebook Paginademedia.ro

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • matei_a matei_a
    voi sunteti rai dar ca de obicei antenistii au gresit peste tot unde se putea.
    au avut ca de obicei erori la montaj, cu bucati bagate din alte momente, iar juriul nu stia exact ce jurizeaza.
    Negru vroia "doar carisma, carisma, carisma", juriu zicea "stai putin, si cu talentu nu???"

    lumea probabil se va uita la emisiune ca sunt copilasi draguti si talentati, antenistii insa fac tot ce pot sa-si alunge telespectatorii.
  • Radu100% Radu100%
    Trebuie sa apara si comentatorul protv-isc care sa spuna"Da, dar Pro TV a fost pe primul loc la publicul comercial, de unde vin banii" :)
  • A-Men A-Men
    Plictisitori, a fost prima editie...o sa "moara" ca si celelalte "superproductii"... care nu difera decat prin nimic: acelasi gen de grafica, muzica, putina lumina miscata, mai schimba imaginea in video wall si gata!!! Etenul dan negru..cu aceleasi stereotipuri de 15 ani, si o mare absenta: unde e bendeac???? lipseste in rolul copilului si evident o maimutareala la PP in juriu! Nu se poate fara bendeac, altfel dupa 2-3 editii va iesi si asta :)) Apropo, nu e nimic nou, e un remake al emisiunii de demult .."Vreau sa fiu vedeta" ! Parca, nu? ;) PS : nu uitati de bendeac , cu "B" mic
  • Andy Andy
    Asa a-ti mai spus si de Romania danseaza si uite ca au trecut editiile si tot pe primul loc este
  • Radu100% Radu100%
    Ia uite propagandistii protv-isti, crize, istericale. Hooo, calm.
  • Sorinel D Sorinel D
    Cum a zis si "alex", este doar prima editie... Cu "Teatru TV" al lui Bendeac ce s-a intamplat ? Cu fiecare editie, audientele au inceput sa scada.
  • alex alex
    stati calmi este dabea prima editie

Trimite un comentariu

sus