Skip to main content

România dansează peste Înger şi demon

 
romania danseaza - foto Antena 1
romania danseaza - foto Antena 1

romania danseaza - foto Antena 1

Publicitate

Show-ul de dans al Antenei 1, România dansează, a condus aseară în audienţe la nivel naţional şi urban. Pro TV, care a difuzat filmul Înger şi demon, a ocupat primul loc pe segmentul comercial.

Săptămâna trecută, România Dansează a fost pe locul al doilea, după Curierul 2 de pe Pro TV.

Paginademedia.ro prezintă în continuare audienţele înregistrate de show-ul de dans al Antenei 1.

România dansează a înregistrat, la nivel naţional, o medie de 1,6 milioane de telespectatori pe minut. Dintre aceştia, aproape un milion erau din mediul urban.

Locul al doilea pe naţional a fost al postului Kanal D, în timp ce Pro TV a ocupat locul secund la nivel urban.

Kanal D, care a avut aseară emisiunea Ochii din umbră, a înregistrat o medie de 1,4 milioane de telespectatori, la nivel naţional, în timp ce pe urban a avut 627.000 de privitori.

Filmul Înger şi demon a avut, la nivel naţional o medie de 1,4 milioane de telespectatori, dintre care 862.000 erau din mediul urban.

Pe publicul comercial (persoanele cu vârste între 18 şi 49 de ani), Pro TV a condus în audienţă. Pe intervalul emisiunii România dansează, Pro-ul a avut o medie de 558.000 de telespectatori (10,1% rating). Pe locul doi a fost Antena 1, cu 474.000 de telespectatori, iar Kanal D a înregistrat 251.000 de privitori.

Audienţa posturilor TV duminică, 14 aprilie, pe intervalul emisiunii România dansează

Post TV NATIONAL URBAN
Antena 1 1.669.000 de telespectatori (8,7 rating) 988.000 de telespectatori (9,4 rating)
Kanal D 1.437.000 (7,5) 627.000 (5,9)
Pro TV 1.411.000 (7,4) 862.000 (8,2)
Acasa 846.000 (4,4) 371.000 (3,5)
Prima TV 758.000 (3,9) 339.000 (3,2)
TVR 1 320.000 (1,6) 110.000 (1)
Antena 3 316.000 (1,6) 226.000 (2,1)
Antena 2 162.000 (0,8) 104.000 (0,9)
National TV 152.000 (0,8) 75.000 (0,7)
B1TV 144.000 (0,7) 87.000 (0,8)

Audienţele emisiunilor România dansează:

LIKE. Fiţi la curent cu ştirile şi pe contul de Facebook Paginademedia.ro

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • doru68 doru68
    In primul rand a fost meciul RAPID-STEAUA,de care nu vad ca precizeaza nimeni,asa ca multa audienta nu avea cum sa faca A1 sau PRO TV.Multa lume a fost la meci sau s a uitat la el,altii au iesit pe afara ca s a incalzit,dupa cum vedeti a scazut audienta in general.Si pt. mile care zice ca PRO TV da filme proaste inseamna ca nivelul tau este scazut rau de tot,daca tu zici ca INGERI SI DEMONI este film prost ,vai de capul tau ,ca nu poti intelege tu asa ceva ,tu uita-te la filme cu JEAN CLOUDE VAN DAMME,SAU STEVEN SEAGEL,ca alea sant pt.tine,sau le desene animate pe care o da A1 joi seara.
  • JUSTP JUSTP
    Cu cine se ia la tranta o emisiune de-a Antenelor ? ... c-un film ! tari astia ... defapt,n-au o treaba ! haznale si atat ...
  • bahmuteanca bahmuteanca
    Stiu ca imi veti zice ca audienta acestui post tv nu este masurata, dar va asigur ca derbyul de fotbal Rapid - Steaua de aseara de pe Digisport a avut una din cele mai mari audiente ale serii...cred ca intrat in top 5...exista acea cifra a telespectatorilor posturilor care nu sunt masurate; daca cifra depaseste milionul si ceva, grosul o reprezinta, cu siguranta, privitorii la Digisport.
  • Bogdan Bogdan
    Subscriu si eu. Eu am 18 ani si din fericire nu am vazut nici unul dintre programele de mai sus deoarece mai exista si canale ca BBC Knowledge, HBO sau Vh1. Tare as vrea sa am si eu un people metru si sa il tin toata ziua pe vh1 si vh1 classic care nici macar nu apar in studiul de audienta numai asa sa mai stric niste numere tare neinteresante si nu stiu cat de adevarate
  • Bogdan Bogdan
    Eu nu am sa inteleg niciodata ce naiba gasesc romanii de vazut asa interesant pe kanal d. Cea mai penibila si josnica televiziune din cate au existat. Mai bine mor decat sa ma uit la canalul asta.Asta arata nivelul Romaniei. Ochii din umbra?? wtf?? bai asta este televiziune sau piata de la colt de strada.Doamne in ce tara mai traim
  • Andy Andy
    La noi emisiuni de genul ochii din umbra vor exista si 50 de ani de acum în colo.Degeaba îi dai telespectatorului roman formate de succes ca vocea Romaniei,Romania dansează,x factor,Romanii au talent,românului da-i ceartă,mahala ca asta îl caracterizează.Vai de noi
  • deny deny
    Segmentul comercial 18-49 va fi mereu ( de unde vin banii din publicitate ) al Prottv-ului. Daca si cu un film greu ( nu pentru toata lumea ) ca "Inger si demon.". i-a batut la categoria asta comercial.. inseamna ca Pro tv-ul are viitorul asigurat !! Bravo lor !!!
  • mile mile
    pro tv difuzeaza doar filme proaste si cu toate acestea ,este depasit de kanad d ,ce rusine
    pro tv ,abia pe locul 3
  • Radu100% Radu100%
    Asa ceva nu se poate. M-am documentat sa vad ce-a fost aseara pe Kanal D pe acest intervl orar: "Ochii din umbra". Chiar poporul asta este atat de batut in cap si retard sa priveasca o astfel de emisiune?. Ne meritam soarta, asta e.
  • matei_a matei_a
    Înger și demon era prea sofisticat pentru audienta ProTV.
    Daca dadeau ceva cu IQ mai apropiat de Las Fierbinti poate bateau A1.

Trimite un comentariu

sus