EXCLUSIV. Ziarul România liberă trece, din nou, prin momente dificile, după ce ziariştii cotidianului au intrat iar în grevă astăzi, pentru câteva ore.
De la ora 13.30, jurnaliştii au încetat lucrul, existând riscul ca ziarul să nu mai apară în ziua următoare.
Situaţia vine ca urmare a dificultăţilor financiare ale grupului deţinut de Dan Grigore Adamescu: salariile nu au mai fost plătite de aproape trei luni.
Greva a încetat în jurul orei 18.00, după ce angajaţii ziarului au obţinut de la Dan Grigore Adamescu promisiunea tranşării crizei într-o întâlnire care va avea loc mâine.
Practic, întâlnirea programată mâine urmează să decidă soarta ziarului România liberă: se separă de trustul care cuprinde mai multe publicaţii şi site-uri, fiind titlul cu cele mai încasări, se închide sau trece pe online.
Greva de astăzi este a doua de la România liberă din acest an. În luna februarie (după cum Paginademedia.ro a scris aici), după câteva ore de grevă, angajaţii ziarului au obţinut o plată eşalonată a salariilor restante, calendar de care conducerea ziarului nu a mai ţinut cont ulterior.
Citeşte şi:
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
Comentarii