ACTUALIZARE. Anunţul CNA privind ieşirea ProTV din lista must-carry, în articol.
Reprezentanţii Pro TV au dat asigurări Consiliului Naţional al Audiovizualului că “telespectatorii vor putea urmări în continuare postul în aceleaşi condiţii”.
Cu alte cuvinte, semnalul Pro TV nu va fi oprit în perioada în care postul de televiziune negociază noile condiţii cu operatorii de cablu.
Consiliul va publica în această seară pe site o informare că postul de televiziune ProTV a ieşit de pe lista must-carry, potrivit unei declaraţii făcute de Vasile Buda, vicepreşedinte CNA.
Ca urmare a publicării acestei informării şi după încheirea contractelor pe care ProTV le are cu operatorii de cablu, compania de televiziune va putea începe negocierile cu cabliştii.
“Telespectatorul nu va fi afectat în absolut niciun fel, noi avem contracte în derulare, care se vor derula până se închid şi în momentul acela vor începe negocierile” a spus Elena Petrea, director executiv al ProTV.
Directorul de distribuţie al Pro TV, Florin Turcilă, a declarat că majoritatea firmelor de cablu va semna contracte:
"Relaţiile noastre sunt de foate mult timp cu operatorii de cablu şi vom ajunge să încheiem noi contracte cu majoritatea acestora. Vom elibera un nou acord de retransmisie altul decât cel în baza articolului referitor la must-carry", a spus oficialul Pro TV.
Din discuţiile de la CNA pe marginea ieşirii ProTV din must-carry
Cătălin Cocean, reprezentantul cabinetului juridic al ProTV:
"Nu vom întrerupe semnalul imediat ce pe site-ul CNA se va publica această decizie, vom negocia cu operatorii de cablu şi cel mai probabil vom încheia contracte cu cei mai mulţi dintre ei."
Laura Georgescu, preşedinte CNA:
"Ni se pare puţin discriminatoriu că ai dreptul să ieşi oricând, dar nu ai dreptul să intri oricând. A doua problemă, în exercitarea atribuţiilor noastre, este nevoia de a gândi un protocol cu cei 300 si de distribuitori de semnal astfel încât aceştia să aibă timp să-şi renegocieze contractele, pentru interesul consumatorului final.
Telespectatorul va fi cel mai prejudiciat prin ieşirea acestui post".
Departamentul Juridic al CNA:
“Revocarea îşi va produce efectele în momentul publicării pe pagina de net a instituţiei."
Cătălin Cocean, reprezentantul cabinetului juridic al ProTV:
“Prin însuşi faptul că nu e prevăzut un termen şi nu sunt condiţii e o consecinţă legală şi de interpretare juridică faptul că putem pune în aplicare decizia deîndată.”
Christian Mititelu, membru CNA:
“Nu putem să ne asumăm să publicăm pe site aşa ceva, pentru că o sa primim o serie de plângeri şi de cereri, nu e normal ca noi să scoatem castanele din foc. Şi toate astea pentru că voi aţi decis să ieşiţi din lista must-carry la jumătatea anului.”
Alexandru Jucan, membru CNA:
“Nu cred că avem cum să ne pronunţăm pe o decizie pur comercială, este opţiunea dânşilor să iasă din must-carry atâta timp cât legea le permite. Dar întrebarea este: dacă ProTV iese din must-carry ce urmează, ce se alege de must-carry, cine va intra pe locul eliberat de ProTV?”
Lorand Turoş, membru CNA:
“Cred că această decizie este riscantă din punctul lor de vedere, dar probabil că şi-au făcut analizele necesare înainte de a lua această decizie. Noi nu trebuie să luăm o decizie, ci noi luăm la cunoştinţă doar. CNA-ul se va alege cu foarte mult de lucru, dar e dreptul lor. E un semnal, trebuie să ne gândim în ce directie se îndreaptă must-carry. Mai are rost must-carry în forma asta?”
Elena Petrea, director executiv al ProTV:
“Oricum acest must-carry va dispărea la 1 ianuarie 2015, când se va trece la digital”.
Anunţul publicat pe site-ul CNA privin ieşirea postului ProTV de pe lista must-carry:
"Consiliul Naţional al Audiovizualului a luat act de decizia unilaterală a SC ProTV S.A exprimată prin adresa înregistrată la CNA cu nr. 7901/11.07.2013 şi aduce la cunoştinţa tuturor distribuitorilor de servicii că, începând cu data de 25.07.2013, încetează calitatea de program "liber la retransmisie" a serviciului de programe Pro TV."
Citeşte şi:
Comentarii
De ani de zile canalul da numai programe vechi si imbecile, deci nu e in niciun caz momentul sa ceara bani. Bani pentru ce ?