Situaţia mărcilor Realitatea Media a ajuns în faţa CNA. Forul audiovizual a vrut să ştie cui aparţin acestea, dat fiind fapul că au făcut obiectul mai multor litigii în justiţie.
Paginademedia.ro vă prezintă în continuare cum au prezentat oficialii Realitatea Media situaţia mărcilor.
Reprezentanţii Realitatea Media, Mura Frânculescu şi avocatul Baciu Gabriel, au vorbit în faţa membrilor CNA despre situaţia mărcilor grupului de presă.
"Documentul depus astăzi atestă că mărcile sunt încă în patrimoniul Realitatea Media S.A, care dispune de ele până la soluţionarea irevocabilă a procesului de fond", a declarat avocatul Baciu Gabriel.
Oficialii Realitatea au adus Consiliului o decizie a Tribunalului Bucureşti, din luna mai, care stabilea faptul că mărcile sunt în proprietatea Realitatea Media.
Tribunalul Bucureşti a admis, pe 23 mai, cererea formulată de Realitatea Media SA şi a suspendat efectele contractului de cesiune prin care compania Win Win Business & Lobby Company Limited, controlată de Elan Schwartzenberg, a devenit proprietarul mărcilor Realitatea.
Această decizie ar fi trebuit să fie trimisă către CNA dar documentul a ajuns abia astăzi pe masa Consiliului.
Baciu Gabriel, avocat din partea Realitatea Media:
"Era de datoria Tribunalului Bucureşti să depună decizia la CNA. Documentul depus astăzi atestă că mărcile sunt încă în patrimoniul Realitatea Media S.A, care dispune de ele până la soluţionarea irevocabilă a procesului de fond. Acestă soluţie irevocabilă va avea loc într-un timp destul de îndelungat. E-boutique, acest creditor, are o mulţime de procese cu Realitatea Media. Nu ştiu în ce calitate face solicitări către CNA cu privire la mărcile Realitatea. Tribunalul Bucureşti a dispus înlăturarea de la masa credală a E-boutique, deci nu mai are nici calitatea de creditor.
Chiar dacă am accepta că este creditor, el a solicitat suspendarea emisiei Realitatea, fapt care demonstrează că acţionează cu reacredinţă. GMG, compania controlată de Cozmin Guşă şi Maricel Păcuraru, este principalul creditor. E-boutique, firma lui Elan Schwartzenberg, nu există la masa credală."
Preşedintele CNA, către Realitatea: Nu folosiţi o frecvenţă gratuită în razboiul cu o insituţie!
Laura Georgescu, preşedinte CNA:
"Eu nu am pregătire juridică. Iată ce am înţeles: avem o speţă în care E-Boutique KFT revendică diverse de la Realitatea Media, am o problemă cu Realitatea Media care revendică ceva de la Win Win Business & Lobby Company Limited, iar certificatul pe care l-aţi depus la CNA est atacat într-o altă speţă.
Îmi declar neputinţa de a cuprinde toate valenţele judiciare cu privire la această încrengatură de la Realitatea. Şeful CNA s-a transformat în sluga dumneavoastră şi incearcă să înţeleagă care sunt problemele şi să vă ajute.
Nu am încă competenţa să mă pronunţ, las organele competente să o facă. Încercarea repetată, faptul că aţi spus că veţi face plangere penală la adresa şefei CNA (...) Vă rog frumos să faceţi direct plângerile penale, aveti toate pârghiile de a declanşa anchete penale, nu folosiţi o frecvenţă gratuită în razboiul cu o insituţie care vă ajută să vă duceţi la bun sfârşit business-urile. Nu mai titraţi: "Şefa CNA şicanează Realitatea TV".
Am intrat în această instituţie fără să ştiu ce mă aşteaptă. Haideţi să punem punct , cred că ar fi cazul să oprim aici totul, nu facem altceva decât să vă ajutăm."
Narcisa Iorga, membru CNA:
"Problemele acestea juridice pe mine mă depăşesc. Eu v-aş cere ca în cazul în care aveţi astfel de suspciuni cu privire la abuzuri din partea CNA, pentru că nu aş vrea ca Realitatea Media să preia nişte practici pe care le-a vazut la alte posturi, ca atunci când CNA aplică sancţiuni, să nu mai consideraţi că aceste decizii sunt luate pe comenzi politice. Ar fi bine sa faceti niste precizări, conform legii audiovizualului în ce priveşt corecta informare a opiniei publice."
Mura Frânculescu:
"Am sa comunic echipei editoriale care se ocupă de CNA."
Laura Georgescu:
"Nu suntem interesaţi decât să aplicăm legea."
La final, Laura Georgescu a cerut avocatului Realitatea Media să ofere Consiliului un film cu desfăşurarea tuturor proceselor în care a fost implicat grupul de media în anii trecuţi.
Informaţii de context
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
- Pe 22 mai, Elan Schwartzenberga înştiinţat Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) că este proprietarul tuturor mărcilor Realitatea Media, precizând totodată că orice solicitare de autorizare a unei televiziuni cu denumirea Realitatea Plus necesită acordul său, relatează Mediafax.
Schwartzenberg face trimitere şi la soluţia pronunţată 21 mai de Curtea de Apel Bucureşti, prin care acest contract de cesiune de mărci, “având ca obiect transferul tuturor drepturilor şi obligaţiilor asupra mărcilor Realitatea Media, îşi păstrează pe deplin valabilitatea, titular cu drepturi depline asupra mărcilor Realitatea Media fiind în acest moment societatea Win Win Business & Lobby Company Limited“.
- Tribunalul Bucureştia admis, pe 23 mai, cererea formulată de Realitatea Media SA şi a suspendat efectele contractului de cesiune prin care compania Win Win Business & Lobby Company Limited, controlată de Elan Schwartzenberg, a devenit proprietarul mărcilor Realitatea.
- Curtea de Apel Bucureştia decis pe 23 septembrie, printr-o hotărâre irevocabilă, să diminueze creanţa pe care GMG Media Box o are faţă de Realiatea Media, după cum Paginademedia.ro a scir aici. GMG Media Box, compania controlată de Cozmin Guşă şi Maricel Păcuraru, are o creanţă de 11,8 milioane de lei (aproximativ 2,6 milioane de euro), faţă de 70,9 milioane de lei, cât avea până acum.
Comentarii