Ziarele Adevărul, Evenimentul zilei, Click! şi Libertatea au oferit un spaţiu important în ediţiile de astăzi subiectului naşterii nepoatei lui Traian Băsescu.
Adevărul are pe prima pagină un titlu jucăuş. Pornind de la acronimul EBA, jurnaliştii de la Adevărul titrează pe prima pagină: ”BEBA. Familia Băsescu, generaţia urmatoare”.
“Mezina preşedintelui Traian Băsescu, Elena Băsescu, cunoscută şi sub numele de EBA a născut fetiţă la Spitalul Universitar din Capitala”, scrie Adevărul pe prima pagină.
Celelalte ziare şi-au construit articolele în jurul primelor declaraţii ale preşedintelui Traian Băsescu la aflarea vestii că a devenit bunic.
“Am primit nobilul titlu de bunic. Seamănă cu mine, sigur. Se vede, că s-a grăbit să iasa”, este titlul de pe ultima pagină din Evenimentul zilei.
Click! titrează pe prima pagină: “Nepotica lui Băsescu s-a născut cu trei săptămâni mai devreme”.
“Sofia Raisa a venit ieri pe lume, cu aproape o lună mai devreme. <Seamănă cu mine>, au fost primele cuvinte ale preşedintelui Băsescu, după ce şi-a ţinut pentru pria oară nepoţica în brate”, scrie tabloidul editat de Adevărul Holding.
Iar ziarul Libertatea a ieşit pe titlul: “Traian Băsescu: <Gata! Acum port titlul nobil de bunic>”
Reclamă la Ikea, pe prima pagină a ziarelor România liberă, Jurnalul Naţional şi Gazeta sporturilor
Ziarele România liberă, Gazeta Sporturilor şi Jurnalul Naţional au pe prima pagină reclamă la magazinul Ikea. Dacă România liberă şi-a dublat prima pagină, ziarul de sport a renunţat la prima pagină în favoarea reclamei.
Reclama Ikea din cele trei ziare este diferită, adaptată profilului cititorilor.
În Gazeta sporturilor sloganul este “Din 1 septembrie jucaţi toate meciurile acasa”, în timp ce în România liberă şi Jurnalul Naţional sloganul sună în felul următor: “Din 1 septembrie se deschide sezonul la bucurie acasa”.
Alte titluri de pe prima pagină a ziarelor:
- România liberă: Zece afaceri proaste făcute pe banii bucureştenilor
- ProSport: Da Maxim pentru România!
- Naţional: Relu Fenechiu, liderul unui grup infracţional organizat!
- Evenimentul zilei: Sponsorul vedetă al PSD şi PNL a primit un contract de 15 milioane de euro
Vedeţi cu arată primele pagini ale ziarelor, în secţiunea PRESA DE AZI.
Comentarii