Skip to main content

Cine a luat bani de la Roşia Montană. Firme apropiate de Sebastian Ghiţă, de surorile Voiculescu sau de Dan Andronic, printre beneficiari. Sumele exacte virate în 2013

 

Gold Forbes

Publicitate

ANCHETĂ RISE PROJECT. O investigaţie Rise Project arată exact câţi bani au fost viraţi de Roşia Montană Gold Corporation către posturile de televiziune în acest ani, dar şi către alte companii.

În top este postul România TV, deţinut de Sebastian Ghiţă, dar toate televiziunile importante au încasat bani de la RMGC. Alţi bani s-au dus la o altă firmă apropiată de Sebastian Ghiţă, care a a construit case pentru strămutaţii din Roşia Montană.

Pro TV apare cu aproape 220.000 euro plătiţi de către RMGC.

Printre beneficiarii sumelor de la RMGC apare şi o companie deţinută de surorile Camelia şi Corina Voiculescu, dar şi o firmă a lui Dan Andronic (patronul EVZ).

Şi agenţia Mediafax a avut plăţi dinspre RMGC, dar mici: 3.000 de euro în acest an.

Înainte de cifrele exacte, iată modul în care au fost descoperite:

CUM AU APĂRUT BANII? Sumele reies dintr-un Dosar de inspecţie fiscală obţinut de Rise Project. RISE Project a urmărit traseul banilor în acest caz, investigând şi tranzacţiile RMGC din acest an. Cele purtătoare de TVA sunt declarate la Fisc, iar Fiscul grupează aceste informaţii într-un aşa-numit “Dosar de inspecţie fiscală”.

RISE Project a obţinut dosarul fiscal al RMGC şi a analizat plăţile efectuate de corporaţia minieră în 2013. Iată rezultatele.

În continuare, câţi bani a plătit RMGC în 2013 către instituţiile şi oamenii de media:

România TV, cele mai mari încasări în acest an

România TV a încasat de la RMGC, în acest an, 1,5 milioane de lei, adică aproximativ 350.000 de euro.

“Asta-i piaţa publicităţii. Eu n-am de unde să ştiu dacă aceste tranzacţii (RMGC – RTV) au afectat politica editorială a postului România TV, adresati-vă lor. Eu nu mă ocup de postul TV, nu înţeleg de ce mă sunaţi pe mine. “, a reacţionat Ghiţă la întrebarea RISE Project.

Glar Construct, o altă firmă legată de Sebastian Ghiţă, scrie Rise Project, a încasat în acest an echivalentul a 585.000 de euro.

Glar a construit case pentru sătenii relocaţi din Roşia Montană şi a devenit partener cu RMGC în 2011. Sebastian Ghiţă a figurat în acţionariatul firmei din 2005 până în 2011, alături de Gabriel Anghel, un prieten din liceu.

Ghiţă a precizat pentru Rise Project că nu mai are niciun fel de relaţie cu firma Glar Construct “de foarte multă vreme”.

Camelia şi Corina Voiculescu, 105.000 euro de la RMGC prin firma Global Media Solutions

Global Media Solutions, firmă deţinută în mod egal de cele două fete ale lui Dan Voiculescu, a încasat de la RMGC echivalentul a 105.000 de euro. Global Media Solutions, scriu jurnaliştii Rise Project, plăteşte drepturile de autor ale salariaţilor postului TV Antena 3.

Tot în 2013, Antena 3 a încasat, la rândul ei, 110.000 de euro de la RMGC. La aceşti bani se adaugă alţi 130.000 de euro primiţi de Antena 1, principalul canal al grupului Intact.

Carla Donciu, directorul de comunicare al postului Antena 3, a comentat scurt această situaţie: “Bugetele de publicitate alocate de diverse companii trustului Intact nu cumpără opinia, ci expunerea mesajului lor într-un spaţiu de emisie reglementat de lege.

Firma lui Dan Andronic, patronul EVZ, a luat de la RMGC şi a dat către B1

Dan Andronic, patronul Evenimentului zilei, apare şi el în dosarul fiscal al RMGC.

În 2013, agenţia D.A. Communication & Media, patronată de Andronic, a facturat către RMGC servicii în valoare de 95.000 de euro. Ulterior, o parte din acesti bani (60.000 de euro) au plecat din contul firmei lui Andronic în cel al postului B1 TV – controlat, în acte, de mai multe companii ale familiei Păunescu în asociere cu Sorin Oancea, managerul televiziunii.

Tot agenţia lui Andronic a mai trimis aproape 30.000 de euro din banii încasaţi de la RMGC, către Tipogrup Press, controlată de ziariştii Mircea Pufu şi Ion Cristoiu.

"Contractul în cauză nu are nicio legătură cu activitatea de presă, cum se invocă, ci este un contract de prestări de servicii tipografice", spune Vlad Pufu, director general Tipogrup Press.

Tipogrup Press funcţionează din anul 1997 şi îşi desfăşoară activitatea în industria tipografică. "Pentru Tipogrup, DA Communication&Media este, chiar de mai mulţi ani, doar unul dintre beneficiari, aşa cum prestează servicii de tipărire şi pentru alte agenţii de publicitate sau alţi clienţi", a precizat Vlad Pufu.

Dan Andronic a răspuns frontal întrebărilor RISE Project: “Într-adevăr, firma D.A. Communication este şi regie de publicitate şi, în mare parte, vinde reclamă la EVZ şi Capital, dar nu numai. Nu-mi aduc aminte exact cât a luat atunci B1 TV şi Historia, sunt contracte bilaterale, oricum. Nu-i nimic ascuns sau în neregulă.”

Sumele încasate de posturile de televiziune de la RMGC în 2013:

Sumele incasate in 2013
Romania TV 350.000 euro
Pro TV 217.000 euro
B1 TV 139.000 euro
Antena 1 130.000 euro
Antena 3 110.000 euro
Kanal D 49.000 euro
Prima TV 39.500 euro
Realitatea TV 17.000 euro
TVR 23.000 euro
Etno TV 2.900 euro
Alba TV 5.100 euro

Investigaţia completă, pe site-ul Rise Project

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Calin Calin
    Aha, si care este problema? sau nu au voie sa cumpere publicitate, ca orice firma din Romania? toata chestia asta cu RMGC incepe deja sa fie ca o vanatoare de vrajitoare, dar banuiesc ca tot ce conteaza pentru unii sunt click-urile si traficul pe site.
  • Unul Unul
    Aceste sume sunt foarte mici. Daca vreti sa vedeti care este costul real ...verifcati audienta din Kantar si vedeti costul pe punct obtinut de RMGC.
    Comparati acest cost cu unul real din piata ...si acolo o sa vedeti o diferenta majora !
  • Ron Ron
    Bugete publicitate conform presei din Romania:
    TOLONTAN: Eximbank a cheltuit un milion de euro pe reclamă și intră în TOP 50 clienți de PUBLICITATE
    http://www.evz.ro/detalii/stiri/eximbank-a-cheltuit-un-milion-de-euro-pe-publicitate-1068659.html


    In 2012, Unilever a cumparat 65.805 si e pe locul trei dupa
    Procter and Gamble si Orange. de aici:
    http://www.forbes.ro/Cum-si-a-cheltuit-unilever-banii-pe-reclame-tv_0_6388.html
    Punctul de audienta e approx 500 de euro, inmultind 500 de euro cu 65.805 rezulta suma de 32 de milioane si ceva intr-un an...asta daca ar fi la audienta maxima.
    Ceea ce nu e cazul. Probabil suma reala e undeva la vreo 15 milioane de Euro...
    Cat a dat RMGC e infim, fata de cat au platit marii jucatori!
  • Maria Preda Maria Preda
    Si ce vi se pare asa ciudat? Sa li se faca publicitate pe gratis? Clar, un articol foarte util.
  • Sabin Sabin
    Da și au făcut ceva ilegal???
  • maria munteanu maria munteanu
    contractele de publicitate trebuie respectate si cred ca suma pentru antene este mult prea mare nu este cea adevarata
  • vasilika vasilika
    Sunt contracte de pubilicitate, care-i problema?
  • topeskany topeskany
    da...deci inca o dovada ca cei mai mari hoti ai tarii nu se afla la antena, asa cum toata lumea afirma peste tot!
  • paul stefanescu paul stefanescu
    Inca o completare pentru cititorii si comentatorii de pe acest site.
    Daca nu reusiti sa intrati pe catavencii.ro, incercati sa mai puneti un "i" la final.
    Se scrie cu doi de "i", unul de la plural, unul de la articulare!
    E o capcana perversa pe care au intins-o ca sa nu intre orice internaut format in ultimii 10 ani de iluminism basist.
  • Eva Iacob Eva Iacob
    Acest top este inutil, nu e ca si cum acestia au furat banii de la rosia montana asa cum reiese din titlu.
    Elis Soreanu, cred ca ai gresit articolul in care esti platit sa te iei de voiculescu, aici voiculescu este in plan secund si tu vorbesti direct de el. Cauta in alta parte sa iti iei si tu norma.
  • Elis Soreanu Elis Soreanu
    Voiculescu are atata tupeu de batran perfid uns cu toate alifiile,incat daca isi baga la inaintare copiii nu ma mai mira deloc.Uitati-va si voi cine suge : surorile VOICULESCU, un fost apropiat al tatucului ceausist Voiculescu si anume Sorin Oancea(crescut la piept)Ar fi multe de spus dar cred ca daca nu se vor inaspri legile,noi astia multi ii vom hrani in continuare pe astia,mai sus mentionati+altii.
  • DanS DanS
    Top 10 Televiziuni Platite de RMGC in 2013

    10) Etno TV - 12.710 RON (2,800 euro)
    9) Alba TV - 22.780 RON (5,000 euro)
    8) Realitatea TV - 75.116 RON (17,000 euro)
    7) TVR - 102.040 RON (23,000 euro)
    6) Prima Tv - 175.076 RON (40,000 euro)
    5) Kanal D - 217.978 RON (50,000 euro)
    4) B1 TV - 880496 RON (200,000 euro)
    3) Pro TV - 959.414 RON (216,000 euro)
    2) Antena 3 & 1 (Intact) - 1.545.072 RON (350,000 euro)
    1) România TV (RTV) - 1.542.721 RON (350,000 euro)


    Topul audientelor conform PaginaDeMedia.ro

    1) Pro TV 913000 pers 8,7 % rtg
    2) Antena 1 735000 pers 7,0 % rtg
    3 Kanal D 536000 pers 5,1 % rtg
    4 Antena 3 250000 pers 2,4 % rtg
    5 Prima TV 235000 pers 2,2 % rtg
    6 NationaTV 228000 pers 2,2 % rtg
    7 Acasa 225000 pers 2,2 % rtg
    8 TVR 1 174000 pers 1,7 % rtg
    9 RomaniaTV 121000 pers 1,2 % rtg
    10 B1TV 95000 pers 0,9 % rtg

    sursa date: http://www.riseproject.ro/articol/pe-cine-a-platit-rmgc-in-2013/
    P.S. Nu lasa televizorul sa gandeasca pentru tine.
  • DanS DanS
    In paralel am facut si eu un top pornind de la datele de pe rise. Acum intrat pe pagina de media sa compar cu topul audientelor. Nu bate deloc. mai ales in cadrul Romania TV

    Top 10 Televiziuni Platite de RMGC in 2013

    10) Etno TV - 12.710 RON (2800 euro)
    9) Alba TV - 22.780 RON (5000 euro)
    8) Realitatea TV - 75.116 RON (17000 euro)
    7) TVR - 102.040 RON (23000 euro)
    6) Prima Tv - 175.076 RON (40000 euro)
    5) Kanal D - 217.978 RON (50000 euro)
    4) B1 TV - 880496 RON (200000 euro)
    3) Pro TV - 959.414 RON (216000 euro)
    2) Antena 3 & 1 (Intact) - 1.545.072 RON (350000 euro)
    1) România TV (RTV) - 1.542.721 RON (350000 euro)

    sursa date: http://www.riseproject.ro/articol/pe-cine-a-platit-rmgc-in-2013/
    P.S. Nu lasa televizorul sa gandeasca pentru tine.
  • nadia nitov nadia nitov
    maine va aparea o reclama cu gropari! si ei nu vor decat sa munceasca! ia, faceti bine si muriti sa aiba si sindicatul groparilor ce sa "mananca si gura lui" :( ca, se stie, groparii nu stiu decat sa sape gropi, cu matura nu stiu sa dea nici sa bata cuie! ei nu vor decat morti multi. dar nu ai lor! exact ca sindicatul alora de la rosia montana. crapati cu sutele de mii ca sa traim noi, cateva sute bine. ce conteaza un lac cat vidraru cu cianuri?
  • nadia nitov nadia nitov
    a ajuns sa li se faca cianurii si haldelor de steril (metale grele=cancer plamani) reclama! :( sa moara ghita ca: "asta-i piata publicitatii" :( astia si la cancer fac reclama! muriti, prostilor, sa ma imbogatesc eu! :( superb!

Trimite un comentariu

sus