Skip to main content

Cum explică RCS&RDS înlocuirea Eurosport care transmitea meciul Liverpool - Cardiff, cu sărituri cu schiurile

 
eurosportcolaj
eurosportcolaj

Colaj Prosport
Colaj Prosport

Publicitate

UPDATE. În urmă cu puţin timp, RCS&RDS a revenit cu o rectificare asupra comunicatului trimis în această dimineaţă, precizând că este vorba de Eurosport şi nu Eurosport 2, aşa cu se spunea în comunicatul iniţial.

Compania RCS&RDS a explicat, într-un punct de vedere trimis paginademedia.ro, întreruperea canalului Eurosport care transmitea meciul Liverpool - Cardiff, cu varianta internaţională a postului de sport. „Decizia RCS & RDS a avut în vedere atât interesele consumatorilor din toate ţările unde operam, dar a ţinut cont şi de drepturile titularilor de licenţă pentru competiţiile Premier League din Ungaria, Cehia si Slovacia”, au explicat reprezentanţii companiei de cablu.

Cu alte cuvinte, potrivit explicaţiilor RCS, Eurosport avea dreptul de a transmite meciul numai pentru România, dar partida se putea vedea şi în celelalte ţări, ceea ce ar însemna o încălcare a drepturilor de transmisie.

Reamintim că ieri, meciul de Premier League, dintre Liverpool şi Cardiff, de pe Eurosport, a putut fi văzut doar de abonaţii anumitor companii de cablu, după cum paginademedia.ro a scris AICI. Spre exemplu, pe Eurosportul de pe RCS&RDS s-au văzut doar 45 de minute din partidă, după care emisia a fost întreruptă şi s-a continuat cu Eurosportul internaţional, care avea sărituri cu schiurile. La UPC, meciul s-a văzut integral, însă nu şi la serviciul DTH al Romtelecom.

Reprezentanţii RCS&RDS au explicat că Eurosport a întrerupt, ieri, „transmisia programului Eurosport (versiunea internaţională care nu difuza meciuri de fotbal din Premier League) atât în România, cât şi către abonaţii din Ungaria, Cehia şi Slovacia”.

„RCS & RDS a aflat de aceasta schimbare în momentul în care a început să primească reclamaţii de la abonaţii săi din celelalte ţări, care erau nemulţumiţi că în locul postului Eurosport International, care emitea în limba naţională a fiecărui stat, au putut viziona doar noul canal Eurosport România”, se arată în punctul de vedere al companiei de cablu.

„În condiţiile în care am fi permis transmisia postului Eurosport România (şi în Cehia, Slovacia şi Ungaria - n.r.), am fi încălcat drepturile de difuzare a Premier League.

Poziţia RCS, în continuare:

RCS & RDS nu şi-a încălcat sub nicio formă contractul în curs cu Eurosport.
RCS & RDS si Eurosport au în prezent un acord de retransmisie pentru mai multe ţări din sud-estul Europei (Romania, Cehia, Slovacia, Ungaria) unde erau difuzate canalele TV Eurosport si Eurosport 2 în versiunile internaţionale ale acestora.

În cursul zilei de 21 decembrie 2013, compania Eurosport a întrerupt transmisia programului Eurosport 2 (versiunea internaţională care nu difuza meciuri de fotbal din Premier League) atât în România, cât şi către abonaţii din Ungaria, Cehia şi Slovacia. În locul Eurosport 2, compania Eurosport a introdus un nou canal denumit Eurosport România care a fost difuzat către toţi abonaţii RCS & RDS din toate aceste ţări.Eurosport nu a anunţat această înlocuire.

RCS & RDS a aflat de aceasta schimbare în momentul în care a început să primească reclamaţii de la abonaţii săi din celelalte ţări, care erau nemulţumiţi că în locul postului Eurosport 2 International, care emitea în limba naţională a fiecărui stat, au putut viziona doar noul canal Eurosport 2 România, canal transmis doar în limba română.
Prin această înlocuire, au fost grav afectaţi peste 1 milion de abonaţi ai RCS & RDS din aceste ţări.

În plus, precizam ca Eurosport a primit dreptul sa transmită meciurile din Premier League doar în România, nu şi în Ungaria, Cehia sau Slovacia.

În condiţiile în care am fi permis transmisia postului Eurosport România, am fi încălcat drepturile de difuzare a Premier League deţinute de alţi titulari din ţările respective.

Astfel, decizia RCS & RDS a avut în vedere atât interesele consumatorilor din toate ţările unde operam, dar a ţinut cont şi de drepturile titularilor de licenţă pentru competiţiile Premier League din Ungaria, Cehia si Slovacia.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • no name no name
    Adica Digi24 Iasi se transmite si in Ungaria, Cehia, etc. in limba lor ? Penibil RCS !
  • Cosmin Cosmin
    In primul rand este vorba despre eurosport 1 si nu 2,iar inlocuirea a fost facuta cu eurosport hd unde se transmiteau sarituri cu schiurile.Astia de la rds chiar ne cred dobitoci?Cum sa minti pe fata asa??
  • Florea Florea
    @ Iulia Bunea ne poti oferi si parerea celor de la Romtelecom? Sau ei nu dau niciun fel de explicatii pentru neplacerile provocate noua, abonatilor.
  • Iulia Bunea Iulia Bunea
    @Qwerty, aceasta este pozitia celor de la RCS. Asa au explicat ei situatia.
  • Robert Robert
    Record la minciuni pe numar de caractere.
  • alex alex
    OrI e articolul total gresit ori cei de la rcs-rds sunt niste dobitoci . Nu e vorba de Eurosport 2 Romania care a stat bine mersi in grila e vorba de Eurosport 1 Romania care a fost inlocuit ieri in min 45 la partida dintre Liverpool si Cardiff cu Eurosport 1 International ( pista audio in Romana )
  • Florea Florea
    Astept un comunicat si din partea celor de la Romtelecom, daca ne puteti oferi
  • qwerty qwerty
    haos total in stirea asta. Eurosport se confunda cu Eurosport 2, cu RCS, cu Papa si cu Obama.

    Eurosport 1 transmite Premier League (campionatul Angliei), Eurosport 2 transmite Bundesliga (campionatul Germaniei).

    Si RCS inventeaza scuze ca sa justifice un boicot facut din invidie.
  • steaua fara nume steaua fara nume
    Uite de ce este bine ca nu sunt pe RCS-RDS. Cu UPC nu am avut niciodata probleme de niciun fel. Monopolul distruge euroi-ul.
  • Traian Traian
    N-am pomenit o asemenea bataie de joc. Adica isi bat joc de abonatii din Romania ca sa-i protejeze pe straini ?!

Trimite un comentariu

sus