"Preşedintele CNA, Laura Georgescu, a adus prejudicii majore de credibilitate autorităţii pe care o conduce de un an încoace", spun doi membri CNA, Narcisa Iorga şi Valentin Jucan, într-o scrisoare remisă Paginademedia.ro.
"Îi cerem demisia până luni, zi în care a convocat o şedinţă extraordinară a CNA, motivând public că nu are nicio problemă să introducă cu celeritate pe ordinea de zi dosarul Antena 2”, se mai arată în scrisoarea semnată de Narcisa Iorga şi Valentin Jucan.
Cei doi enumără mai multe motive pentru care solicită demisia preşedintelui instituţiei. Aceştia invocă întreaga activitate în motivarea lor.
Scrisoarea semnată de Narcisa Iorga şi Valentin Jucan, în continuare:
Preşedintele CNA, Laura Georgescu, a adus prejudicii majore de credibilitate autorităţii pe care o conduce de un an încoace. Îi cerem demisia până luni, zi în care a convocat o şedinţă extraordinară a CNA, motivând public că "nu are nicio problemă să introducă cu celeritate pe ordinea de zi dosarul Antena 2".
Următoarele motive considerăm că sunt suficiente pentru ca doamna Laura Georgescu să piardă definitiv susţinerea pe care i-am acordat-o în ianuarie 2013, votând-o preşedinte al Consiliului Naţional al Audiovizualului:
1. În conferinţa pe care a susţinut-o astăzi, 13 decembrie, în nume personal, preşedintele Laura Georgescu a demonstrat public că are carenţe în cunoaşterea legislaţiei din domeniul audiovizualului. Ingerinţa în politica editorială nu este reprezentată de actele emise de către CNA (v. art. 6 alin.(4) din Legea audiovizualului nr. 504/2002 - Nu constituie ingerinţe deciziile şi instrucţiunile având caracter normativ, emise de Consiliul Naţional al Audiovizualului în aplicarea prezentei legi şi cu respectarea dispoziţiilor legale, precum şi a normelor privind drepturile omului, prevăzute în convenţiile şi tratatele ratificate de România).
A afirmat că postul de televiziune Antena 3 poate face publice mesajele primite de la telespectatori, indiferent de conţinutul acestora, ceea ce contravine legislaţiei audiovizuale, care responsabilizează radiodifuzorul pentru conţinutul pe care îl difuzează.2. A refuzat să includă în Codul etic al membrilor CNA criteriul integrităţii cu referire la incompatibilităţi şi conflicte de interese, cu toate că acest principiu era agreat de ONG-urile de media din România, care au fost consultate, dar ignorate. A preferat o variantă agreată de şase membri CNA, dintre care doi sunt declaraţi de către ANI ca aflându-se în stare de incompatibilitate, respectiv conflict de interese.
3. A încălcat art. 3 din Codul etic al membrilor CNA, pe care domnia sa însăşi l-a propus şi votat, referitor la imparţialitatea faţă de radiodifuzori. A tolerat încălcări ale aceluiaşi cod şi de către alţi doi membri ai CNA, care activează politic în emisiuni de televiziune, în contradicţie cu art. 2 al Codului etic.
Prin convocarea luni, 16 decembrie, a unei şedinţe extraordinare a CNA pentru a discuta cu celeritate dosarul Antena 2, doamna Laura Georgescu se aşează intolerabil de partea intereselor unui radiodifuzor care, în chiar ziua respectivă are programată o relansare, deşi la data de 10 decembrie, modificarea licenţei i-a fost respinsă cu 8 voturi din 10 de către membrii CNA. Noi refuzăm să luăm parte la o asemnea şedinţă, organizată sub presiune.4. În nume personal, a acordat miercuri, 11 decembrie, premii de excelenţă uzurpând autoritatea Consiliului Naţional al Audiovizualului. Aceste premii nu reprezintă decizia CNA, au fost acordate pe criterii lipsite de transparenţă şi fără consultarea tuturor membrilor Consiliului.
5. A legitimat cel mai politizat concurs organizat de CNA în ultimii cinci ani pentru acordarea licenţelor audiovizuale pentru programe de radiodifuziune. Am semnalat deja acest lucru la momentul respectiv, printr-o scrisoare deschisă.
6. A modificat Codul audiovizualului pe drumul de la CNA la Monitorul Oficial, favorizând îndeosebi un radiodifuzor prin nepublicarea unui articol care fusese adoptat de plenul CNA.
Adăugând la toate acestea atitudinea publică de astăzi a preşedintelui Laura Georgescu, considerăm că autoritatea Consiliului Naţional al Audiovizualului este grav afectată. Preşedintele CNA a acceptat ca luni să fie organizată o şedinţă extraordinară pentru a include pe ordinea de zi subiectul Antena 2, ceea ce înseamnă că răspunde unor presiuni inadmisibile, indiferent de unde ar veni acestea. Ne opunem transformării CNA în Consiliul Naţional al Antenelor şi cerem demisia preşedintelui Laura Georgescu, pentru a pune capăt acestei întâmplări nefericite din istoria CNA.
Narcisa IORGA, membru CNA
Valentin-Alexandru JUCAN, membru CNA"
Comentarii
Acest post este o rusine,pentru o tara europeana,dar porcilor le place mizeria,asa ca uitati-va fratilor si puneti botul la ineptiile debitate de Badea,Gadea,Oana Stancu &co!
Salvati-ne CNA!!!!!!!!
Doamna Iorga stiu ca lucrati intr-o institutie publica si ca in totate institutiile publice ati fost pusa de un partid ! Asa ca trebuie sa va conformati si sa reprezentati interesul public si cel al partidului ! Cititi legea Doamna Iorga !
Sunteti o rusine pentru niste oameni cu diploma,ce se cred intelectuali!