Skip to main content

Revistele Chip, Level şi Foto – Video, închise din cauza distribuţiei: “distribuitorii sunt puşi pe dat tunuri”

 

reviste chip level

Publicitate

După 22 de ani, revista Chip îşi încetează apariţia. La fel alte două titluri mai noi, Level şi Foto Video. “Închidem din cauza distribuţiei. Distribuitorii sunt puşi pe dat tunuri”, a declarat pentru Paginademedia.ro Dan Bădescu, managerul companiei care edita revistele.

Sumele pe care le are editura de încasat de la distribuitori sunt de peste 350.000 de euro, spune Dan Bădescu.

Dan Bădescu, pentru Paginademedia.ro:

"Am ajuns în situaţia de a nu mai putea plăti oamenii şi nici tipografia. Noi trăim din vânzare şi din publicitate, dar distribuitorii nu ţin cont de asta, nu îi interesează. Sunt porţi pe a da tunuri.

În primă fază, distribuitorii ne-au adus în insolvenţă. Din cauza lor am ajuns în insolvenţă. Acum am ajunsă să închidem titlurile."

Dan Bădescu spune că sumele pe care le are de încasat de la distribuitori s-au acumulat, în timp, ajungând la peste 350.000 de euro: aproximativ 150.000 de euro după falimentul Rodipet, 150.000 de euro după falimentul Hiparion şi aproximativ 60-70.000 de euro după Press Point, urmaşul Hiparion.

Ce e de făcut?

“Vom vedea dacă trecerea pe online este cea mai bună variantă. Suntem în situaţia de a avea numerele gata, dar de a nu putea să le scoatem, pentru că suntem în imposibilitatea de a plăti tipografia. Dacă găsesc pe cineva să preia titlurile, poate că ele vor merge mai departe.”

Închiderea titlurilor a fost semnalată de site-urile Mobzine.ro şi Wall-street.ro.

Chip este cel mai vechi titlu din portofoliu, primul număr apărând în toamna anului 1991. A urmat, în 1996, revista Level şi, la începutul anilor 2000, publicaţia Foto-Video.

Potrivit celor mai recente date publicate de BRAT - Biroul Român de Audit Transmedia, revista Chip vindea, în medie, 8.300 de exemplare pe apariţie, în perioada iulie - septembrie. Level avea vânzări medii de 7.000 de exemplare.

În urmă cu trei ani, Dan Bădescu declara pentru Paginademedia.ro că revistele Chip, Level şi Foto Video sunt de vânzare.  "Este nevoie de un partener strategic care să susţină proiectele pe care le avem în derulare", spunea el atunci. "Nu mai rezist la tăvăleli şi tracasări". Materialul, aici.

Citeşte şi:

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • fosiluta fosiluta
    Sub ce titlu se reincarneaza-pardon relanseaza si cind isi fac aparitia-vindete-le la automate care baga banutul direct in cont bancar.
  • Min vV Min vV
    Max vH... Total fără comentarii!
    Tu n-ai nevoie de reviste de „Gaming”, ci de o carte de gramatică.
  • Max vH Max vH
    Singura revista de Gaming din Romania se duce... CHIP se duce... Pe romani chiar nui mai interesiaza cultura. Singurele reviste pentru barbati din romania sant cele cu pescuit si cu tractoare restu sant pt. femei si copi
  • Darius Darius
    Imi placea la nebunie revista Foto-Video :( SA ITI FIE RUSINE ROMANIA ! ... Asta e doar o particica mica din "relele" care se intampla in tara asta . Imi este rusine , rusine sa zic ca sunt raman . Bai , trezita'va mai !
  • Xdea Xdea
    Era de asteptat...doar e Romania!Imi pare destul de rau pentru Dan Bădescu deoarece imi placea revista LEVEL!Singura revista de jocuri video din Romania nu se mai vinde acum :( .Oricum poate mai exista o sansa.Poate vor face un site despre jocuri.Sau poate un se va intampla un miracol si vor vinde din nou revista!Articolele din LEVEL era mereu bune asa ca...speram la un miracol!
  • Sorin Sorin
    A fost o revista super (Vorbesc despre CHIP). De ce s-a inchis? Dupa parerea mea (sustinuta de cunoasterea destul de documentata a vietii din redactie, desi nu am lucrat acolo): pentru ca nu au fost suficient de apreciati, stimulati si ascultati cei care "trageau" la realizarea ei. Conducerea nu a stiut (sau nu a vrut) sa-si tina oamenii valorosi aproape, a tolerat (nu cred ca "din necunoastere") atitudinea "autodistrugatoare" a unor "destepti" din redactie... MA BUCUR ca au primit pedeapsa cuvenita -doar doar s-or invata minte, macar pt viitor!, IMI PARE RAU ca s-a inchis revista.
    Povestile cu distributia sa le creada onorata conducere. CALITATEA TOT MAI SLABA A CONTINUTULUI REVISTEI, consecinta a calitatii slabe a celor care au luptat sa scape de redactorii valorosi, ACEASTA este cauza reala a dezastrului! DE ACEEA nu mai era cumparata, DE ACEEA nu o mai cumparam nici eu!
  • Tira Misu Tira Misu
    Lucrez in IT Support in RFG, sunt abonat la 4-5 reviste de specialitate, la Chip de 14 ani deja. Revistele de gen s-au imputinat in ultimii ani, chiar si aici. Sunt structurate pe diferite nivele: incepatori - ComputerBild, mediu- Chip, avansati -'CT (de ex.). Toate aceste reviste traiesc si din cauza ca testeaza mereu hard si software aparut pe piata. Nu-mi pot inchipui sa merg la piata sa-mi cumpar ce-mi trebuie mie sau clientilor, fara sa consult revistele de specialitate. Eu nu am posibilitatea de a testa 10-12 aparate de acelasi fel. O fac revistele, care apoi insereaza clasamente. Iar de acolo alegi cel mai bun aparat la pretul pe care-l poti plati. Romanii nu au invatat inca un lucru elementar: nu te apuci sa jupoi vaca pe care o tot mulgi. Nu cistigi prea mult cu laptele, dar ai un venit asigurat. Cu pielea jupuita dai un tun, apoi esti muritor de foame.
  • alex alex
    si aici sunt tot de acord!
    intr-un an, jumatate din materialele din luna ianuarie erau pe aceeasi tema cu cele din decembrie, am citit de doua ori revista in luni diferite
  • alex alex
    total de acord!
  • Cezar Popa-Drăguș Cezar Popa-Drăguș
    Ne vedem la NIVELUL/LEVEL-UL URMĂTOR....

    Vă iubesc, v-am iubit și o să vă iubesc în continuare....
    Am tot așteptat să vă regăsesc în poștă dar.... AȘTEPT ÎN CONTINUARE!

    :)
  • The Dreamer The Dreamer
    Am auzit si eu acum cateva zile ca revista a fost intrerupta !!! O cumpar din 1996 de la primele numere. Am fost plecat din tara o perioada de 2 ani si nu am luat din pacate in ultimii ani! Imi pare deosebit de rau sa aud asta!!!! Sper sa se mai poata continua in vreun fel, as prefera revista fizica, daca nu macar online..:(:(. Oricum felicitari LEVEL pentru atatia ani in care ati facut o treaba excelenta!!! Cele mai misto si amuzante articole le avea revista LEVEL! Sper sa puteti continua cumva revista! Numai bine! Daca puteti sa mi spuneti cum mai pot face rost de numere LEVEL din ultimii doi ani, sa le cumpar, pls dati-mi un mail!! Numai bine si bafta in continuare!!!
  • elrodiel elrodiel
    Pirateria dupa tine in acest caz este motiv de faliment? Serios? Tu chiar crezi ca un brand cu un deceniu in spate face evaziune fiscala pt ca managerul e un "spagar"? Si chiar crezi ca cineva de la Chip va raspunde unui post zeflemitor si subiectiv? Data viitoare incearca in primul rand sa formulezi o opinie cu o intrebare decat un rage-post. As vrea sa vad si eu aia 200 de distibuitori nationali de presa. Atat timp cat esti dator nu ai cum sa schimbi firmele distribuitoare dupa bunul tau plac. Nu e asa de simpla situatia precum o faci tu sa para.
  • elrodiel elrodiel
    Tu realizezi "ierarhia" banilor: de unde vin, in ce directie se duc si unde ajung. Si da companiile de distributie dau tunuri dar, iara nu sunt ei cei complet vinovati. Cred ca atat timp cat ai "fost angajat" stii probabil unde ajung revistele ce nu se vand, sau in ce stare ajung inapoi la producatori. Ceea ce aduci tu la cunostinta e ca toata lumea e tepara dar trebuie sa intelegi ca nimeni nu castiga vile si masini. E un simplu sistem distrus in care o companie pierde pentru binele uneia si astfel se formeaza un cerc de insolvente si cei care reusesc uneori sa supravietuiasca sunt firmele de distributie fiindca de' clickul si sudoku inca se mai vinde.
  • elrodiel elrodiel
    Am vrut eu sa incep discutia asta dar mi-am dat seama ca nu merita... Da-i romanului informatia moca si nu continutul distractiv, critic pt care trebuie sa plateasca... Ei nu stiu despre ce vorbesc. Nu au cum cei de la LVL sa faca competitie ingului su gamespotului pentru ca NU ii plateste nimeni pentru reviewuri bune si note mari. Sunt "consumator" lvl din 2001 si pot sa spun ca odata cu disparitia revistei parca nici jocurile nu mai merita cumparate.
  • Adrian Adrian
    La revedere level.....o sa ne fie dor de tine...

Trimite un comentariu

sus