Spotul publicitar la Savoria - Pâinea copiilor a fost interzis astăzi de CNA. Consiliul a considerat că acest spot nu respectă principiul informării corecte.
Membrii CNA au votat în şedinţa de astăzi intrarea în legalitate a spotului Savoria - pâinea copiilor, ceea ce echivalează cu interzicerea lui de la difuzare.
Pe de altă parte, Consiliul Român pentru Publicitate (RAC) a constat că această reclamă încalcă prevederile Codului de practică în publicitate.
Pâinea Savoria este produsă de o fabrică deţinută de surorile Camelia şi Corina Voiculescu.
Comitetul Etic al RAC s-a referit, printre altele, la un articol care vorbeşte despre publicitatea înşelătoare.
Spotul Savoria - Pâinea copiilor a fost difuzat de posturile Antena 1, Euforia, GSP Tv, Antena 3, Antena Stars, în perioada 15 decembrie 2013- 2 ianuarie 2014, potrivit unei monitorizări a CNA.
Ce spune spotul Savoria interzis de CNA?
Voce de copil din off:
"Dragi prieteni, vă recomandăm pâinea pentru copii de la Savoria, e delicioasă, iar mama spune că e şi super sănătoasă. Conţine o grămadă de minerale şi vitamine."
ILUSTRAREA SPOTULUI.
Pe ecran, dintr-o felie de pâine încep să se desprindă diverse figurine ( animale sălbatice, un fluture, un copac). Alături de figurinele din pâine, apar simbolurile unor vitamine şi minerale, iar în partea stângă a ecranului, o pâine pe ambalajul căreia se poate citi: "Savoria. Pâinea copiilor".
"Creşte sănătos", spune sloganul reclamei pentu Savoria - pâinea copiilor.
Un alt mesaj care se aude din off este următorul: "Conform studiului Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România realizat în luna august, fabrica Savoria este singura din România care produce doar pâine fără E-uri".
În acelaşi timp pe ecran este afişat textul: "Conform studiului A.N.P.C.P.P.S. realizat în luna august, fabrica Savoria este singura din România care produce doar pâine fără E-uri".
Ce prevederi din legislaţia audiovizualului a încălcat acest spot?
CNA a decis intrarea în legalitate a spotului "Savoria. Pâinea copiilor" în baza articolului 93 din Codul audiovizualului.
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro“Comunicările comerciale audiovizuale trebuie să respecte, indiferent de formă şi de durată, principiile de protecţie a minorului, de informare corectă a publicului, de respectare a demnităţii umane, de asigurare a unei concurenţe loiale” (ART. 93 din Codul audiovizualului).
Comentarii
Am aruncat pe apa Sâmbetei 6 lei . Cred ca interzicerea spotului nu este de ajuns ci ar trebui data si o amenda substantiala