Antena 3 a condus audienţele la capitolul talk-show în anul care a trecut. Emisiunea lui Mihai Gâdea a ocupat primul loc la nivel naţional, dar şi urban, iar în top se mai regăsesc emisiunile Subiectiv, Punctul de întâlnire şi Q&A.
Dacă la nivel naţional în top 10 sunt şi emisiuni de pe TVR, la oraşe toate emisiunile talk-show din clasament -zece din zece - sunt producţii de pe Antena 3.
Paginademedia.ro prezintă în continuare audienţa emisiunilor talk-show în 2013.
Sinteza zilei conduce topul audienţelor, fiind urmărit de 521.000 de persoane din întreaga ţară, dintre care 376.000 au fost de la oraşe.
În primele zece emisiuni, la nivel naţional, au intrat şi câteva producţii de la TVR 1, Ultima ediţie, Prim plan şi Între bine şi rău, dar producţiile nu se regăsesc între primele şi la nivel urban.
În clasamentul naţional al talk-showurilor din 2013, Victor Ciutacu are trei emisiuni, Vorbe Grele, de pe vremea Antenei 3, Tonomatul lu' Ciutacu şi Ediţia de seară, realizate după mutarea la România TV. În primele trei luni ale anului, până la plecarea jurnalistului la România TV, Vorbe grele a avut o medie de 345.000 de telespectatori pe minut, dintre care 242.000 erau din mediul urban.
Pe de altă parte, Tonomatul lu` Ciutacu, de la România TV, a avut o medie de 159.000 de telespectatori în fiecare minut, dintre care 95.000 erau de la oraşe.
Cea de-a treia emisiune, Ediţia de seară, pe care Ciutacu o realizează împreună cu Laura Chiriac, stă ceva mai bine în audienţe, cu o medie naţională de 235.000 de privitori, dintre care 133.000 sunt de la oraşe.
Topul talk-show-urilor în 2013, la nivel NATIONAL:
Emisiune | Post TV | Nr persoane | RTG% | Cota % | |
---|---|---|---|---|---|
1 | Sinteza zilei | Antena 3 | 521.000 | 2,7 | 6,1 |
2 | Subiectiv | Antena 3 | 380.000 | 2 | 3,9 |
3 | Punctul de intalnire | Antena 3 | 365.000 | 1,9 | 3,9 |
4 | Q & A | Antena 3 | 358.000 | 1,9 | 3,8 |
5 | Ultima Editie | TVR 1 | 354.000 | 1,9 | 5,6 |
6 | La ordinea zilei | Antena 3 | 351.000 | 1,8 | 4,3 |
7 | Vorbe grele | Antena 3 | 345.000 | 1,8 | 3,7 |
8 | Exces de putere | Antena 3 | 316.000 | 1,7 | 4 |
9 | Prim plan | TVR 1 | 291.000 | 1,5 | 2,8 |
10 | Intre bine si rau | TVR 1 | 269.000 | 1,4 | 2,5 |
11 | Ultima ora | Romania TV | 256.000 | 1,3 | 2,7 |
12 | 100 de Minute | Antena 3 | 255.000 | 1,3 | 4,2 |
13 | Esential | Antena 3 | 239.000 | 1,3 | 5,1 |
14 | Secvential | Antena 3 | 239.000 | 1,3 | 3,7 |
15 | Dupa 20 de ani | Pro TV | 237.000 | 1,2 | 7,8 |
16 | Editia de seara | Romania TV | 235.000 | 1,2 | 2,2 |
17 | Romania exclusiv | Romania TV | 235.000 | 1,2 | 2,3 |
18 | Ora de varf | Romania TV | 225.000 | 1,2 | 2,3 |
19 | Credo | TVR 1 | 218.000 | 1,1 | 3,9 |
20 | Previziunile zilei | Antena 3 | 204.000 | 1,1 | 6,4 |
21 | Sub semnul intrebarii | B1TV | 196.000 | 1 | 2,1 |
22 | Romania la raport | Romania TV | 186.000 | 1 | 2,2 |
23 | Income | Antena 3 | 185.000 | 1 | 4,1 |
24 | La varf | TVR 1 | 183.000 | 1 | 2 |
25 | Realitatea la raport | Realitatea TV | 180.000 | 0,9 | 1,8 |
26 | TALK B1 - 22:00 | B1TV | 174.000 | 0,9 | 1,9 |
27 | News Desk | Romania TV | 166.000 | 0,9 | 2,4 |
28 | TALK B1 - 20:00 | B1TV | 160.000 | 0,8 | 1,9 |
29 | Buna seara, Romania | B1TV | 159.000 | 0,8 | 1,5 |
30 | Tonomatul lu' Ciutacu | Romania TV | 159.000 | 0,8 | 1,8 |
Topul talk-show-urilor în 2013, la nivel URBAN:
Emisiune | Post TV | Nr persoane | RTG% | Cota % | |
---|---|---|---|---|---|
1 | Sinteza zilei | Antena 3 | 376.000 | 3,6 | 7,8 |
2 | Subiectiv | Antena 3 | 270.000 | 2,6 | 5,2 |
3 | Punctul de intalnire | Antena 3 | 264.000 | 2,5 | 5,2 |
4 | La ordinea zilei | Antena 3 | 250.000 | 2,4 | 5,6 |
5 | Q & A | Antena 3 | 244.000 | 2,3 | 4,8 |
6 | Vorbe grele | Antena 3 | 242.000 | 2,3 | 4,7 |
7 | Exces de putere | Antena 3 | 228.000 | 2,2 | 5,3 |
8 | 100 de Minute | Antena 3 | 180.000 | 1,7 | 5,4 |
9 | Esential | Antena 3 | 167.000 | 1,6 | 6,6 |
10 | Secvential | Antena 3 | 167.000 | 1,6 | 4,8 |
11 | Ultima ora | Romania TV | 158.000 | 1,5 | 3,1 |
12 | Dupa 20 de ani | Pro TV | 140.000 | 1,3 | 8,7 |
13 | Romania exclusiv | Romania TV | 137.000 | 1,3 | 2,5 |
14 | Previziunile zilei | Antena 3 | 137.000 | 1,3 | 7,9 |
15 | Editia de seara | Romania TV | 133.000 | 1,3 | 2,3 |
16 | Ora de varf | Romania TV | 132.000 | 1,3 | 2,5 |
17 | Sub semnul intrebarii | B1TV | 131.000 | 1,3 | 2,5 |
18 | Income | Antena 3 | 129.000 | 1,2 | 5,3 |
19 | Romania la raport | Romania TV | 114.000 | 1,1 | 2,3 |
20 | Prim plan | TVR 1 | 105.000 | 1 | 1,9 |
21 | TALK B1 - 22:00 | B1TV | 102.000 | 1 | 2,1 |
22 | Buna seara, Romania | B1TV | 102.000 | 1 | 1,8 |
23 | Ultima Editie | TVR 1 | 99.000 | 0,9 | 3 |
24 | Intre bine si rau | TVR 1 | 99.000 | 0,9 | 1,7 |
25 | Realitatea la raport | Realitatea TV | 98.000 | 0,9 | 1,8 |
26 | News Desk | Romania TV | 95.000 | 0,9 | 2,5 |
27 | TALK B1 - 20:00 | B1TV | 95.000 | 0,9 | 2 |
28 | Tonomatul lu' Ciutacu | Romania TV | 95.000 | 0,9 | 1,9 |
29 | Credo | TVR 1 | 93.000 | 0,9 | 3,1 |
30 | TALK B1 - 21:00 | B1TV | 93.000 | 0,9 | 1,9 |
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Comentarii
Pai au inchis OTV-ul si "zombi" au migrat spre cea mai ramas sccesibil pentru ei.