Principiul must carry dă bătăi de cap membrilor CNA. Astăzi ar fi trebuit să fie aprobată lista canalelor libere la retransmisie pentru ca, la 1 februarie cel mai târziu, să fie publicată, dar există încă nelămuriri asupra listei televiziunilor dar şi a aplicării principiului must carry. Unii membri au propus limitarea listei, la doar 10 posturi comerciale, bazându-se pe o reinterpretare a articolului care vizează must carry.
Unii membri au considerat că formularea „în limita a 25%”, din lege poate permite consiliului să restrângă lista posturilor, lucru contestat de membrii CNA Narcisa Iorga şi Florin Gabrea. S-a ajuns chiar în situaţia în care Radu Călin Cristea, membru CNA, a propus să se apeleze la Institutul de Lingvistică pentru a se înţelege mai bine ce înseamnă „în limita a 25%”.
Membrii CNA au făcut această propuneri după ce în ultimii ani în principiul must carry intrau peste 20 de posturi. Anul trecut în listă au fost 25 de canale libere la retransmisie.
Membrilor CNA le-au fost prezentate două liste, puse la dispoziţie de Asociaţia Română pentru Măsurarea Audienţelor (ARMA): una cu 20 de canale centrale (ordonată după audienţă în care cifrele au doar o zecimală) şi alta cu 30 de posturi (în care cifrele au patru zecimale).
Ce posturi apar în lista preliminară, care nu a fost aprobată de CNA: Antena 1, Kanal D, Antena 3, Prima TV, National TV, Romania TV, Realitatea TV, B1 TV, Antena Stars, Favorit TV, Taraf TV, Euforia Lifestyle TV, Digi 24, Kiss TV, Mynele TV, GSP TV, Trinitas TV, U TV, National 24 Plus, Music Channel, Look TV, Speranta TVNasul TV, H!t Music Channel, Transilvania L!VE, Tv H, Inedit TV, Alfa Omega TV, Credo TV, Travel Mix.
Ce spune articolul 82 din Legea Audiovizualului:
(1) Orice distribuitor care retransmite servicii de programe prin reţele de comunicaţii electronice, cu excepţia celor care utilizează exclusiv spectrul radio, are obligaţia să includă în oferta sa serviciile de programe ale Societăţii Române de Televiziune destinate publicului din România, precum şi alte servicii de programe, libere la retransmisie şi fără condiţionări tehnice sau financiare, ale radiodifuzorilor privaţi, aflaţi sub jurisdicţia României, în limita a 25% din numărul total de servicii de programe distribuite prin reţeaua respectivă, precum şi serviciile de televiziune a căror obligativitate de retransmitere este stabilită prin acorduri internaţionale la care România este parte. Criteriul de departajare pentru radiodifuzorii privaţi este ordinea descrescătoare a indicelui anual de audienţă.
Din discuţiile de la CNA:
Narcisa Iorga - Eu cred că este benefic tabelul cu cel puţin 25 de posturi, aşa cum am avut şi anul trecut. Distribuitorii de servicii au un număr variabil de programe în grilă, cele mai multe depăşesc 100 de canale, mă refer la distribuitorii mari. Ar trebui să oferim o listă-reper pentru cabliştii care au peste 100 de canale.
Christian Mititelu – Astea sunt audienţe cu care să intri în lista de must carry? Zero, zero şi ceva?!
Monica Guberant - Posturile Societăţii Române de Televiziune intră în limita a 25% sau sunt calculate separat? Pentru că mie nu mis e pare corect să intre separat, trebuie să fie în limita a 25%.
Răzvan Frînculescu, şeful direcţiei licenţe şi autorizări - Interpretarea dată de colegii de la juridic la lege a fost că canalele societăţii române de televiziune se adaugă la cei 25% ai radiodifuzorilor privaţi.
Reprezentant Juridic - Nu este doar interpretarea noastră, ci şi a instanţelor şi a Înaltei Curţi care au stabilit că sunt trei obligaţii distincte şi că programele SRTV nu intră în cele 25%.
Christian Mititelu - Dar ce spune curtea, 25% din ce?
Reprezentant Juridic - RCS a atacat la Curtea Constituţională art 82. Curtea a decis că astfel cum este formulat art 82 nu este neconstituţional. Este în funcţie de capacitatea tehnică a societăţii respective. Nu putem să dăm o altă interpretare.
Vasile Buda - Nu înţeleg cum un distribuitor care are 80 de canale el are obligaţia ca 20 din 80 să fie must carry. Asta înseamnă că nu e obligat să transmită toată lista must carry.
Juridic - Nu, e în funcţie de numărul de canale pe care le are alocate.
Viorel Vasila Buda - Dacă iau 20 din listă, nu sunt obligat să-i iau pe primii 20.
Juridic - Ba da, în ordinea descrescătoare, după criteriul audienţei.
Viorel Vasile Buda - Se face listă pe baza audienţei, iar eu aleg din listă.
Juridic - Acesta e criteriul de departajare, ordinea descrescătoare a indicelui de audienţă.
Viorel Vasile Buda - Explicaţi-mi să înţeleg de ce trebuie să le iau în ordine?
Juridic - Pentru că legea prevede aşa: criteriul de departajare pentru radiodifuzorii privaţi este ordinea descrescătoare a indicelui anual de audienţă.
Christian Mititelu - Avem ceva de la Curtea Constituţională despre formularea în limita a 25%?
Narcisa Iorga - Haideţi că vă dau eu argument, eu vreau primele două, că doi e mai mic decât 25.
Monica Gubernat - Eu vreau primele 10.
Narcisa Iorga - Păi vedeţi? De-aia legea a spus ca să nu-şi facă de cap CNA-ul, legea spune în limita a 25%. Nu ştiu de ce discutăm astăzi atât de apăsat despre acest 25% când din 2002 până astăzi sun 12 ani şi nu s-a pus niciodată problema asta. Întotdeauna a fost foarte clar, numai astăzi nu mai e clar. De ce? Care post nu convine de aici din listă sau care posturi nu convin? Limita de 25% este minimală, dacă un distribuitor vrea să ia mai mult de 25% are libertatea asta, dar niciodată mai puţin de 25%.
Christian Mititelu - Părerea mea este şi cred că merită încercat să reducem această listă. Nu s-a testat niciodată la înalta curte sintagma „în limita a 25%”. E interpretabil. Atâta timp cât e interpretabilă, putem încerca să limităm această listă, dacă nu, sigur că e mult mai comod pentru toţi să ne ducem acasă şi să o publicăm aşa cum este.
Narcisa Iorga - Legea spune foarte clar, criteriul de departajare este ordinea descrescătoare a indicelui de audienţă.
Christian Mititelu - Eu am spus să reducem numărul, prevalându-ne de faptul că exprimarea este imprecisa. În limita a 25% poate fi interpretat ca până în 25%. Asta nu a fost testat şi eu asta aş încerca. Nu vreţi, votăm şi gata.
Radu Călin Cristea - Deci este o interpretare care nu are absolut niciun fel de echivoc. În limita a 25% este perfect echivalent cu până la. Deci 25% este plafonul maxim, fără echivoc. În această situaţia punem ghilotina la o audienţă mai ridicată şi îi scăpăm pe distribuitori de povara unor posturi care au nişte ascultători undeva sub 0 sau lăsăm lucrurile aşa cum sunt în acest moment. Dacă mergem pe ideea că punem „ghilotina”, incluzând Favorit TV, la o audienţă ce este peste 1,5.
Narcisa Iorga - Consider că este un abuz pe care CNA îl poate îndeplini astăzi. În cazul acesta, dacă dumneavoastră decideţi cu şase voturi că nu mai contează cum s-a interpretat legea până acum. Dacă trecem de această prevedere legală şi interpretăm altfel legea, atunci hai să ne oprim la locul trei, pentru că după acest loc este sub zero audienţă. Eu propun ca lista must carry să se oprească după Antena 3.
Radu Călin Cristea – Dacă CNA-ul a interpretat-o altfel până acum, atunci CNA-ul a greşit.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Comentarii
Corect ar fi sa existe doar obligatia distribuirii posturilor TVR (care, din pacate, sunt onligatoriu de platit, o reminiscenta comunistoida a anilor '50-'60 in toata Europa socialista...).
Restul e subiect de discutie intre oricare broadcaster si oricare distribuitor. Abuzurile eventuale fac obiect de Consiliul Concurentei.
Dar asa se intimpla cind totul e tocmeala, cind nu exista nici principii nici logica doar interese, spagi sau incompetenta. Nu e CNA de vina (desi pot face propuneri legislative) de vina pentru confuzii si prostii sunt "alesii poporului" care nu stiu sa legifereze.