Preşedintele Asociaţiei de Comunicaţii prin Cablu, Radu Petric, spune că înţelege "nemulţumirea celor de la UPC faţă de lipsa de rezultate" a organizaţiei pe care o conduce, din ultima perioadă.
Şeful organizaţiei cabliştilor a explicat, pentru Paginademedia.ro, că nemulţumirea celor de la UPC este şi o "nemulţumire a asociaţiei" şi anume faptul că autorităţile au devenit "un interlocutor surd" în comunicarea cu organizaţiile care reprezintă interesele industriei de Telecom.
"Pun supărarea lor pe seama lipsei de dialog a asociaţiei cu autorităţie. În ciuda eforturilor noastre de a comunica opinia industriei, nu am găsit niciun fel de interes pentru a fi ascultaţi de către autorităţi. Nicio autoritate nu vrea să audă şi opinia celor afectaţi din industrie. Acest aspect este valabil pentru majoritatea organizaţiilor de profil, cel puţin din acest domeniu. (...) Nu există consultări publice, asociaţiile de profil sunt ignorate", a declarat pentru Paginademedia.ro, Radu Petric, şeful Asociaţiei de Comunicaţii prin Cablu.
Acesta a mai subliniat faptul că deşi în ultimii doi ani asociaţiei i-a fost din ce în ce mai greu să stabilească un dialog cu autorităţile, organizaţia va continua să încerce să obţină "un regim favorabil investiţiilor din domeniul telecomunicaţiilor".
"Nu avem de gând să abandonăm încercărie de a stabili o punte de comunicare cu autorităţile pentru a finaliza legile care se află acum în dezbatere publică, pentru a obţine un regim favorabil investiţiilor în domeniul telecomunicaţiilor", a mai declarat Radu Petric, pentru Paginademedia.ro.
Operatorul UPC şi-a anunţat astăzi public retragerea din Asociaţia de Comunicaţii prin Cablu, într-un comunicat de presă care vorbea despre "reevaluarea strategiei A.C.C." şi despre "activitatea din ultima perioadă a Asociaţiei". Comunicatul UPC îl găsiţi AICI.
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
Comentarii
Si, pentru ca lucrurile sa fie simple si cat se poate de clare, exact aceasta lista de 25 de canale ale TNT este si lista fixa a canalelor "must carry" (fara variatia de la noi "in limita a 25% din numarul total al canalelor unui operator etc."), lista obligatorie atat pentru cablisti cat si pentru operatorii de "buchete satelit" (serviciile DTH) de pe intreg teritoriul Frantei. Prin urmare, lista "must carry" din Franta nu se modifica anual dupa audinte sau cine stie ce interese si capricii ale membrilor CSA (CNA-ul francez), ci odata la zece ani, cand se reinnoiesc licentele pentru reteaua nationala de televiziune.