"Visele jurnalistului venit din provincie în marele oraş ca să schimbe lumea (deşi nu mă gîndeam explicit la asta) se sparg în mii de cioburi, care mai de care mai mici şi mai neregulate", scrie producătorul TV Cosmin Silistraru în al doilea articol pe care l-a scris ca invitat al rubricii Paginademedia Guest Writers. Despre "Delirul partizan al jurnaliştilor."
De unde această dezamăgire?
"Atacurile între jurnalişti-politicieni-jurnalişti nu par să se oprească. Într-o ţară în care mijloacele de informare „deschis partizane” au o influenţă din ce în ce mai mare asupra opiniei publice, devenind o „industrie a ultrajului care a transformat în caduce vechile reguli ale dezbaterii publice."
Cosmin Silistraru vorbeşte, aţi ghicit, despre ...America şi despre conflictele dintre jurnaliştii de pe ocean: "Una dintre vedetele MSNBC: „Dacă vă uitaţi la Limbaugh (jurnalist de radio, are apariţii şi pe Fox News; conservator) fără sunet, seamănă cu Adolf Hitler.”
Aflăm de la Cosmin Silistraru şi despre salariul lui Rush Limbaugh, cel asemănat cu Hitler de un coleg de breaslă şi unul dintre cei mai bine plătiţi jurnalişti din SUA: ordinul este de sute de milioane de dolari. Câte? Citiţi în articol.
Articolul scris de Cosmin Silistraru pentru Paginademedia.ro:
Delirul partizan al jurnaliştilor
Într-o pagină întreagă sub titlul „Delirul partisan din media americană” din „Le Monde Diplomatique” (aprilie), profesorul american de sociologie Rodney Benson aminteşte un episod din februarie:
„William (Bill) O’Reilly, unul dintre prezentatorii-vedetă ai canalului ultraconservator Fox News îl primea pe preşedintele Barack Obama. Ocazie cu care a reamintit o acuzaţie dragă publicului său, potrivit căreia Casa Albă ar fi minţit în legătură cu asaltul sîngeros din septembrie 2012 împotriva ambasadei americane din Benghazi, Libia: „Detractorii dumneavoastră susţin că aţi ascuns faptul că era vorba despre un atac terorist pentru că eraţi în campanie electorală. Asta gîndesc ei.”
La care preşedintele a răspuns „Şi o gîndesc pentru că oameni ca dumneavoastră le-o spun.””
De partea cealaltă, un exemplu ce mie, personal, mi se pare mai relevant pentru „delirul” din titlu. Una dintre vedetele MSNBC: „Dacă vă uitaţi la Limbaugh (jurnalist de radio, are apariţii şi pe Fox News; conservator) fără sunet, seamănă cu Adolf Hitler.”
Referirile la nazism nu se opresc aici, aşa cum nici atacurile între jurnalişti-politicieni-jurnalişti nu par să se oprească. Într-o ţară în care mijloacele de informare „deschis partizane” au o influenţă din ce în ce mai mare asupra opiniei publice, devenind o „industrie a ultrajului care a transformat în caduce vechile reguli ale dezbaterii publice”, mai notează sociologul american în articolul său.
Citind rîndurile acestea, visele jurnalistului venit din provincie în marele oraş ca să schimbe lumea (deşi nu mă gîndeam explicit la asta) se sparg în mii de cioburi, care mai de care mai mici şi mai neregulate, făcînd practic imposibilă ideea originară.
De la apariţia Pro TV încoace, oamenii de televiziune s-au raportat la America. Sigur, „teleaştii” au rămas agăţaţi în altceva, dar asta e o altă poveste, chiar dacă numărul lor nu e de neglijat. Dar, revenind, sclipirea, viteza de reacţie, show-ul, seriozitatea – toate acestea au fost, mult timp, trucurile care garantau succesul. Şi, desigur, în spatele lui bănuiam, cu toţii, independenţa editorială a marilor jurnalişti americani.
Ei bine, iată că America schimbă macazul. CNN, canalul cel mai puţin angajat politici, pierde audienţă. Poate şi pentru că a ales să îşi ocupe programul cu mai multă informaţie pură decît dezbateri, explică R. Benson.
Dacă ar fi să aducem scenariul de mai sus la noi în ţară, lucru imposibil deocamdată - şi o să vă spun la final de ce – ar însemna că 50% din discursul prezidenţial al ultimilor aproape 10 ani n-ar mai fi avut substanţă. Pentru că mogulii şi canalele lor ar fi fost deschis partizane. Şi pentru ce să-l acuzi pe un partizan? Pentru că e sincer?
De partea cealaltă, televiziunile n-ar fi avut prea mult de schimbat din punct de vedere editorial. Cu o singură precizare, desigur esenţială: asumarea publică a unei alegeri politice. Televiziunea publică devenind, astfel, reperezentantul echilibrului.
Veţi spune că aşa ceva nu e posibil în România. Păi.... asta am spus şi eu. Doar că motivele nu sînt cele de mai sus.
Iată: Rush Limbaugh, cel asemănat cu Hitler de un coleg de breaslă, este unul dintre cei mai bine plătiţi jurnalişti din SUA. În 2008 a semnat un contract pe 8 ani – lucru rar dacă nu aproape inexistent în România, unde s-a ajuns la contracte aberante pe 6 sau 3 luni.
Dar nici durata înţelegerii nu e cea care face imposibil scenariul în ţara noastră, ci cifrele care urmează: luaţi un 4 şi puneţi după el 8 zerouri. 400.000.000 (4 sute de milioane) de dolari! Este contractul jurnalistului pe 8 ani. 50 de milioane de dolari pe an!
Suma am aflat-o de pe internet, doar vorbim despre ţara în care asumarea se face public.
Carte de vizită Cosmin Silistraru:
1992 – 1996: Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării
1996 – 2012: Antena 1, Antena 3, GSP TV, News FM (reporter, editor, producător executiv, producător general Ştiri, producător general GSP TV, producător general News FM, producător general “În Premieră”)
- În prezent producător la Realitatea TV, “Jocuri de putere”.
- Are blogul personal silistraru.wordpress.com
Premii: mai multe premii APTR cu echipa “Observatorului”, APTR pentru “Eclipsa de soare din 1999”, “Erasmus Euromedia Award” 2007, premiul APTR pentru talk-show 2013.
Citeşte şi:
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
Trimite un comentariu