Skip to main content

Conducerea Radioului Public îşi încheie mandatul: Parlamentul a declanşat procedura înlocuirii sale

 
srr radioul public general berthelot - Mediafax
srr radioul public general berthelot - Mediafax

Sursa foro: Mediafax
Sursa foro: Mediafax

Publicitate

Membrii Consiliului de Administraţie (CA) al Radioului Public, între care se află şi preşedintele-director general, Ovidiu Miculescu, îşi vor încheia mandatele la conducerea instituţiei în luna iunie, fapt pentru care Comisia de Cultură a Senatului a declanşat procedura înlocuirii lor, scrie Mediafax.

Contactat de agenţia Mediafax, senatorul PSD Georgică Severin, preşedintele Comisiei pentru cultură şi media din Senat, a declarat că a înaintat deja o scrisoare către Biroul Permanent prin care a solicitat declanşarea procedurilor pentru numirea unei noi conduceri a Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR).

"Este o procedură tipică atunci când expiră un mandat. Eu, ieri, am semnat o scrisoare, pe care am înaintat-o Biroului Permanent, prin care am înştiinţat că peste o lună expiră mandatul şi solicit Biroului Permanent, conform legii, să declanşeze procedurile, respectiv să invite instituţiile care nominalizează să se pregătească. Este o chestie foarte simplă, se va face în luna iunie, când le expiră mandatul (membrilor CA, n.r.). Oricum nu îi putem înlocui înainte să expire mandatul", a declarat Georgică Severin.

De asemenea, Georgică Severin a spus că este o situaţie inedită ca un CA al Radioului Public să îşi încheie mandatul de patru ani, în condiţiile în care Consiliile de Administraţie ale Televiziunii Publice au fost schimbate de mai multe ori în ultimii ani, înainte de finalizarea mandatelor, odată cu respingerea rapoartelor de activitate.

Consiliul de Administraţie al Radioului Public este format din:

  • Ovidiu Miculescu (preşedinte-director general al SRR),
  • Demeter Andras,
  • Doina Tănase,
  • Mihai Voicu,
  • Mirela Ioana Fugaru,
  • Ileana Savu,
  • Ducu Bertzi,
  • Ana Florea,
  • Adelina Rădulescu,
  • Maria Ţoghină,
  • Adrian Moise
  • Bogdan Hossu.

Din CA a făcut parte şi Stejărel Olaru, care însă şi-a dat demisia din această funcţie. El a declarat pentru Mediafax că demisia sa a devenit efectivă începând cu data de 1 aprilie, precizând că a luat această decizie "din motive profesionale".

Aceştia au fost numiţi membri ai CA al SRR de Parlament pe 29 iunie 2010, fapt pentru care mandatele lor se vor încheia la sfârşitului lunii iunie 2014.

Ovidiu Miculescu a fost validat de Parlament ca preşedinte-director general al SRR pe 3 iulie 2012, fiind susţinut pentru această funcţie de USL, după ce Demeter Andras a anunţat că renunţă la funcţia de preşedinte-director general al Radioului Public, mandat pentru care fusese numit în iunie 2010, fiind susţinut de UDMR. Deşi a renunţat la funcţia de preşedinte-director general, Demeter Andras şi-a păstrat calitatea de membru în CA al SRR.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus