Antena 1 a achiziţionat formatul show-ului Hell’s Kitchen, unul dintre cele mai urmărite şi mai longevive show-uri de cooking din întreaga lume. Formatul a mai fost luat de un post din România - de Pro TV, dar nu a fost folosit. În ianuarie 2013, Pro TV anunţa că a cumpărat acest format, creat de celebrul Gordon Ramsay, după cum Paginademedia.ro a scris AICI.
Noul show de la Antena 1 se adresează tuturor pasionaţilor de cooking şi bucatarilor profesionişti, aspiranţi la titlul de Chef. Hell’s Kitchen se va regăsi în grila de toamnă a Antenei 1.
Până acum Antena 1 a difuzat show-ul de cooking Top Chef (apoi varianta cu copii Junior Chef), cu rezultate modeste de audienţă.
Cei selectaţi să intre în această competiţie vor locui într-o casă amenajată special pentru ei, lipită de restaurantul în care vor trebui să gătească.
Concurenţii vor fi impărţiţi în echipe şi vor fi supuşi în fiecare ediţie la tot felul de probe eliminatorii.
Produs în peste 50 de tari, printre care UK, SUA, Australia, Suedia, Portugalia, Italia, Rusia, Spania, Mexic sau China, Hell’s Kitchen a obtinut rezultate impresionante la nivel de rating si cota de piata, fiind un etalon in materie de show-uri de gen. In SUA, emisiunea a ajuns la cel de-al 11-lea sezon, avand o audienta medie de peste 7 milioane de telespectatori.
Despre formatul Hell’s Kitchen
Creatorul formatului Hell’s Kitchen este celebrul Gordon Ramsay, unul dintre cei mai cunoscuti si mai de succes chefi din intreaga lume si un star international de televiziune.
Inca de la primele sezoane difuzate in UK si SUA, formatul s-a bucurat de aprecierea criticilor de specialitate. “Hell’s Kitchen este o mostra a geniului in televiziune” au scris cei de la “The Guardian”, “Ramsay stimuleaza deliciile Iadului pe pamant”, spuneau cei de la “Boston Herald”, iar Entertainment Weekly l-a numit “Una din placerile noastre vinovate”.
Varianta Americana a show-ului, prezentata de altfel chiar de Gordon Ramsay, a primit de-a lungul timpului nominalizari si premii in cadrul celor mai prestigioase premii de televiziune, asa cum sunt Primetime Emmy Awards, Art Directors Guild Awards (Television), Teen Choice Award sau People's Choice Awards
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
Comentarii
ah si multe editari aiurea sa creeze situatii false fata de realitate!
oricum Antena 1 = FOX asa ca va avea succes.
Murdoc e mare republican, felix tiganu e mare securist bolshevic!