Digi Sport va transmite în exclusivitate, în perioada 23 iunie - 6 iulie, Turneul de Tenis de la Wimbledon, cel mai vechi şi cel mai prestigios dintre cele patru turnee de Mare Slem şi singurul dintre ele care se desfăşoară pe aceeaşi suprafaţă ca la început, pe iarbă.
Turneul este găzduit de All England Lawn Tennis and Croquet Club din Londra şi este al treilea ca ordine pe parcursul anului, după Australian Open şi Roland Garros.
România va fi reprezentată anul acesta de Simona Halep, cap de serie numărul 3 a turneului de Grand Slam de la Wimbledon şi de Sorana Cîrstea, pe locul 29, pe lista capilor de serie, dar şi de Horia Tecău, locul 25 ATP la dublu şi de Victor Hănescu, locul 103 ATP.
Favorita turneului de la Wimbledon este americanca Serena Williams, numărul unu mondial, urmată de chinezoaica Li Na, numărul 2 în clasamentul WTA şi Simona Halep, numărul 3.
Rusoaica Maria Şarapova, care a învins-o pe Simona Halep în turneul de Grand Slam de la Roland Garros, este cap de serie numărul 5.
În prima săptămână a competiţiei, transmisiunile vor începe la ora 13:30 şi vor fi difuzate în paralel la Digi Sport 1 şi Digi Sport 2, iar rezumatele meciurilor vor putea fi urmărite din 24 iunie, zilnic, de la 12:30, pe Digi Sport 2.
Meciurile de tenis de la Wimbledon vor fi comentate de Andrei Pavel, Adrian Cruciat, Silviu Zancu, Radu Abramescu, Cristi Mîndru, Dan Ştefanescu şi Ionuţ Angheluţă.
Emisiunea “Aşii tenisului”, moderată de George Dobre şi difuzată la Digi Sport 1, va avea ediţii speciale dedicate turneului de la Wimbledon. În platoul emisiunii se vor afla nume mari din lumea tenisului care vor dezbate împreună cu George Dobre, rezultatele şi reprezentaţiile jucătorilor care vor participa la competiţiile de la Londra.
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.roMai mult, în perioada 23 iunie – 6 iulie, Digi Sport va organiza pe pagina de Facebook a Digi Sport concursul “Urmăreşte aşii tenisului de la Wimbledon la Digi Sport şi te premiem!’’, la care participanţii pot câştiga unul dintre cele 14 tricouri Wilson, semnate de Horia Tecău sau marele premiu, o rachetă Wilson Steam 100, semnată de Sorana Cîrstea.
Comentarii