După doar 30 de minute, şedinţa CNA de astăzi a fost suspendată din cauza transmisiunii live facută de Valentin Jucan pe pagina sa de Facebook.
Preşedinta instituţiei, Laura Georgescu, a supus la vot întreruperea transmisiunii live. Propunerea a primit şase voturi din partea membrilor CNA, numărul minim pentru a fi aplicată. Cu toate acestea, Valentin Jucan a spus că nu se va opri chiar dacă riscă o plângere penală colectivă cu care a fost ameninţat de Laura Georgescu.
Această propunere a primit şase voturi "pentru" (Lorand Turoş, Monica Gubernat, Laura Georgescu, Christian Mititelu, Răsvan Popescu şi Radu Călin Cristea) şi unul "împotrivă" (Valentin Jucan). Narcisa Iorga a refuzat să voteze această propunere considerând că nu există niciun temei legal ca un membru să nu transmită şedinţele Consiliului şi acest punct nu se afla oricum pe ordinea de zi.
După ce Valentin Jucan a spus că nu va înrerupe transmisiunea, Laura Georgescu a anunţat că şedinţa de astăzi se suspendă.
Plecând de la subiectul transmisiunii live, între Laura Georgescu şi Narcisa Iorga s-a iscat un conflict, care s-a lăsat cu jigniri.
"Urmărind activitatea dumneavoastră prin intermediul presei am observat că strict în anii de campanie la prezidenţiale intraţi într-un sindrom, se cheamă uşor psihicalizat", i-a spus Laura Georgescu membrului CNA Narcisa Iorga.
La şedinţa CNA de astăzi au participat următorii membri CNA: Florin Gabrea, Narcisa Iorga, Valentin Jucan, Monica Gubernat, Christian Mititelu, Răsvan Popescu, Lorand Turoş, Laura Georgescu şi Radu Călin Cristea.
Paginademedia.ro vă prezintă, în continuare, filmul celor 30 de minute de şedinţă.
Monica Gubernat:
Nu am nimic împotrivă să se transmită live, dar nu pe o pagina privată de Facebook, ci pe pagina publică a instituţiei.
Narcisa Iorga:
Nu am nimic împotrivă să fie transmisă de pe pagina web a instituţiei, problema este că noi astăzi suntem în 17 iuniei, iar eu nici măcar astăzi nu am ptimit înregistrarea unei şedinţe publice desfăşurate în luna aprilie. Nu cred că există bunăcredinţă din partea preşedintelui acestei instituţii în aşa fel încât să fie transmisă de pe pagina web.
Monica Gubernat:
Mi se pare că este total ilegal să transmiţi o şedinţă publică a unei instituţii pe o pagină privată de Facebook. Nu cred că este legal ceea ce faceţi, domnule Jucan. Este un motiv de a va crea imagine, v-aţi triplat traficul pe pagina de Facebook. Folosiţi instituţia ca să vă ridicaţi imaginea, ca să vă faceţi cunoscut. Nu am nimic împotrivă să se transmită live, dar să se transmită pe pagina instituţiei, nu pe o pagină privată. Haideţi să ridicăm instituţia, nu un coleg.
Valentin Jucan:
În lege scrie foarte clar că şedinţele sunt publice, aşa cum sunt şi şedinţele Parlamentului şi se transmit.
Christian Mititelu:
Dumneavoastră filmaţi o parte a acestei mese fără să-mi cereţi permisiunea să mă filmaţi.
Narcisa Iorga:
În afară de societatea publică de radio şi societatea publică de televiziune, toate celelate mijloace de informare în masă sunt private. Dacă interzici transmitearea unei şedinţe publice pe o pagina privată de facebook înseamnă că interzici transmiterea şedinţelor pe orice pagină privată.
Christian Mititelu:
Eu n-am venit la CNA ca să fiu pe pagina de Facebook, eu nu am pagină de Facebook, nu mă preocupă acest gen de activitate.
Răsvan Popescu:
Ce se întâmplă în momentul de faţă este dincolo de limita regulamentului, chiar dacă nu există o interdicţie specială.
Valentin Jucan:
Săptămâna trecută după ce am audiat Antena 3 am avut o pană de curent şi ni s-a transmis că acea pană s-a datorat unei defecţiuni, aflaţi stimaţi colegi că a fost o minciună. N-a fost nicio pană de curent, pur şi simplu s-a luat lumina la acesastă sală într-un mod suspect.
Narcisa Iorga:
Votaţi să nu se mai transmită public şi dacă se va transmite în continuare ce veţi face?
Christian Mitielu:
Eu nu sunt de acord cu transmiterea şedinţelor nici pe site-ul CNA. Eu când am fost numit nu mi s-a spus că aici e un fel de circ. Nu doresc să fiu pus pe Facebook.
Laura Georgescu:
Aveţi posibilitatea ca în secunda în care nu se întrerupe transmisiunea să notificăm şi apoi să facem o plângere penală colectivă.
Aţi uitat doamna Iorga că aţi introdus pe ordinea de zi, contrar ROF-ului, un subiect în timpul şedinţei.
Narcisa Iorga:
N-am făcut eu prima dată. Am învăţat de la domneavoastră.
Laura Georgescu:
Doamna Iorga, ţâţăraia din 2009 o reiteraţi în 2014. Cred că suferiţi de sindromul campaniilor prezidenţiale. Aveţi grijă că nu se tratează cu medicaţie. Urmărind activitatea dumneavoastră prin intermediul presei am observat că strict în anii de campanie la prezidenţiale intraţi într-un sindrom, se cheamă uşor psihicalizat. Urmăriţi în 2009 ce aţi spus în consiliu şi o să aflăm că nu e nimic nou în 2014. Trebuie să ştiţi, ca spălatul pe dinţi, creierul trebuie antrenat zilnic.
Valentin Jucan:
Vă anunţ că n-am să mă opresc şi abia aştept să văd plângerea penală pe care o veţi formula colectiv.
Narcisa Iorga:
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.roSunteţi într-o şedinţă publică a unei instituţii şi vă rog să vă abţineţi de la a face jigniri după care distrugeţi înregistrările audio.
Comentarii