Campania pentru alegerile prezidenţiale, care va începe în audiovizual mâine, la ora 00.00, va fi reflectată de 307 televiziuni şi radiouri.
Dintre acestea 135 sunt posturi de radio, 88 sunt canale prin cablu şi 84 sunt posturi prin satelit, potrivit unor informaţii făcute pubice în şedinţa Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA).
Printre televiziunile care vor difuza emisiuni electorale se numără Antena 3, staţiile locale ale Antena 1, B1 TV, Kanal D, Prima TV (staţia centrală, de la Bucureşti, şi staţiile locale), Digi 24 (staţia centrală şi cele locale), Realitatea TV (staţia centrală şi staţiile locale), The Money Channel, România TV, Naşul TV, Neptun TV, Look TV, Look Plus şi SRTv (staţiile centrale şi studiourile regionale).
Printre posturile de radio care şi-au declarat intenţia de difuzare a unor emisiuni electorale, se numără Europa FM, RFI România, Realitatea FM (staţia centrală şi cele locale) şi posturile Societăţii Române de Radiodifuziune.
Campania electorală pe posturile de radio şi de televiziune publice şi private va începe mâine, ora 00.00, şi se încheie pe 1 noiembrie, ora 7.00, potrivit unei Decizii CNA.
Pentru candidaţii la funcţia de preşedinte al României, accesul la serviciile publice şi private de radio şi televiziune este egal şi gratuit.
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
Comentarii