GUEST WRITER. Dan Ionescu: Cine a distrus presa din România? Cum au influenţat-o banii mogulilor, banii agenţiilor, banii duşi spre tabloide şi banii... lipsă

Cine a distrus presa din România? "Banii, aşadar, răul suprem, sursa tuturor relelor imaginate sau nu", încearcă un răspuns Dan Ionescu, consultant politic şi de comunicare.

"Banii lui Vântu, Patriciu sau Voiculescu. Banii lui Năstase, Tăriceanu, Boc sau Videanu. Banii pe care nu i-au mai dat P&G, Unilever, Vodafone sau Orange. Banii dosiţi de ziariştii care plâng în fiecare seară de grija poporului pe la televiziunile de ştiri sau aiurea. Banii pe care i-au deturnat Dan Diaconescu, Capatos sau Măruţă", spune Dan Ionescu într-un text pentru Paginademedia Guest Writer.

"Aş adăuga un amendament acestei ipoteze", completează el:

"nu banii în sine "au distrus" presa de la noi cât mai ales lipsa de responsabilitate a unor oameni normali şi cinstiţi în esenţa lor. Incapacitatea etică şi morală a unor oameni care au cumpărat şi vândut publicitate ascunşi sub umbrela unor teorii de media, care le-au slujit ca mecanism, strategie şi scuză. În ultimă instanţă, în inconştienţa lor, ei sunt cei care au distrus presa. Să explicăm pe scurt contextul situaţiei care ne-a adus unde suntem."

Din articolul lui Dan Ionescu:

• "Problema e că spuma momentului sunt tabloidele. La primul contact cu presa trebuie să îndepărtezi cu grijă colesterolul cancanului dacă te interesează o ştire sau un editorial de calitate. Şi asta pentru că resursele financiare se duc masiv şi preponderent înspre presa tabloidală."

• "Trecând la intermediarii care mişcă banii între trustul de presă şi advertiseri, trebuie spus că pe muţeşte şi fără să îşi dea nimeni seama, aceşti oameni au devenit adevăraţii stăpâni ai presei. Între un material la care se lucrează două săptămâni şi care e citit de o mie de oameni şi o traducere alandala de pe net cu un titlul catchy şi care face un trafic de 10.000 de oameni, cine credeţi că are câştig de cauză? Şi dacă merge mai uşor să vinzi şi să cumpere gunoi la preţuri bune, din care câştigă toată lumea (adica doar intermediarul), de ce ai investi în presă de calitate?"

• "Pare o naivitate, dar mi se pare o naivitate mai mică decât să aşteptăm o schimbare de la patronii de presă sau şefii de agenţii. Majoritatea sunt lacomi şi dezinteresaţi de ceea ce s-ar numi soarta presei. Şi până la urmă, să plăteşti un leu mai mult şi cu oareşce regularitate presei de calitate, în timp ce dai saci de bani tabloidelor, nu mi se pare un obicei de consum care nu are chiar nicio şansă de a fi educat."

• "Concret, ce e de făcut? O primă soluţie ar fi trezirea oamenilor despre care vorbeam mai sus şi îi nominalizam ca principalii vinovaţi de distrugerea presei prin direcţionarea tuturor banilor către presa tabloidală."

• "O altă variantă ar fi şi programe de CSR special destinate presei. E cât se poate de legitim şi chiar de normal să investeşti în curăţarea unui spaţiu public. Mă repet: chiar vreţi să vă crească generaţia viitoare sub influenţa tuturor diliilor care ar fi în stare să scrie orice ca să vă ia banul pe motiv de trafic? Uneori 1.000 de oameni pot fi mai importanţi decât 10.000."

• "Presa nu ar trebui supusă regulilor reci ale cererii şi ofertei. Una e să alegi între două mărci de detergent folosind criterii economice şi alta e să dictezi prin limitarea financiară existenţa unor materiale de presă. Nu vorbesc aici de ajutoare de stat sau alte modalităţi de compensare care implică criterii subiectiv politice (cum are tendinţa să o facă actuala Putere) ci de estimarea corectă a valorii informaţiilor. O anchetă/investigaţie sau un documentar nu au acelaşi preţ ca o filmare cu chiloţii lui Cătălin Botezatu. Pot să accept că majoritatea banilor să se ducă spre chiloţii lui (asta e lumea în care trăim, se fac bani pe criteriul cantitativ, nu e o ruşine) dar e inadmisibil să se ducă toţi."

Textul integral scris de Dan Ionescu pentru Paginademedia.ro:

Dan Ionescu este consultant politic şi de comunicare, specializat în speech writing şi media strategy.

Are o experienţă de 18 ani în presa politică şi în media management. De-a lungul timpului a colaborat cu Mediafax, Capital, TVR, Antena 1, B1TV, The Money Channel şi alte instituţii de presă din România.

GUEST WRITER. Cine a distrus presa din România? 

Pe scurt s-ar putea răspunde că toată lumea, dar mai ales banii. Banii lui Vântu, Patriciu sau Voiculescu. Banii lui Năstase, Tăriceanu, Boc sau Videanu. Banii pe care nu i-au mai dat P&G, Unilever, Vodafone sau Orange. Banii dosiţi de ziariştii care plâng în fiecare seară de grija poporului pe la televiziunile de ştiri sau aiurea. Banii pe care i-au deturnat Dan Diaconescu, Capatos sau Măruţă.

Banii, aşadar, răul suprem, sursa tuturor relelor imaginate sau nu. Am auzit explicaţia asta de atât de multe ori încât am ajuns fără să îmi dau seama să fiu de acord cu ea şi cu ideea că banii au distrus presa noastră. Deşi aş adăuga un amendament acestei ipoteze: nu banii în sine "au distrus" presa de la noi cât mai ales lipsa de responsabilitate a unor oameni normali şi cinstiţi în esenţa lor. Incapacitatea etică şi morală a unor oameni care au cumpărat şi vândut publicitate ascunşi sub umbrela unor teorii de media, care le-au slujit ca mecanism, strategie şi scuză. În ultimă instanţă, în inconştienţa lor, ei sunt cei care au distrus presa. Să explicăm pe scurt contextul situaţiei care ne-a adus unde suntem.

Presa. I s-a cântat prohodul de mai multe ori presei. Când a început online-ul să se impună. Când bloggerii au devenit interesanţi, mai interesanţi decât mainstreamul. Când presa de calitate s-a îndrăgostit de Arsenie Boca sau mai ştiu eu ce mit reîncălzit. Când am citit stenogramele dintre Sorin Ovidiu Vântu şi băieţii lui de casă. Aproape că am ajuns să spunem că nu mai există presa. Aş fi cumva circumspect, pentru că am confundat mai degrabă mijloacele de transmisie cu presa în sine. Ca Geta pe vremuri, presa nu e moartă, presa se transformă. Adevărul şi Gândul găzduiesc materiale onorabile printre tot felul de fantasmagorii. Mediafax îşi face treaba după un car de ani. Casa jurnalistului şi DOR scriu mai bine ca tot mainstreamul la un loc. Sunt doar câteva exemple, fără a mai enumera un şir lung de bloguri onorabile.

Problema e că spuma momentului sunt tabloidele. La primul contact cu presa trebuie să îndepărtezi cu grijă colesterolul cancanului dacă te interesează o ştire sau un editorial de calitate. Şi asta pentru că resursele financiare se duc masiv şi preponderent înspre presa tabloidală. Dar în ciuda acestui impediment, mai că îmi vine să spun că o presă mai efervescentă ca astăzi nu am avut niciodată. Anii 1990 - 2000 erau dominaţi de dinozaurii ca CTP / Ion Cristoiu / Cornel Nistorescu. În pas uşor către Antipa presei, locul lor pare că e posibil să fie luat de jurnalişti care nu devin monumente intangibile, aşa cum şi-au dorit să fie predecesorii lor. O să vină şi ziua în care presa underground o să devină mainstream. Cred că e doar o chestiune de redistribuire a banilor.

Mogulii. Când spui mogul spui SOV-Patriciu-Voiculescu. Problema e că asta e o definiţie politică în primul rând. Privită dinspre interesul presei se poate observa că mogulul e de fapt ”triunghiul morţii” pentru orice material cinstit: proprietarul de media - agenţia de media/departamentul de vânzari - advertiserul. Cele trei entităţi (generic desemnate aici) sunt cele despre care merită să spui că "au distrus" presa. Proprietarul de presă e bănuit aprioric de interese politice şi istoria recentă ne-a arătat că aşa stau lucrurile. Dar în afară de aceste interese mai sunt cele financiare, care deseori intră în contradicţie cu ceea se numeşte presă de calitate. Arătaţi-mi un jucător internaţional care a investit dincolo de tabloid pe piaţa de presă.

Trecând la intermediarii care mişcă banii între trustul de presă şi advertiseri, trebuie spus că pe muţeşte şi fără să îşi dea nimeni seama, aceşti oameni au devenit adevăraţii stăpâni ai presei. Între un material la care se lucrează două săptămâni şi care e citit de o mie de oameni şi o traducere alandala de pe net cu un titlul catchy şi care face un trafic de 10.000 de oameni, cine credeţi că are câştig de cauză? Şi dacă merge mai uşor să vinzi şi să cumpere gunoi la preţuri bune, din care câştigă toată lumea (adica doar intermediarul), de ce ai investi în presă de calitate?

Spuneţi-mi ultima dată când aţi văzut un client interesat să plătească un material de presă (care include şi o controversă) în locul unui trafic facil. Este inexplicabil de ce nu se îngrămădeşte niciun advertiser să cumpere editorialele lui Andrei Pleşu. Dacă este imposibil să îl vinzi pe cel mai citit (probabil) editorialist din România, păi atunci pe cine să vinzi? Scuzele că Pleşu e de dreapta sau că scrie politică sunt de un ridicol absolut. Faptul că advertiserii se tem de subiectele fierbinţi ale societăţii în care trăiesc anulează toate campaniile de CSR şi banii cheltuiţi în acea zonă. Faptul că un mamut ca OMV/Petrom plimbă bloggeri prin inventata "Ţară a lui Andrei", dar nu ar da un leu pe editorialele lui Andrei Pleşu mi se pare absolut revoltător. Poveştile cu strategiile construite în propriile laboratoare şi dreptul de a cheltui banii aşa cum crede compania e o scuză şi o laşitate. Trăieşti în societatea asta, nu în una inventată în care te poţi retrage doar pentru că banii îţi permit aşa ceva. Ei da, cred că Petrom ar trebui să dea o groază de bani pe presa de calitate şi mai puţini pe cai verzi pe pereţi.

Provincialismul. În urmă cu mai mulţi ani, pe vremea când încă mai existau texte pe hârtie, m-am trezit desemnat să fac proiecte speciale pentru o revistă care se numea "Idei in dialog". Era condusă de H.R. Patapievici şi patronată de nimeni altul decât Sorin Ovidiu Vântu (forma exactă presupun că includea nişte intermediari, nu conteză, era parte din Grupul Realitatea-Caţavencu, fie-i ţărâna uşoară).

Misiunea era un fel de pedeapsă aplicată fraierilor, pentru că vânzarea de publicitate într-o revistă culturală e practic imposibilă la noi. Aşa că mi-am imaginat un discurs lacrimogen pe care l-am ţinut în toate agenţiile de media. El se învârtea în jurul următoarelor idei: Fie-vă milă de o revistă de cultură care nu are nevoie de mii de euro. Îi ajung şi câteva sute, două, trei, ca să supravieţuiască pe piaţă. E drept că nu face audienţe mari, dar se adresează unei elite care conteaza şi ea în economia socială. Şi dacă nu credeţi în aceste minime date de audienţă, măcar daţi un ban şi la intelectuali, că merita şi gura lor să mănânce ceva.

Nu de alta, dar daţi bani la toate prostiile în frunte cu Dan Diaconescu (era epoca de glorie a OTV, care depăşea regulat pauzele de publicitate cu câte spoturi difuza, asta după nişte ani în care advertiserilor le fusese ruşine să se afişeze în garsoniera DDD). Şi dacă nici asta nu vă impresionează, gândiţi-vă măcar că o să vă crească copiii cu Dan Diaconescu, Capatos, Măruţă şi restul tabloidelor (majoritatea persoanelor din agenţii cu care vorbeam erau doamne respectabile, cu copii acasă).

Efort inutil. "Idei în dialog" a murit fără ca discursul meu să aibă vreun efect cât de cât. Dacă mi-aduc bine aminte, nimeni nu a cumpărat nicio pagină, sau o jumătate, nici măcar un sfert. Nada! În lumea capitalismului nostru nu e loc de sentimente. Dar măcar timpul îmi dă dreptate. Unde te uiţi: tabloid. De atunci au apărut şi au dispărut Iri şi Monica, Bianca Drăguşanu şi Oana Zăvoranu şi câte şi mai câte vedete. Până şi pe Patapievici l-au concediat de la ICR. Aşa că cine mai face presă serioasă o face pe nişă, caută proiecte şi fonduri alternative, resturi de la masa bogaţilor.

Concret, ce e de făcut?

O primă soluţie ar fi trezirea oamenilor despre care vorbeam mai sus şi îi nominalizam ca principalii vinovaţi de distrugerea presei prin direcţionarea tuturor banilor către presa tabloidală. Pare o naivitate, dar mi se pare o naivitate mai mică decât să aşteptăm o schimbare de la patronii de presă sau şefii de agenţii. Majoritatea sunt lacomi şi dezinteresaţi de ceea ce s-ar numi soarta presei. Şi până la urmă, să plăteşti un leu mai mult şi cu oareşce regularitate presei de calitate, în timp ce dai saci de bani tabloidelor, nu mi se pare un obicei de consum care nu are chiar nicio şansă de a fi educat.

O altă variantă ar fi şi programe de CSR special destinate presei. E cât se poate de legitim şi chiar de normal să investeşti în curăţarea unui spaţiu public. Mă repet: chiar vreţi să vă crească generaţia viitoare sub influenţa tuturor diliilor care ar fi în stare să scrie orice ca să vă ia banul pe motiv de trafic? Uneori 1.000 de oameni pot fi mai importanţi decât 10.000.

Şi aş mai adăuga că presa nu ar trebui supusă regulilor reci ale cererii şi ofertei. Una e să alegi între două mărci de detergent folosind criterii economice şi alta e să dictezi prin limitarea financiară existenţa unor materiale de presă. Nu vorbesc aici de ajutoare de stat sau alte modalităţi de compensare care implică criterii subiectiv politice (cum are tendinţa să o facă actuala Putere) ci de estimarea corectă a valorii informaţiilor.

O anchetă/investigaţie sau un documentar nu au acelaşi preţ ca o filmare cu chiloţii lui Cătălin Botezatu. Pot să accept că majoritatea banilor să se ducă spre chiloţii lui (asta e lumea în care trăim, se fac bani pe criteriul cantitativ, nu e o ruşine) dar e inadmisibil să se ducă toţi.