Skip to main content
LIVE: LIVE. Povestea Nostalgia. Totul despre viitorul post de radio şi despre festival, cu fondatorul Costin Gache

DUPĂ PATRU LUNI. Antena 3, amendată cu 15.000 de lei pentru programul în care Julio Iglesias Jr. a fost pus să spună "Jos Băsescu", dar şi pentru o emisiune prezentată de Mircea Badea

 
julio_iglesias_jr_mihai gadea
julio_iglesias_jr_mihai gadea

Consiliul Naţional al Audiovizualului a decis în şedinţa de astăzi să sancţioneze postul Antena 3 cu 15.000 de lei pentru emisiunea Sinteza zilei din 14 mai în care Julio Iglesias Jr. a fost pus să spună "Jos Băsescu!". Programul amendat de CNA a fost difuzat de Antena 3 la mijlocul lunii mai.

Publicitate

În sancţionarea postului de ştiri, CNA a luat în calcul şi emisiunea În gura presei din 5 aprilie, în care Mircea Badea l-a jignit pe Cătălin Prisăcariu.

Amenda CNA vine la peste patru luni de la momentul cu Iglesias. Invitat în studioul Antenei 3 la un interviu în cadrul emisiunii Sinteza zilei, Mihai Gâdea a vrut să-l înveţe pe cântăreţ câteva cuvinte în limba română. „Pot să te învăţ ceva în română?”, l-a întrebat Gâdea pe Julio Iglesias Jr. Cântăreţul a aprobat aşa că Gâdea i-a şi spus prime cuvinte: „Antena 3 e aici”, sintagmă repetată imediat de Julio Iglesias. „Jos Băsescu”, a continua Gâdea. „Jos Băsescu”, a repetat Iglesias, în râsetele celor din public.

La momentul respectiv, CNA a fost sesizat atât de telespectatori, cât şi de reprezentantul artistului. Mihai Gâdea explica, pe Facebook, de ce l-a pus pe Julio Iglesis jr. să spună “Jos Băsescu”: “Am folosit două strigături din folclorul urban”, formule “devenite folclor”.

Incidentul de la Sinteza zilei a fost analizat de CNA săptămâna trecută. Avocatul postului a spus că Julio Iglesias Jr. este vinovat că a ajuns să spună "Jos Băsescu", la îndemnul lui Mihai Gâdea: „Atunci când te numeşti aşa cum s-a numit domnul şi vii şi faci furori mondial şi te prezinţi într-o emisiune în halul ăsta, ţi-o meriţi”, a spus avocatul Antenei 3, după cum Paginademedia.ro a relatat AICI.

Articolele de lege încălcate de emisiunea Sinteza zilei Antena3

  • Codul audiovizualului, Art. 30. Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să respecte drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, viaţa privată, onoarea şi reputaţia, precum şi dreptul la propria imagine.
  • Codul audiovizualului, Art. 32 cu 1. Niciun drept conferit prin lege nu poate fi exercitat într-un mod excesiv şi nerezonabil, contrar bunei-credinţe, în scopul de a vătăma sau de a păgubi pe altul ori profitând de ignoranţa sau de buna-credinţă a persoanelor.

Pe lângă cazul Iglesias, Antena 3 a fost amendată şi pentru o altă emisiune a postului, mai veche, prezentată pe 5 aprilie de Mircea Badea. În programul respectiv, Mircea Badea l-a jignit pe Cătălin Prisăcariu:"De fiecare dată cînd o japiţă băsistă, sinistră se zvârcoleşte în chinuri, ne bucurăm! Yes! L-a dat afară pe jegos! (...) Este un fel de formă de viaţă, una dintre cele mai insalubre, mai puturoase în sensul că pute prin ecran. (...) L-a dat afară de la B1 pe Cătălin Prisecacariu. (...) Un rahat mai puţin în acelaşi labe...1", a spus Mircea Badea.

Articolul din Codul audiovizualului încălcat în emisiunea În gura presei

  • Art. 40 cu 3. Moderatorii, prezentatorii şi realizatorii programelor au obligaţia să nu folosească şi să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă.

Postul Antena 3 a fost sancţionat cu 15.000 de lei la propunerea membrului CNA Radu Herjeu. Propunerea de sancţionare a primit şase voturi "pentru" (Valentin Jucan, Lorand Turos, Viorel Vasile Buda, Laura Georgescu, Radu Herjeu şi Dorina Rusu) şi două "împotrivă" (Răsvan Popescu şi Monica Gubernat).

Citeşte şi:

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Iulian Iulian
    hmm... Pai daca pentru E. Jr. au luat 15.000lei amenda, daca vine Obama cat vor lua?
  • Doru Doru
    Pai, tu esti un "neica nimeni", nu un cantaret cunoscut.
  • Iulian Iulian
    Tot nu inteleg.. Amenda pentru ca a zis: Jos Base? Pai daca merg la Tv si zic si eu la fel, ce se intampla?

Trimite un comentariu

sus