Skip to main content

Mădălin Ionescu, realizatorul WowBiz, mesaj pentru „ipocriţii şi naivii” care semnează petiţii online împotriva emisiunilor-tabloid: „Televiziunea nu a fost creată pentru a culturaliza sau pentru a educa. Dacă aştepţi asta de la TV... eşti mort”

 
madalin ionescu
madalin ionescu

Realizatorul emisiunii WowBiz, Mădălin Ionescu, îi numeşte ipocriţi şi naivi pe cei care semnează şi iniţiază petiţii împotriva emisiunilor tabloid. El a postat pe pagina de Facebook un mesaj pe  acest subiect ca urmare a reacţiilor dure din ultima vreme la adresa emisiunilor de gen. „ Televiziunea nu a fost creată pentru a culturaliza sau pentru a educa! Doar idioţii nevindecabili cred asta”, a scris acesta în mesajul său.  „ Dacă aştepţi asta de la TV... esti mort, nu ai înţeles nimic, trăieşti degeaba”, a adăugat el.

Publicitate

El a mai explicat că printre telespectatorii emisiunii sale din fiecare seară se numără şi mulţi intelectuali. „Oare de ce?”, se întreabă Mădălin Ionescu retoric, şi tot el răspund: „Pentru că acest show deştept, Wowbiz, binedispune, generează emoţii, ridica probleme de viata (într-o manieră senzationalistică, da !) , stârneşte controverse, generează fantezii şi fascinaţie!”

Mesajul integral al lui Mădălin Ionescu, în continuare:

Mesaj adresat ipocritilor si naivilor care semnează petiţii online împotriva show-urilor TV de tip tabloid !... Oameni buni ...tabloidul de succes este făcut de oameni foarte deştepţi ! In toată lumea ! Este un gen de presa care atrage un public foarte larg ! Televiziunea nu a fost creată pentru a culturaliza sau pentru a educa ! Doar idioţii nevindecabili cred asta ! Rolul ei, in cel mai bun caz, este sa binedispună si sa informeze !

Educaţia trebuie sa o primesti in familie, in scoli, facultăţi si prin specializările ulterioare ! Dacă aştepţi asta de la TV ... esti mort , nu ai înţeles nimic, trăieşti degeaba ! In nicio ţara civilizata nu exista astfel de reacţii ! Oamenii stiu acolo care este puterea telecomenzii si stiu ca televiziunea este un bussines cu faţete multiple ! Trăim intr-o ţara in care TVR cultural a fost închis ! Despre ce vorbim ? Show-urile tabloide sunt de vina pentru asta ? Politicul si piaţa ! In cariera mea am făcut investigaţii la cel mai înalt nivel, am prezentat si emisiuni cu tenta culturală , am dat jos miniştri , am contribuit la lichidarea unor reţele economice toxice , periculoase ! Acum prezint un show tabloid ! Unul care tine in fata ecranelor, in fiecare noapte peste un milion de oameni ! Printre aceştia se număra , potrivit statisticilor primite, si foarte mulţi intelectuali ! Oare de ce ? Pentru ca acest show deştept, Wowbiz, binedispune, generează emoţii, ridica probleme de viata ( intr-o maniera senzationalistica, da !) , stârneşte controverse, generează fantezii si fascinaţie !

Da putina culoare vieţii celor care il urmăresc ! Nu vrei sa vezi asta , da pe Animal planet si urmăreşte viata suricatelor ! O veste proasta pt toţi idioţii care nu au citit când trebuia si acum vor sa primească educaţie de la TV !! Televiziunile de ştiri si cele cu iz cultural sunt aservite politic aproape peste tot in lume ! Toţi cei care cred ca se informează si se culturalizeaza urmărind aceste genuri TV nici nu realizează cat de manipulaţi sunt in fiecare zi ! Câte mesaje periculoase le transforma creierul in fiecare zi ! Tabloidul asta pe care vânătorii de vânt il condamna este mai puţin nociv ! Asa erau si poveştile fraţilor Grimm ! Senzaţionale ! Wowbiz este o emisiune de entertainment ! Ce e atât de greu de înţeles ? Kanal D este un post privat ! Nu trăieşte din banii Statului !

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Maria Maria
    Jaja, el nu foloseşte diacritice, dar tu de ce n-o faci? E ca şi cum o "plimbăreață", să nu spun traseistă/prostituată, ar încasa banii şi apoi țipă la aia de pe partea cealaltă a drumului că prestează pe bani. Dacă aveai de gând să te iei de lipsa diacriticelor,puteai măcar să le foloseşti.
  • Stan Stan
    TVR HD și TVR Internațional au emisiuni excepționale. De când avem televiziune digitală terestră, eu am renunțat la cablu. In plus fac și economie.
  • Cornel Cornel
    Diaconescu a avut dreptate cand avertiza ca toate televiziuniile se vor OTV-iza, iar toti "specialistii" din media il ironizau cu ifosee de superioritate
  • Cristi Cristi
    Pe-atunci il urmaream si eu... parea ca promite. Dar a "cotit-o".
  • Mihai Mihai
    Cu ARUNCATUL LA TOMBERON (vezi cazul Gabriel Fatu, vezi cazul Diaconescu-Tolea-Ciumac....
  • nunumeme nunumeme
    dacă ai lucra la mcdonalds i-ai spune omului că mâncarea pe care o vinzi e toxică și nici măcar nu ține de foame? sau, în cel mai fericit caz, încolțit fiind, ai sugera că succesul internațional al câtorva lanțuri de fast food, este creația unor oameni foarte deștepți ;);), iar acest tip de restaurant, este gândit pentru a atrage un public foarte larg.. ;);)
  • Zugzwang Zugzwang
    TVR Cultural s-a inschis de vreo 2-3 ani, cocalarule. A amintit si Madalin Ionescu in textul sau.
  • Adela33 Adela33
    e ceva asemanator cum era la OTV , acolo era pe episoade , tot cam aceleasi personaje , semivedete si nimic important doar cearta si facaturi totul pt o audienta mai ridicata ...nu au evoluat mai deloc programele tv din Romania
  • geo geo
    La început, în primele sezoane, WoWBiz-ul chiar era o emisiune de divertisment decentă...nu mahala, ca acuma. Aduceau invitați de soi, mulți chiar interesanți...însă de vreun an s-a produs o cotitură bruscă și au început să apară ”în exclusivitate” fel de fel de ciudați...mai întîi mai rar după care din ce în ce mai des...și divertismentul s-a transformat într-un reality-show de cea mai joasă și proastă calitate. Scenariile au fost din ce în ce mai slabe și mai necredibile iar ”mutarea” șatrei din Strehaia la București și ”violențele” care au urmat au pus capac la toate. Nu știu dacă în vreo țară civilizată europeană mai există emisiuni de genul celor în care Guță își bate ”amanta” iar ”iubitele” lui Leo îți ridică poalele în cap, în fiecare seară, la ore nepotrivite.
    Apropo, Medeline, cine va plăti amenda imensă aplicată de CNA...că doar nu tu ori ”asistenta” pe platou...
  • olga olga
    ai dreptate PT
  • Fane Fane
    Mai Nea Cutare,televiziunea nu este in special pentru vagabonzi. Si voi astia ati facut uitate educatia,bunul simt si normalitatea. Chiar nu aveti nici un pic de rusine numai sa luati bani?
  • Barbarul Barbarul
    cam are dreptate. poti schimba programul cand vrei. cine te tine sa nu uiti pe TVR cultural sau pe Mezzo? :)
    TV-ul a fost creat ca un mijloc de propaganda(informare in masa) si pentru profit (cash, bani, dineros).
    nicio emisiune nu ar rezista ani de zile daca nu ar fi public care sa se uite la ea. asa ca...sa lasam ipocrizia. astia suntem.
  • PT PT
    pe vremea cand se ocupa de politica la National TV era un tip decent
  • jaja jaja
    Nu stiu cum a ajuns prezentator,cand el nici diactricele nu poate sa le foloseasca.
  • Iulian Iulian
    Inca ceva, Medelin a zis ca Televiziunea nu are dreptul de a educa oamenii, da ai dreptate, dar n-are nici dreptul de ai indobitocii, asa cum face emisiunea ta de rahat

Trimite un comentariu

sus