Consiliul Naţional al Audiovizualului a aprobat, cu unanimitatea voturilor celor prezenţi, prelungirea cu încă nouă ani a licenţelor prin satelit ale celor trei posturi publice: TVR 1, TVR 2 şi TVR International. Perioada de valabilitatea a acestora ar fi urmat să expire la data de 15 martie, potrivit CNA.
Totodată, forul a aprobat modificarea denumirii canalului secundar TVR, în TVR Moldova.
Gabriel Gherghescu, directorul TVR 1: V-am prezentat o strategie care este croită pe strategiei de conţinut din 2010. De atunci şi până acum, Consiliile de administraţie nu au considerat de cuviinţă să elaboreze o altă strategie. În al doilea rând, n-aş şti să vă spunem cum suntem: suntem în faliment, suntem în insolvenţă, suntem cu lacătul pe uşă, nu ştiu să vă spun. Vă rog să discutăm realist, în sensul că am venit să prezentăm o strategie care nu este asumată de niciun Consiliu de Administraţie, nu ştim ce se întâmplă cu ea, nici mâine, nici peste doi ani de zile.”
Întrebat de un memebru CNA dacă meciurile de la Euro 2016 se vor vedea la TVR, Gherghescu a răspuns că reprezentanţii postului sunt în stadiul de căutare a unor soluţii „de tot felul”.
Din strategiade programe a televiziunii publice:
TVR va rămâne principalul post a SRTV, generalist. Va acoperi evenimente de anvergură precum festivaluri sau concerte.
Coloana vertebrală a grilei TVR 1 o formează emisiunile informative şi cele publicistice.
Un deziderat major este exploatarea avantajelor TVR în raport cu posturile TV concurente în planurile publicistice şi artistice. În principal este vorba despre resurse precum Arhiva TVR.
Pentru sfârşitul de săptămână, TVR se va orienta către producţia unor emisiuni magazin de largă audienţă.
SRTV va urmări realizarea unro programe de tip coproducţie prin intermediul cărora să fie atrase resurse financiare externe.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Trimite un comentariu